Printesa de Roverbury

-23-

      Nu imi imaginasem ca satul este atat de micuț si liniști, dar imi plăcea. Alexander ghicise într-un fel sau altul ca aveam nevoie de liniste, de zile în care sa fim doar noi doi.

      Nu stiam ce scuze ii aruncase tatei, pana la urma de ce am fi plecat doar noi doi, fără gărzi? Speram ca avusese vorbele la el si, in mod marcant, realizasem ca mai era si tata. Singurul  meu parinte, cel care m-a crescut si m-a desemnat moștenitoarea lui. Cum urma  sa primeasca vestea?

      Tata fusese si va ramane mereu cel mai important barbat din viata mea, nimeni si nimic nu ar putea schimba asta, absolut niciun barbat nu il putea  inlocui.

      -Lasă gândurile, suntem doar noi doi aici. Nu crezi ca oricum suntem prea îngreunati de munca?m-a certat încet

      M-am intors cu fata spre el, rasturnandu-ma usor pe pătura de picnic si lăsând gândurile deoparte, focusandu-ma pe el. Ne așezasem la umbra unei padurici, unde amplasasem pătura de picnic si ne așezasem unul lângă altul, furandu-ne săruturi  câteodată.

      -Esti obosit, treaba asta cu printul moștenitor e prea solicitantă, mi-am exprimat opinia, trecându-mi una dintre maini prin parul lui.

      Ii adoram parul, blondul acela spre alb ma hipnotiza si eram absolut sigura ca acea culoare va ramane acolo mereu. Speram ca fiul sau fiica noastră sa ii moștenească parul, ce era minunat

      -Nu am cerut niciodată asta, stii? As fi putut sa ma nasc al doilea, sa primesc un nume mai puțin important si sa fiu pe margine. Nu am vrut sa fiu rege, dar Nikolai și William nu s-ar descurca, prefer sa mor eu în locul lor.

      Am sasait din buze, mangaindu-i fata si strambandu-ma la cuvintele lui. Nu ma gândisem niciodată la asta, nu puteam sa ma gandesc la mormântul lui, era prea tânăr.

      - Nu poti sa mori, nu poti sa ma lasi aici, Alexander. Pur si simplu nu poti sa ma abandonezi, nu pot sa te pierd, am dat deja liber sentimentelor, aproape răspunzând.

      -Esti asa minunată, Evelyn. Totul la tine e perfect, orice bărbat te-ar vrea, dar doar eu te am. Parca ultima data cand am adormit eram un copil naiv si, apoi, m-am trezit bărbat. M-am maturizat, inteleg ce simt, inteleg pe cine iubesc, a repetat.

       Privirea lui s-a atintit asupra mea, iar degetele sale imi mângâiau fata, in timp ce eu eram fermecata de el si tot ce spunea.

      Buzele sale s-au unit usor cu ale mele si am stiut, de parcă nu mai aveam nevoie de confirmarea lui.

      -Te iubesc, regina mea, mi-a mărturisit încet.

      Stiam. Acum ca el era al meu, asa cum eu eram a lui pentru eternitate. Il iubeam nebunește si el la fel, printul moștenitor de Edinburgh ma alesese pe mine si ma iubea, chiar o făcea.