Sub aripa demonului

Dylan

— Cum adică știi? Și ai lăsat-o să te înșele? Nu am mai văzut-o de o grămadă de timp în afara academiei și abia dacă mi-a adresat două cuvinte frumoase adineauri, iar tu îmi spui că este totul bine?

— Nu am spus asta. Am spus doar că știu că mă înșeală de câteva luni bune.

— Cum adică știi"? Și ai lăsat să se întâmple asta? Cum adică de câteva luni?

— Da, pentru că am un plan și știu că ai încredere în mine și tu știi că eu am încredere în tine. Așa că hai să nu mai vorbim despre asta niciodată până când nu îți spun eu că se poate. Nu este îngrijorarea ta.

— Spune-mi planul sau o să le spun despre știi tu ce...

M-am încruntat la el. Aha. Toată lumea avea dreptul să îmi ascundă câte ceva, iar ei aveau dreptul să știe totul despre mine. Nu prea e correct. Așa că am recurs la șantaj. Acum câteva luni Ryder l-a amenințat că îi lasă o pungă cu Rahat lui Axel pe birou dacă nu îl lasă să participe la curse. Și chiar asta a făcut, i-a lăsat o pungă cu rahat, doar că era al lui.

— Bine, bine. Avem probleme, Selestia. Axel a dispărut, la fel și toți banii pe care îi avea la pistă, trebuia să se ducă să îi depună la bancă, dar a amanat până se întorcea din călătorie, dacă se mai întoarce.

— Nu înțeleg de ce mereu vă băgați în rahaturi de genul ăsta.

— Ca să îți faci tu probleme inutile. Schimbând subiectul, vezi că diseară mergem în centru, ca pe vremuri, și nu ai cum să lipsești.

M-a avertizat cu degetul.

—Încerc.

Acum nu eram atât de sigură pe mine ca în anii trecuți. Nu mă mai simțeam în siguranță cu ei. Ei toți. Până și Ryder are secrete.

Dar cine nu are?

Mereu când mergeam în centru îmi plăcea să mă distrez mai mult decât era necesar, pentru că așa eram eu. Poate încă sunt, dar nici nu mai știu cine sunt. De obicei, luam câte trei shoturi de persoană și Sel puțin o narghilea la două persoane. Apoi, mergeam în parc, urmând ca Ryder și Raven să mă ducă acasă.

Am stat un moment și m-am holbat în gol pentru câteva secunde. În timpul în care eram absentă Ryder mi-a strecurat o țigară între degete și mi-a aprins-o.

— Acum ne-o tragem sau ce?

Ryder a rupt tăcerea în stilul lui propriu. Nu avem prea multe conversații private cu el, dar, și când le aveam, mereu găsea o cale de a integra câte ceva stupid. Nu îmi venea să cred că nu am observat asta până acum despre el. Cred că am fost prea concentrată pe tot ceea ce mă înconjura. Poate Raven avea dreptate și eram absorbită de mine. Dar dacă nu eram de propria persoană, atunci, de cine?

Să mă raportez la cei din jur poate fi uneori o groapă fără fund, pentru mine. Mă pot pierde atât de ușor în gândurile lor și sentimentele mele pot fi influențate de ei într-o secundă. Nu puteam să mă întorc la obiceiurile mele vechi. Nu puteam să mă pun în aceeași prismă cu flacara din interiorul altora.

— Nu, Ryder, n-o să ne-o tragem.

— Nu, încă.

— Sigur, nu, încă.

Am schițat un zâmbet, trăgând cu putere din țigara pe care o aveam în mână, ochii usturându-mă puțin când am expirat fumul. Era cu mentol și era de 10. Marca mea preferată: Dunhill. Nu era cea mai sofisticată, dar era singura care avea efect asupra mea, spre deosebire de alte firme. Dacă tot îmi distrugeam plămânii, măcar aveam de gând să o fac cu ceva care chiar are efect asupra mea.