Intalnind-o pe ea ** In Curs De Editare**

capitolul 23

Dupa o saptamana de la aceea iesire in parc , viata mea sa schimbat radical . Sunt asa fericita, Erik nu rateaza nici un moment sa imi arate cat de mult ma iubeste, prin mici gesturi , cate odata ma sperie comportamentul sau. Dar nu uita sa imi reaminteasca cat de mult tine la mine.
De cateva zile ma duc la firma mamei lui care e o femeie deosebita.
Erik m-a dus peste tot am facut tot ce se putea in New York , chiar nu pot sa imi imaginez o fericire mai mare.
In seara asta dupa aproape doua luni in de relatie oficiala, m-a ivitat la cina , asa cum face aproape pe fiecare wekend .
Totusi in seara aceasta o sa ii daruiesc tot. Nu imi mai pot imagina viata fara el, a devenit la fel de indispensabil ca si aerul .
E ora 6 , mai sunt doua ore sa ma pregatesc . Intru in dus si las picaturile de apa sa intre in contact cu pielea mea fierbinte.
Astaseara o sa fie o seara de neuitat, o sa ii dau si eu o mica parte din fericirea pe care mi-o da si el in fiecare zii.
Am ales pentru aceasta seara o rochita lunga stil sirena cu aplicatii stralucitoare, si un decolteu in forma de "V" . Machiajul a fost simplu , nu foarte incarcat si parul l-am lasat pe spate si am facut cateva bucle lejere.
La 8 fara 20 am fost gata.
Sunt extrem de emotionata , si parca nu imi mai gasesc locul . Decid ca este momentul sa imi pun lantisorul primit de la parintii mei odata cu scrisoarea . Nici nu stiu de ce nu l-am pus pana acum . Toata viata mea a fost un tumult de intamplari si evenimente , pe care la timpul potrivit nu am stiut sa le gestionez .
La ora 20:15 decid sa ii trimit un mesaj sa vad ce se intampla cu el , de obicei este foarte punctual .
-Erik pe unde esti ?
Nu stau mult si imi vine un mesaj de la el.
-Pe drum iubita , e foarte aglomerat si nu am ce sa fac .
-Ok , te astept . Te iubesc sa nu uiti.
-Si eu printesa , mai mult ca pe viata mea .
Cobor jos si ma indrept spre bucatarie, cand ma ciocnesc de mama lui Erik .
-Eve imi cer scuze , nu eram atenta.
-Nu e nimic si eu sunt cu capul in nori mai mereu , eu ar fi trebuit sa imi cer scuze.
Dau sa plec si ma opreste, cu o fata mai mult socata.
- Sa intamplat ceva ? Intreb eu usor speriata.
-De unde ai lantisorul acela?
Ma uit uimita la ea si ii raspund usor confuza.
-De mult dar nu am avut ocazia sa il port si sincer am uitat .
- De unde il ai ?
-Va purtati ciudat , ce sa intamplat mai exact ?
-Acest colier seamana cu cel al ficei mele .
-Ooo nu stiam ca mai aveti copii , unde este as vrea sa o cunosc .
-Nu stiu unde este am pierdut-o acum foarte mult timp cand am fost in concediu in Romania .
-O imi pare rau sincer.
-Deci de unde il ai?
-Mia fost lasat o data cu o scrisoare de catre parintii mei adoptivi.
-Daca nu e prea mare deranjul as putea sa vad si eu scrisoarea?
-Ma duc sa o aduc de sus , revin imediat.
Sunt foarte confuza nu stiu de ce ma tot intreaba de acest lantisor , si sincer nici nu gandesc limpede in momentul de fata.
Urc sus caut scrisoarea si cobor in graba scarile .
O gasesc cu un album cu fotografii in mana si privind foarte atent la ele.
Ma apropii si cand ii pun mana pe umar aceasta tresare.
- Scuzati-ma nu am vrut sa va sperii.
Sa uita cu ochii in lacrimi la mine si eu nu stiu ce sa zic , mi se pare pierduta, sau poate chiar uimita de ceea ce crede sau vede. In momentul de fata am impresia ca am mai vazut-o undeva inainte si vag imi apar niste imagini neclare in fata ochilor.

Ce ziceti o sa ii dea seama ca este mama ei sau poate o sa ii povesteasca cum si-a pierdut copilul . Si lui Eve sa ii revina amintirile?
Stiu ca e scurt dar atat am avut timp sa scriu cu atatea pe cap , nu imi vin cine stie ce idei sper sa nu fie catastrofa .