Sub aripa demonului

Cifrul

Toată seara am încercat să închid ochii, doar că gândul la cursa care va avea loc în câteva zile nu îmi dădea pace. De fiecare dată mă regăseam în aceeași poziție: holbându-mă la tavanul camerei mele și gândindu-mă la cât de mult mă ajuta faptul că Halle îmi era partener. O singură dată mi-a arătat de ce este în stare și m-a cucerit instantaneu. Joacă dur. Joacă după propriile reguli și asta îmi place. Merge până la extrem și nu este vorba de extremul oricărei persoane; e vorba despre extremul lui. Dacă stau să mă gândesc, independența de care dă dovadă mereu mi s-a parut atrăgătoare, aproape delicioasă.

Iar toată avalanșa care se întâmpla în creierul meu nu era un lucru atât de rău. Nu am mai avut parte de asemenea timp de gandire de o grămadă de săptămâni. Iar una dintre părțile bune ale insomniei mele este că mi-am adus aminte de un joc pe care îl jucam mereu cu Halle când eram mici și ne certam; funcționa de fiecare dată.

Mama ne punea pe scaune, față în față și trebuia să ne punem pe rând câte trei întrebări: Ce apreciezi cel mai mult la mine? Ce avem în comun? și Ce vrei să înteleg în legatură cu tine? Aveam voie ca la fiecare întrebare să raspundem cu Mulțumesc" sau Detaliază". Scopul este să nu poți face conversație cu Selălalt. După ce terminam jocul, mereu ne simțeam mai bine.

Cred că îl voi ruga să facem asta din nou. Poate astfel vom rezolva problemele de comunicare.

La trei dimineața am cedat planurilor pe care mi le făceam în minte și am mers în bucătărie ca să îmi pun un bol cu lapte și cereale. Am dat drumul la desenul meu preferat pe televizor și am continuat să mă uit la aventurile lui Johnny Bravo până la șase dimineața când o somnolență cruntă pusese stăpânire pe mine.

Soneria de la intrare s-a auzit. Mi-am verificat telefonul rapid; era 8:04. Mi-am trecut mâna prin păr pentru a îl aranja și am fugit de pe canapea la ușă. Nu aveam idee cine ar fi putut fi. Azi era ziua mea liberă. Ziua mea liberă în care ar fi trebuit să mă antrenez cu Halle și, eventual, să îi aduc unul din dosare lui Axel înapoi ]n birou, dar cum ziceam, azi era ziua mea liberă.

Am deschis ușa și Nikolas stătea în fața mea. Postura lui era mai impunătoare ca de obicei, dar într-un mod plăcut. Am analizat puțin împrejurimile și ce mi-a atras atenția a fost pachetul de dimenisiuni medii din mâinile sale. Cutia era de un roșu sângeriu închis, cu un bilet negru pe ea.

— Deci știm să batem la ușă și să fim politicoși.

L-am ironizat mândră. Prezența lui încă mă enerva. Trecuse mult timp de când mi-a spus toate lucrurile alea pe acoperiș, la nunta lui Stacy, iar eu uit ușor, dar modul în care m-a făcut să mă simt....nu cred că am fost mai jenată și umilită vreodată.

Mi-a aruncat pachetul în brațe și am citit biletul.

Pentru națională. - D

Toată curiozitatea mi-a fost spulberată când am văzut inițiala cu care s-a semnat distribuitorul. Dacă Drake credea că mă va putea convinge să port ceea ce îmi trimisese aici, se înșela amarnic. Am luat pachetul și l-am aruncat în mijlocul sufrageriei, sperând că i-l voi putea returna cât mai curând.

— Sper că nu aveți impresia că mă veți putea controla acum, din cauza naționalei.

Mi-am pus mâinile în sân, pentru a nu arăta mai mult decât era necesar. Deși purtam bluză, materialul din care era făcută era subțire. De ce ai venit? L-am întrebat cu o sprânceană ridicată. Era nejustificată venirea lui aici. Nu cred că ar fi bătut tot drumul pentru a îmi aduce mie o amărâtă de uniformă.

— Am venit pentru toate motivele care te-au transformat într-un coșmar.

Am simțit cum inima a început să îmi pompeze sângele în vene din ce în ce mai tare. Îmi era teamă pentru ce avea să zică în continuare, mai ales pentru că sigur avea legătură cu Halle, iar eu ar fi trebuit să fac tot ce îmi stătea în putință să îl apăr.