Legea lui Murphy

14.

    
                   Asta e tot ce vă povestesc. Nu ar mai avea rost să spun cum am ajuns acasă și m-am îmbolnăvit imediat pentru că umblasem în frig și nu dormisem mai deloc în ultimele zile. Ar fi inutil și v-ați plictisi.

                  În orice caz, ar trebui să știți totuși că Raleigh și-a petrecut Crăciunul în Philadelphia, la cămin. El și încă câțiva colegi care nu plecaseră din diferite motive. Mi-a spus că nu a fost atât de rău, dar am știut mereu că nu au fost cele mai frumoase săptămâni din viața lui.

                  Și oricât de tentant şi exuberant ar părea un final în care eu și Raleigh am devenit un cuplu, o să trebuiască să vă dezamăgesc. Pentru că lucrurile nu s-au întâmplat așa. A fost chiar ciudat, dacă stați să vă gândiți, pentru că eu şi Raleigh am rămas prieteni. Care erau îndrăgostiți unul de altul. Dar e de datoria mea totuși să recunosc că am fost o adolescentă tare ciudată, care la 16 ani era speriată de moarte de interacțiunile iubit-iubită, de îmbrățișări și pupăceli. Iar el...nu putea sta pe loc din cauza mea.

                   Oricum, bănuiesc că e în regulă. Țin minte că m-a deranjat la început faptul că Raleigh era împreună cu o colegă de a mea, Nina, dar încă nu trecuse peste respingerea mea și mă căuta cu privirea de fiecare dată când erau împreună. Însă cu timpul, lucrurile și-au urmat cursul natural, iar Raleigh m-a uitat, încetul cu încetul. Şi deși cu înaintarea în vârstă am realizat din ce în ce mai mult că poate, sunt pur și simplu făcută să fiu singură, el a rămas pentru mine definiția perfectă a iubirii adolescentine pure și inocente.

                 
                Cât despre stările mele de tristețe, ei bine, s-au dus. Aproape complet. Ideea e că mi-am dat seama că uneori, e ok să fii trist. Chiar e ok. Dar ar trebui să știi că ai o problemă atunci când te hotărăști să faci cele mai prostești lucruri ca să alungi tristețea: să fugi de la cămin, să te gândești să te muți în Ohio sau să îți schimbi numele. Și apropo de asta, am început să fiu destul de mândră că mă cheamă Murphy. Până la urmă, orice lucru care poate merge prost, va merge prost. M-aş plictisi teribil dacă nu ar fi așa.