Printesa de Roverbury

-17-

      Am lasat repere florile pe pat, continuand sa ii impletesc parul micutei Erica. Ana tocmai ce termina o carte veche, pe care i-o daruisem acum cateva zile, cu ocazia zilei ei. Nu aflasem totusi de unde primise o bratara din aur fin, pe care acum cativa ani o vazusem într-o fotografie, purtata de răposata mea bunica.

      William stia sa aleaga un cadou interesant, se pare.

      -Iar dupa preotul o sa localizeze  casatoria si Elisa o sa fie sora noastra?s-a interesat din nou

      -Exact, scumpo. Chiar acum ei se află in templu, unde un preot al lui Zeus oficiaza căsătoria, ca ei sa aiba multi ani fericiti impreuna. Peste trei zile o sa ajunga acasa, am incercat sa ii raspund cat mai clar pentru ea.

      O invatasem sa citească binisor in franceza, pentru ca era limba mea preferata, dintre toate pe care le invatasem pana atunci. Avea destul timp sa învețe germana, spaniola si italiana veche.

      Ana a trantit cartea pe pat, zambind prosteste si dandu-mi de inteles ca totul se terminase bine intre cele doua personaje, fapt ce nu putea decat sa ma bucure nespus. Aveam aceasi pasiune comuna, nu placea la nebunie cititul, in special romanele politiste din biblioteca uitata a castelului.

      -I-a lasat pumnalul de argint ei, astfel a putut sa isi continue viata ca o femeie cinstita, luptand drept mercenar într-o armata, mi-a explicat finalul nemaiîntâlnit de ea pana atunci.

      -Poti sa verifici tu daca e gata masa? Am ceva scrisori de trimis, acum ca tata lipsesti, iar ceilalți nu sunt aici ca sa ii tina locul, am expediat-o frumos din camera.

      M-am ridicar incet si am pasit atenta spre cufărul din stejar, deschizandu-l mai silentios ca niciodată. Nu imi venea sa cred ca Alexander imi lasase mie asa ceva si nu intelegeam nici acum de ce acceptasem.
  
    Usa camerei s-a deschis usor, o lumina stinsa patrunzand in interiorul camerei mele. M-am ridicat ca arsa de la birou, apucand repede un cutit pentri scrisori si calmandu-na doar cand am obsevat chipul lui Alexander.
      Ce naibi cauta aici?
      -Te-ai tampit mai rau decât credeam, Alexander, am rostit ce gândeam.
      A oftat suparat, poate putin depasit de atitudinea mea suparatoare. Nu ii permiteam nici acum sa se apropie de mine, nu aveam sa o fac pana nu imi răspundea la tampita aceea de intrebare.
      -Vreau sa iti cer ceva, a vorbit răgușit ca intotdeauna.
      Mi-am dat ochii peste cap, dar i-am permis sa se apropie, lasand acum intre noi doar torta ce ardea in mana lui.
      -Nu crezi ca vrei cam multe?am repetat suparata
      S-a încruntat, constient de incapatanarea mea. E asa de greu sa răspunzi la un cacat de întrebare?
      -Un singur lucru, Evelyn, a vorbit din nou.
      Linsite. Haide, astept sa imi vorbesti, profita.
      Din teaca și-a scos sabia, punand-o in mana mea si lasandu-ma sa ma mir in continuare. Lunga si neagra, perfecta pentru a fi stropita cu sangele a mii de oameni, asa cum era. Toti se temeau de sabia lui, asta fiind motivul pentru care nu o imprumuta nimanui.
      Sabia era doar a lui si eu nu înțelegean de ce mi-o dadea mie acum.
      -Vreau sa o pastrezi tu cat timp sunt plecat. Am o presimtire rea, nu cred ca o sa fie liniste in urma noastră. Stiu ca te descurci, dar vreau sa o ti langa tine, sa omori un om fara remuscari daca asa trebuie. Pentru mine, Evelyn, mi-a cerut pătrunzător.
      Am tras aer adânc in piept, privind inca o data acea armă minunata.  Ce nu as face eu pentru tine, idiotule? Intrebarea mai buna este: ce ai face tu pentru mine?

     Nu scosesem sabia din cufar pana atunci, nu avusesem nevoie de siguranța ei. Cumva simteam ca el era lângă mine, prin sabia ce omorase atata lumea fiind in mainile sale.

      Incepea sa imi lipsească prezenta lui, il ignorasem mult timp, insa acum nu ii mai auzeam nici pasii prin castel. Iubirea e asa de fututa.

      Am auzit pasi grei si apăsați, alergând spre usa camerei mele si m-am grabit sa i-au sabia in mana, pregatita de orice. O garda inensa a intrat gafaind si alba la fata ca varul.  Ce dracu....

      -O armata imensa se apropie de noi, lady. In cel mult 5 ore v-om fi atacati direct, a anunțat.

       La naiba! Nu era momentul, tata nu era aici, iar niciunul dintre tripleti nu putea conduce, fiind plecati. Ne loveau direct, fără scrupule. Bănuiam ca ne v-or ataca dupa nunta, dar in niciun caz acum.

      Trebuia sa fac ceva, trebuia sa actionez ca o regina, nu ca o prințesa.

      -Chemati Mercenarii din Nord si spunetii lui Jack Clement ca stiu unde se afla sora si nepoata lui si ca avem de discutat urgent!

       Urma sa se dazlantuie Iadul, iar eu eram in primul rand.

Avem parte de un război, ma voi chinui sa scriu toate scenele, asa ca sper sa iasa bine în final. Nu am avut timp si nici inspirație, nu prea imi place ce iese cand ma apuc de scris, am avut si o experiență nașpa, dar voi încerca sa asigur cel puțin suficiente capitole pentru Crăciun si Revelion. Sper sa va placa si va astept parerile.