Sub aripa demonului

Drake

După ce a închis ușa nu am acceptat sub nicio formă ca Halle să mă ia pe sus pentru a mă duce în pat, astfel că a avut de a face cu o Selest amețită, ce încerca să se țină de bara scării cât mai bine.

Urcasem la etaj și așteptam să îmi dea paltonul jos, dar a ezitat, uitându-se la mine de parcă ar fi fost de neimaginat să mă atingă.

— Nu e ca și cum nu ai mai fi făcut-o până acum.

Mi-am dat ochii peste cap teatral și am sfârșit ajutată de el. Mi-am pus paltonul pe pat, dar a căzut, Halle ridicându-l cu grijă. M-am trântit pe așternuturile moi ale patului, el descălțându-mă de cizme. Nici nu voiam să știu cum arătam, totuși, mi-am tras rochia mai jos, în cazul în care lăsasem ceva care nu ar fi trebuit privit.

Mi-am tras pătura peste mine, el așezându-se lângă mine.

— Poate ar trebui să clarificăm totul.

Da, poate ar trebui. I-am răspuns în minte, lăsându-mă cuprinsă de un somn adânc.

*

— Vii diseară?

Întrebarea lui Raven m-a făcut să mă împiedic de bordura trotoarului. Abia ieșisem din curtea academiei. Aveam de gând să merg acasă, să termin lucrările pe care le aveam de predate până la sfârșitul săptămânii viitoare și să mă culc. Aparent, aveam alte planuri.

În fiecare an, directorul organizează un fel de petrecere elegantă pentru a ne sărbători, pe noi, ca academie. Petrecere pentru noi, chin pentru profesori și cu toate astea, încă o ținea, era cea de-a șasea ediție. Dar nu aveam să mă plâng, era bine să ies din rutina petrecerilor haotice

Tot ce trebuie să facem este să ne petrecem o noapte întreagă la academie, în sala de evenimente, cu muzică clasică și mâncare care întotdeauna rămâne în plus la cât de multă e. Asta este cu mult diferit față de ce se întâmplă pe pistă: statul în parcarea de deasupra garajului și făcutul de ce avem chef. Anul trecut intrasem în spitalul abandonat de la câteva străzi distanță, pe care îl putem vedea foarte bine de pe acoperiș, dar nu am avut timp să trecem prin toate camerele. Scopul celor cu care îmi pierdusem timpul anul trecut era să ajungă până la ultimul etaj, al meu era să plec cât mai repede. Mă bucur că m-am elevat.

— Tu vii, nu? M-am uitat la ea cu subînțeles. Speram să zică da dintr-o clipită, evenimentul ăsta reprezenta 10% din nota finală la unul dintre cursuri – cursul profesoarei care s-a ocupat de organizare anul acesta și îmi doream să am o medie cât mai mare, pentru a mă face mândră.

— Da. Să fie clar, vin doar pentru că tu, Halle și Ryder îmi sunteți alături.

— Halle? De când intră Halle în discuție?

Era curios cum l-a adus dintr-o data în același grup cu noi.

— L-a ajutat pe Ryder cu ceva, e băiat bun.

Nu știu dacă e din cauza orgoliului meu sau pentru că Raven m-a făcut să mă simt în siguranță, dar am acceptat să îl considere prieten. Pe lângă asta, nu voiam ca cineva să creadă că sunt slabă. Până la urmă, nu s-a întâmplat cine știe ce între mine și Halle, în ciuda pozelor.

M-am urcat în mașina lui Raven și am plecat spre garaj după cinci minute de ceartă. Voiam să merg acasă, dar cedasem, pentru că am realizat că aș putea să îmi recuperez mașina. Apoi a urmat o palmă mintală. Uitasem complet că Halle îmi adusese motorul aseară. Era parcat în fața casei, iar eu mereu o iau pe ușa din spate când merg cu autobuzul. Am oftat lung, dorindu-mi să nu fiu nevoită să merg până la garaj.