Printesa de Roverbury

-26-

       M-am chinuit groaznic sa raman trează, în timp ce stăteam pe scaunul pufos ce imi fusese dat. Eram, mai bine zis, obligată să stau acolo.

       În camera era o liniște teribilă, era groaznic. Mi-am strâns mâinile în poală, în timp ce asteptam cu sufletul la gura. Dacă lucrurile mergeau bine toți trebuiau sa scape, planul fusese intocmit cu grija si aveam incredere in cumnatul meu, Jack.

      Asteptam cu ardoare o scrisoare, un semn prin care sa ni se spuna ca sunt in drum spre noi, ca sunt in siguranta. Generalii ce mai rămăseseră erau aici, puțini, dar aveam o mica parte a armatei lângă noi si incercam sa părem calmi. Nu puteam fi calma, nu în momente ca acestea.

       Ma simteam slăbită si nu doar pentru ca plansesem mult, cât pentru că pruncul meu se agita teribil. În câteva zile urma să nasc, simteam lucrul acesta si nu stiam cum sa fac. Voiam ca printul meu sa fie aici, sa ma strângă de mana si sa ma sărute doar cum el știa.

        Pentru a fi în siguranță trebuia sa ajunga macar la granița pământurilor noastre, pamanturile familiei Roverbury. Acolo nu mai puteau fi urmăriți de nimeni, aveau toata  susținerea, erau acasa.

       Nu ma gândisem ca tata va afla. Nu bănuiam nici macar putin cum o sa reacționeze, daca va fi furios sau, din potriva, calm. Nu cunoștea situația, nu avea habar ce se întâmplase intre mine si Alexander, asa ca nu avea dreptul să ma judece pentru asta. Urma sa fie bunic si el nici macar nu stia, eram absolut sigura ca Alexander nu ii spusese nimic, cel putin asa banuiam.

       Ma durea abdomenul, dar de data asta nu simteam doar piciorusele copilului, durerea era de zece ori mai puternică. Imi era frica, Ana era singura pe care o intrebasem despre naștere, deoarece ea stia mai multe, dar tot eram temătoare. Nu imi pasa de viata mea, imi pasa de viata copilasului meu si al lui Alexander.

       Unul dintre generali s-a întors spre mine, inmanandu-mi o bucata ruptă de hârtie, scrisă în grabă. Le-am mulțumit  zeilor si le-am împărtășit tuturor ca erau bine. Veneau acasa, el se întorcea  la mine si la copilul lui. Il iubeam enorm si adoram faptul ca el scrisese personal scrisorea. Ma anunta personal ca venea sa ma ia.

       Ne-am îmbrățișat toate trei si, chiar  atunci, s-a intamplat. Strigatul meu de durere a umplut camera, agitand nobilimea si facandu-i sa se îngrijoreze pentru mine. Mi-am pus mainile pe abdomen, nestiind cum sa scap de acea durere infernala.

       Tocmai incepusera durerile facerii, iar copilul meu era nerăbdător sa isi cunoasca tatal.