Printesa de Roverbury

-25-

      2 luni mai târziu...

      -Trebuie să mănânci, copilul are nevoie de energie, m-a îndemnat Elisa, intinzandu-mi farfuria.

       Am refuzat scurt si hotorata, dar privirea mustratoare a cumnatei mele m-a obligat să mănânc totul de pe farfurie. Ana si Elisa ma urmăreau la fiecare pas, pana la urma aveam grija toate patru de domeniu. Ma ajutau enorm si le multumesc, pentru că nu eram in stare sa fac nimic, acum ca aveam sapte luni si tot personalul stia de sarcina mea.

       Nu stiam nimic concret de Alexander, tata sau frații mei. Jack venise acum două săptămâni în grabă, pentru a semna un act în numele lor, dar nu ne-a dezvăluit nimic. Scrisorile trimise de Alexander erau așezate atent pe birou si le păstram cu sfințenie. Ne scriam, deși dura săptămâni întregi, stiam ca e bine si sănătos sau, cel puțin, asta imi spunea el, după ce ma întreba cum ma simt si ce face micuțul nostru.

       Simțeam că momentul nasterii se apropia si avem emotii, nu stiam cum e si ar fi fost prematur. Slujitorii nu comentara, barfisera enorm probabil , dar nu îndrăznisera sa imi spuna nimic in fata. Doamnele mele au plecat la familiile lor, o data ce războiul s-a întors puternic.

       În realitate, nimeni din rândul nobilimii nu stia. Ana si Elisa erau singurele carora le mărturisisem si făceau totul pentru mine si pruncul meu. Copilul meu si al lui Alexander creștea frumos, bănuiam, iar eu făceam totul pentru al face mândru, ingrijindu-ma de domeniu si de copilului sau.

        Abia asteptam sa aflu daca este băiețel sau fetița, deși eu as fi iubit orice copil, atâta timp cand era al meu si al lui, al nostru. Alexander menționase de multe ori cat de mult ne iubea pe amândoi si, acum ca era departe, imi aduceam aminte în fiecare minut clipele petrecute impreuna, ascunși in odaile lui si aventura noastră  din sat, cand, într-un moment de liniste profunda, mi-a marturisit sentimentele  lui.

       -Ce e cu gălăgia asta din curte, Ana?a întrebat confuza Elisa, ridicându-se de pe locul ei.

        În câteva secunde am auzit si eu strigătele oamenilor, dar nu puteam sa realizez ce se intampla, nu imi dădeam seama ca urma sa primesc cea mai dură replica. Urma sa pierd torul, fara sa stiu nimic. Usile s-au deschis si un mesager a intrat gafaind si stergandu-si sudoarea cat de repede putea. Nu avea mai mult de 15 ani, iar cand mi-a observat sarcina a ramas inmarmurit. Bănuiam ca vestea urma sa se răspîndească și mai mult, o data ce un copil nestiutor aflase.

       I-am luat scrisoarea mai repede decat anticipase el, aproape facandu-l sa se prăbușească pe podeaua din marmură. Nu era sigiliul niciunui print, cu atat mai putin al tatei sau al lui Jack. Se întâmplase ceva, mi-am dat seama cu groaza, cand am realizat inevitabilul din fata ochilor. Era sigiliul regelui bastard ce stătea acum pe tron, era o scrisoare de la inamic si nu ar fi trebuit să primesc asa ceva niciodată, daca lucrurile nu ar fi stat bine.

       "Draga mea Evelyn,
         E plăcerea mea să îți scriu, mărturisesc că gândurile mi-au rămas la imaginea pe care ai sadit-o în mintea mea, atunci cand ne-am intalnit ultima dată. Am stiut din primul moment ca esti o femeie puternică, dar apăsata de secrete, mult prea mult pentru o prințesa
         Ai reusit sa imi iei victoria în acea zi, pe drept, as putea recunoaște. De data asta este rândul meu sa cer, acum ca am cea mai importantă parte a armatei voastre. Ducelui de Roverbury nu prea ii place temnita, iar printilor de Edinburgh le lipseste lumina solara.
        Sunt prizonierii mei, dar tu poti schimba asta. Renunta la orice pretentie la tron si casatoreste-te cu mine, fi regina mea si a poporului, lasa-i pe raposati in urma. Tu chiar crezi ca acel bastard va conduce cum se cuvine sau ca frații săi sunt în stare?
       Cat de naivă poti fi, Evelyn?
                                        Viitorul tau sot"

       Am scăpat hârtia din mana, prabusindu-ma o data cu ea si facand gărzile sa se agite, în încercarea lor de a ma ajuta. Nu putea fi posibil, nu putea sa fie acolo, nu putea sa imi ia familia. Tata era prins între ciocan si nicovală, nu avea ce sa faca, decat sa evadeze, lucru la care se gândea zilnic bănuiam. Nikolai si William aveau o familie aici, erau frații mei si nu putem sa ii vad acolo.

       Alexander nu putea sa trăiască în temniță, nu ar fi putut nici daca ar fi vrut, pentru că el era un print, nu un las. Ma iubea, dar isi iubea tata si voia sa o conducă bine, nu sa o lase pe mana semenilor ce o stricasera atâta vreme.

       -Ce o sa fac? Cum naibii sa ii scot din temnita?am intrebat plângand

       -Jack e liber, Eve. O sa ii scoteam de acolo, o sa ii aducem acasa, mi-a promis  Elisa, ce parea cea mai curajoasa dintre noi acum.

       Alexander era pierdut, iar eu eram disperată. Evelyn de Roverbury era o tanara însărcinată, iar iubitul ei era captivul unui rege bastard. Trebuie să îi scot de acolo, pe toți.