Printesa de Roverbury

-14-

      Pentru ceilalti sacrificam mule. De ce nu putem alege pe cine iubim? Logica nu imi plăcuse, dar știam foarte bine ca zeii erau cei care ne alegeau perechile, iar asta de mii de ani. Afrodita, prea puternică zeita, ce ai cu mine?
   
       Ma aflam in templul imens din interiorul castelului, unde statuile zeilor pe care ii divinizam se aflau aici de la întemeierea regatului, cand stra-stra-stra-stra-stra nepotul bunicului le primise cadou. Crescusem in religia asta, dar as fi putut să o schimb oricand, insa imi plăcea. Imi plăcea credinta noastra oarba in zei si puterile lor.

       Le adusesem deja ofrande celorlalți  11 zei, începusem cu Zeus si terminasem cu Hermes, dar o lasasem cumva la urma pe Afrodita, zeița dragostei. Aveam o ruga in plus pentru ea și voiam sa ma asigur ca ajunge la timp. Eu voiam sa ajung la timp.
     
         Am asezat biletul pe altarul ei, chiar langa piedestalul pe care era așezată si m-am asigurat ca era sigilat bine inainte. Nu as fi vrut ca cineva sa citeasca tot ce simteam, tot ce mi se intamplase si tot ce ma afecta. Eram sigura ca oamenii nu aveau nevoie de o alta poveste siropoasa, in care o fata este dezamagita, afland ca baiatul nu stimte la fel.
   
         Plansesem prea mult, chiar pana la epuizare, adormind la rasarit si ramanand in bratele Anei, ce incercase sa ma calmeze. Imi repetase de cateva ori ca nu crede asta, ea considera ca Alexander nu ar actiona asa niciodata, dar eu nu voiam in niciun chip sa o cred. Imi ajunseseră minciunile si iubirile nenorocite.
   
         Tot ce credeam erau cuvintele schimbate de ei, ce ajunsesera din intamplare la urechile mele. El nu ma placea, nu eram nimic, doar o simpla aventură si sincer nu intelegeam de ce. De ce? Cand plecasem la Academie nu stiusem ca existau zvonuri ca as fi....obraznica, dar le aflasem cateva luni mai tarziu, cand se si oprisera.
   
      De ce incercase sa imi strice imaginea? Pana la urma, cine era el? Isi permisese sa ma atinga, să ma faca sa simt ceva, mult prea mult decat ar trebui, iar acum credea ca nu eram destul de buna nici pentru a fi o simpla amanta. Imi doream la nebunie sa ii dau o sageata in frunte si incepeam sa cred ca tentatia era mult prea mare pentru mine.
     
       -Printesa?
     
        Corpul firav al Ericăi se ghemuise langa mine, agatanduse de rochia mea. O zgarietura minusculă ii era vizibilă pe mana, semn ca iar se jucase pana la refuz cu ceilalti copii ai slujitorilor. Nu aveam cum sa plâng cand observam acei ochi calzi, acel chip inocent.
     
      -Stii ca poti sa imi spui Evelyn, da? Esti exact ca sora mea, scumpo, i-am reamintit blanda.
     
        A dat incet din capul ei micuț si mi-a daruit unul dintre zambetele sale gingase, copilăroasă. Am zâmbit inapoi, uitand cateva momente de Alexander si iubirea mea pentru el. Erica avea un efect pozitiv asupra mea, întotdeauna
     
        -De ce esti trista? Si mama a plans azi, cand a vorbit cu William, dar nu a vrut sa imi spuna de ce, mi-a spus, putin supărată.
   
         -Nu, nu am vorbit deloc cu William azi. Nu am nimic, o sa imi revin imediat, Erica, am incercat sa o asigur, scoțând din adancul sufletului un zambet.
     
         Probabil m-a crezut, pentru ca a zambit bucuroasa, tragandu-ma de maini pana la grajduri, unde mi-am luat iapa si am facut o plimbare calare impreuna, cu ea in aceasi șa cu mine. Mi-aș fi dorit o fetita, o copie a mea, dar un baiatel ar fi rezolvat orice problema. Probabil ar fi singurul barbat pe care as putea sa il inteleg.
   
        Mi-am luat liber in acea zi, numai eram o printesa, o moștenitoare sau o ducesa. Eram doar Evelyn, iar fetița ce radea langa mine era Erica. Doar noi  doua. Am calarit pana la un lac din apropiere si ne-am imbaiat, eu ramanand mai mult pe margine, pentru  ca nu ma sinteam prea bine in apa. Am cules flori, descoperind un camp multicolor si plin de flori rare, de care auzisem doar in carti.
  
       Ne-am asezat amandoua pe iarba, la adapostul unui copac, unde descoperisem un leagăn marisor, ce statea inca bine agatat. Am inceput sa ii explic cum se impleteste o coronița si dupa multa munca am terminat-o, ramanand amandoua surprinse de culorile aprinse ale florilor, ce se imbinau frumos.
     
        Am vrut sa o asez pe capul sau, dar a fost mai rapida, luand-o din mainile mele si ruganduse de mine, pana am acceptat sa o port. Mi se păruse mai potrivit sa o poarte ea, dar voiam sa ii indeplinesc orice dorinta. Orice pentru nepoata mea.
      
         Radeam, era uimitor cum puteam trece de la o stare la alta. Omul este o fiinta asa schimbătoare si greu de inteles.
      
         Dintr-o data vântul a batut mai puternic, aducand din nou un nor deasupra mea. Un nor de furtuna, in bratele caruia sărise imediat Erica, entuziasmata de venirea lui. Cum naiba reusise Alexander sa imi iasa in cale pana si aici?
     
         I-a soptit ceva la ureche Ericai si ea s-a făcut nevazuta, ca sa aflu peste  cateva ceasuri ca un servitor o insotise pana acasa. Ramasesem singura pe un deal cu Alexander si nu aveam de gand sa il privesc mult in ochi.
   
        -De cand fugi de mine, Evelyn? Am avut impresia ca încerci sa castigi un turnir sau ceva, nu ca ar fi imposibil, m-a intrebat enervat de disparitia mea.
     
        Mi-am dat ochii peste cap, devenise un fel de tic nervos si cu el nu aveam sa scap de asta niciodata. Inca un lucru ce urma sa imi ramana de la el, inafara de experiențele...interesante.
   
        -Nu ar trebui sa fi ocupat cu alte activității? Parca trebuia sa il insotiti pe Nikolai in Normandia si sa planuiti impreuna urmatoarele miscari, i-am reamintit si eu, chiar curioasa de ce se alesese de plan
   
         -Nunta a fost fixată curand si o sa mergem noi trei, plus unchiul. Atacul  inca nu este pregatit, armata lor nu a mai fost zarita de mult si vreau sa ne concentram putin si pe apararea acestui castel. Ai aflat ce treburi am eu, dar tu? Printesa de Roverbury are si alte responsabilitati, presupun, m-a certat intr-un mod evident.
     
       I-am zambit ironica, jucand o carte pe care o aveam în mânecă. Si ce carte buna era.
     
        -Azi nu sunt printesa Evelyn de Roverbury, ci doar o simpla fata, i-am spus.
   
        Am făcut doi pasi spre el, dandu-i o plama peste obraz si ridicând palma pentru a o da pe a doua. Ce imi convenea situatia asta.

O, vine si răzbunarea, nu? Eu una deja astept sa vad ce va spune în apărarea lui Alexander)