Printesa de Roverbury

-24-

      Trăisem ultimele două zile pana la epuizare si cu zâmbetul pe buze, radeam ca o fetiță mica si îndrăgostită. Ma iubea, iar eu il iubeam cu toata fiinta mea.

      El ma lua de mana si colindam  amandoi orasul, nepasandu-ne de război sau altceva. Eram un cuplu îndrăgostit, ce sfida regulile si se plimba, dar fara o destinație. Cui ii mai pasa de război?

      -Ți-ar sta minunat intr-o camasa din mătasea asta, mi-a soptit, în timp ce ne aflăm într-un magazin micuț.

      -Mai bine zis o sa mi-o rupi imediat, chiar dacă iti place, nu-i asa?l-am iscodit amuzată

      A mârait, putin enervat ca ii descoperisem planurile. Am ras si l-am sărutat, fără să imi pese de ce ar fi putut spune lumea. Eram doar Evelyn si el era Alexander, un cuplu  frumos si care se iubea pana la refuz.

      Noptile deveniseră partea preferată, cand el ma tinea în brațe și ma răsfața, spunandu-mi mereu ca ma iubeste. Pentru mine expresia asta nu o sa fie prea învechită niciodată, atâta timp cât el o sa o spună.

      Am cumparat pana la urma bucata de material, sperând că o sa scape macar pentru un timp de mâinile blondului. Ne-am intors in camera pentru cina si am discutat amândoi binedispusi, îmbrățișati în patul călduros, menit să ne apere de frig.

      -Ce o sa se întâmple cu noi?l-am întrebat încet

      Era timpul sa stric linistea, era ultima seara departe de castel, iar planul meu era sa ii dezvalui ca eram însărcinată cu copilul lui. Ii purtam copilul si orice acțiune viitoare trebuia gândită bine.

      Mi-a zâmbit, parcă gandindu-se ca eram doar un copil nestiutor. Pentru el eram printesa lui.

      Dar el? Ce voia sa facem, după ce imi mărturisise iubirea lui ? Nu as fi suportat sa il pierd.

      -O sa ii spun unciului Leonard ca vreau sa te petesc cand ajungem acasa, vreau sa fi o Edinburgh cat mai repede, si-a spus dorinta cu voce tare.

      Nu m-am putut abtine si am zâmbit, topită de dorința lui. Ma voia de sotie, voia sa fim impreuna pe vecie si eu nu aveam nimic de obiectat. Era cea mai bună veste din viata mea, lucrurile păreau să se aranjeze si am deschis gura, pregatita sa ii spun vestea. Urma  sa fie tatic.

      O bătaie puternica si insitenta in usa m-a speriat, impiedicandu-ma sa spun  orice alceva. Bărbatul de langa mine a tasnit in picioare mai repde decat mi-aș fi imaginat si s-a asigurat bine inainte sa deschida. Unul dintre oamenii lui Jack stătea in fata usii, inarmat de luptă și cu sigiliul tatei la el.

      Ceva rau se intampla acasa, totul în timp ce noi ne odihneam la cativa kilometri departare. Soldatul i-a dat o scrisoare, pe care printul a citit-o rapid, ingrijorandu-se o data ce înainta cu citirea. Speram sa nu fie morti deocamdata.

      L-a trimis pe mesager afara si s-a grăbit sa insface sabia de lângă pat, inarmandu-se. Ce mama naibii se întâmplă?

      -E nevoie de mine acasă urgent, lucrurile nu merg bine pe front, armata  adversa ne-a intins o capcană în munți. Trebuie să plecăm, acum!a format mai mult, având grijă să ma trezească la realitate.

      Am iesit afara, urcand pe cai si galopand spre cetate, unde castelul se înalța falnic. Era agitatie in jurul zidurilor si lumea a răsuflăt usurata cand ne-a fost anunțată sosirea. Alexander se întorsese în funcția de vitor rege si orice vacanta se terminase definitiv pentru noi.

      Acum eu eram din nou prințesa, ce nu ar trebui să aiba legături cu el. Halal rol mai am.

      Alexander m-a rugat sa ma duc in camera, dar el s-a îndreptat spre camera armelor, unde se intâlnisera bărbații. Am urcat scările mai încet, resimțind primele lovituri din partea copilului.

      Ana si Elisa erau acolo, una lângă alta si speriate, de parcă urma să fim trimise la spanzuratoare. Situația era grava, jumătate din armata murise în cursa întinsă de adversari si nu se știa daca o sa mai ajungem vreodată la Edinburgh, în mijlocul țării.

      Cei trei frați au pătruns în camera fără nicio expresie pe chip, doar luandu-si fiecare iubita deoparte, părăsind camera mea si lasandu-ma singura cu el. I-am sărit în brațe și el m-a strâns cu putere, stiind parcă ca o sa fie ultima îmbrățișarea

       -Nu pleca, te rog...l-am implorat

      A oftat supărat si mi-a sters lacrimile, ce căzuseră fara sa imi dau seama. Nu puteam sa il pierd acum, în niciun caz.

      -O sa ma întorc si o sa te iau de sotie, regina mea, mi-a promis solemn, sarutandu-ma

      Am continuat să dau mecanic din cap, fără să accept ce spunea. Nu trebuia sa plece acum, nu trebuia sa fie pe front si nu trebuia sa lupte. Trebuia să fie lângă mine.

      - Nu vreau sa imi cresc copilul singura, i-am strigat disperată.

      S-a oprit, marindu-si ochii si uitanduse la mine trăsnit. Nu aveam nevoie de asta, aveam nevoie de promisiunea ca nu va părăsi castelul pana nu nasc, tot ce voiam era sa nu se arunce în mijlocul câmpului de luptă.

      -Esti însărcinată?

      Am aprobat generic din cap, agatandu-ma de brațele sale si trangandu-l cat mai aproape. Nu ii dădeam drumul.

      -O sa avem un copil, doamne, o sa fiu tata pentru un copil minunat, a repetat zâmbind.

      -Da, iubitule, l-am aprobat fericită

      Ne-am sarurat, lipindu-ne unul de altul si profitând de tot. Avea sa fie ultimul nostru sărut pentru o perioadă lungă. Era promisiunea că ne vom revedea cândva, în viața.

      Jack si fratii lui l-au smuls de langa mine, facandu-l sa părăsească domeniului. Am plâns, ascunsă în brațele fetelor si povestindu-le tot. Toate ne pierdusem bărbații, totul datorită unul război ce lua vieți mai repede decat Hades.

Probabil absenta mea merita o explicație, voi o meritati, însă va v-oi dezamăgi, căci nu o sa va ofer un raspuns favorabil. Tot ce pot spune este ca acest capitol imi descrie starea, cu o inima nu prea întreagă, iar fiecare expresie de tipul "iubitule", "printule" imi provoacă o durere prea mare ca sa ma pot explica. Sper sa rămâneți aici, căci cartea mai are maxim patru capitole.