Sub aripa demonului

Acasă

— Pardon?

Eram șocată de ceea ce spusese. Iar impulsul meu a fost să mă aprind ca o scânteie instantaneu.

— M-ai auzit.

— Ce încerci să demonstrezi?

Am țipat și palma mea a făcut contact cu pieptul său mai tare decât credeam. M-am dat bătută, am cedat în fața lui. Chiar și el fusese luat prin surprindere; expresia lui facială îmi dădea de bănuit asta. Imediat ce am realizat ce am făcut am plecat de acolo.

Cum o găseam pe Raven, plecam acasă. Mă simțeam intrigată și iritată, mai ales iritată, nu am simțit niciodată sentimentele astea negative legate de el, ce se întâmplă? De câteva ore sentimentele mele o iau în sus și în jos de parcă ziua de azi nu se mai termină. Simt confuzia, creierul meu deja a devenit amorțit de la toate șocurile astea.

Mi-am dat părul după urechi și am intrat în sufrageria plină cu oameni, abia aveai loc să treci. De data asta ceva nu era în regulă.

Privirile tuturor erau ațintite asupra canapelei din mijloc. Era o canapea de mărime medie, dintr-un material comod, iar cu toate astea Raven tot avea loc să se bată pe ea. M-am uitat puțin la dreapta și Ryder își ținea mâna la nas, semn că Rave probabil l-a lovit.

Blondina asta. Trebuia acum să mă duc și să o desprind de roșcata care stătea sub ea și încasa câteva palme. Știam că se va termina urât.

Chiar așa a fost. Am primit un picior în abdomen, o zgârietură pe obraz și tot nu am putut să o desprind de roșcată. Durerea era aproape insuportabilă. Acum totul se mutase de pe canapea pe jos, iar Rav o trăgea pe roșcată de păr de parcă voia să îi rupă toate firele din cap. Singura opțiune era să o las să termine, dar fix în momentul ăla Halle a intrat pe ușă.

Un fel de adrenalină ciudată m-a cuprins, subconștientul meu știa că vrea să ajungă acasă, iar cheile erau în sutienul lui Raven. În ciuda durerii, am luat atitudine și m-am dus peste cele două, din nou. Mare greșeală. De data asta roșcata m-a lovit între picioare și chiar dacă sunt fată, doare ca naiba. I-am dat drumul blondei, acum avea numai decât să suporte consecințele caracterului ei vulcanic.

Am ieșit afară cu puțina demnitate pe care o mai aveam și m-am urcat pe mașină. Așteptam, nu știu ce așteptam mai exact: Raven să termine cu lupta ei stupidă ca să putem pleca? Sau poate să vină cineva să mă scoată din haosul ăsta. Măcar puteam admira stelele în timp ce durerea din abdomen se diminua.

— Vrei să te duc acasă?

O voce profundă s-a făcut auzita. M-am uitat atent în direcția din care s-a auzit vocea, era el, părea că este într-o stare mai rea decât acum 15 minute. Asta m-a făcut să scap un râset scurt.

— Întrebarea este dacă vrei să te duc eu acasă. Cât ai băut?

A dat din umeri și mi-a întins cheile de la mașina lui. Poate nu e așa de rău, poate totul o să funcționeze – totuși nu planul meu de a îl ignora, ăla nu. Ne-am urcat amândoi în mașina sa și am plecat în viteză.

— Fața ta este bine?

M-am uitat la el cu coada ochiului. Nu se întorsese spre mine, nu m-a privit, dar a vorbit. Ochii lui erau pe drum, se juca cu catarama de la centură, centură pe care el nu și-o pusese.

— Da, fața mea este bine, Halle.

Și-a dat ochii peste cap și instinctive am urmat același gest, urmând să pun câteva frâne mici și bruște ca să îl învăț minte