My Way

Capitolul1

"Ce faci? Spune razand
"Nu mai poti?" Spune trăgând din jumătatea de tigare
Doar ma uit la el....
"Te doare pentru ce ai facut?"
Ochii mi se umenesc
"Cum e in lumea celor vii fara mine? E mai bine?"
" Iti e bine fara mine?"
Dau negativ din cap.
"Sa nu iti fie! O sa te fac sa vi aici langa mine. Sa vezi si tu cum e aici"
"Numai din cauza ta!"
"Numai din cauza ta!"
" Numai din cauza ta!"

- Nu!
Ma trezesc plina de apa,ma uit la poza de pe perete si o lacrima imi cade pe obraz.
- Nu a fost vina mea...spun eu cu glasul stins.

28 octombrie 2013(prezent)

Ma duc tarandu-mi picioarele spre baie. Imi pun mainile pe chiuvetă si ma uit in oglindă.
"Criminalo!"
" Cum ai putut?"
"Sa mori!"
Imi închid ochii pentru doua secunde apoi ii deschis. Imi dau usor pijamalele jos si intru in dus. Las apa fierbinte sa imi calmeze corpul. Ma uit la fiecare strop cum coboara pe coapse mea. Opresc apa,ma sterg si imi infasor prosopul in juru corpului pana la dulap. Imi intorc capul spre geam.
-A zi o sa ploua.

C'am asta sunt eu Emily,17 ani,par saten,lung,ochi verzi. Sunt slabă si înaltă. Locuiesc cu parinti. Frati...prefer sa nu aduc vorba. Ascult muzica foarte des. Sunt in clasa a XI a.Nu am prieteni si nici nu vreau sa imi fac. Stau mereu singura,tăcută. Culoare preferata:negru.
Deschid usa dulapului meu. Scot o pereche de blugi negri rupți,un tricou gri si hanoracul meu negru peste. Imi las parul desfacut si imi pun gluga in cap. Dacă cumva va întrebati daca sunt emo s-au ceva...nu,nu sunt.
Cobor scarile cu ghiozdanul in spate.
- Neata scumpo! Spune mama zambind.
-Neața! Spun indiferentă  plecând spre usa.
-Emily nu iei micul dejun cu noi? Intreaba tata sorbind din cafea.
- Nu imi e foame. Spun incet.
-Stiam ca vei spune asta asa ca ti-am pregatit un mic pachețel. Spune mama venind spre mine intinzandu-mi pachetul.
Il imping inapoi sperând să eșueze.
- Imi voi cumpara in drum spre scoala. Spun iesind din casa.
Ajung la alimentara de unde imi cumpăr in fiecare dimineata cate un mar.
-Buna scumpa mea. Spune doamna Sofi.
O bătrînică. Este singura persoana cu care comunic inafara de părinți.
-Buna,bunico! Spun fortand un zâmbet.
Nu este bunica mea dar asa o consider.
-Vrei un mar nu-i asa? Spune ducandu-se la ladița cu mere.
- Da. Spun aproape obosita.
-Poftim draga mea!
-Mersi bunico! Spun încercând a doua oara sa afișez un zâmbet.
- Nu trebuie sa mai încerci. Aasta nu este zambetul tau.
-Incercam doar. Spun si plec.
Ajung in fata liceului. Ca de obicei intru in curtea școlii lasând capul in jos. Ajung in scoala ducandu-ma la usa dulapului meu. Imi scot cartea de istorie. Merg spre clasa cand cineva da peste mine,eu căzând pe jos.
-Uitate si tu pe unde mergi! Spune o voce rastinduse la mine.
Ridic incet privirea cand.....