~O singură alegere îţi poate schimba viaţa, dar te poate şi distruge.~
A ales Iadul. A ales binele prietenilor săi în locul binelui său. Acum e singură într-o lume rece şi plină de ură. Totul e în întuneric, exact ca inima ei.
Şi-a rev...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
~Ast povesteşte~
După minute în şir, poate chiar ore, corpul meu începe să simtă caldura. Inspir adânc şi înghit în sec, simţind un gust ciudat de sânge. Mă încrunt, ştiind deja că nu este al meu, apoi încerc să-mi desprind pleoapele. Genele parcă îmi sunt lipite, însă le forţez şi dau peste lumina puternică din cameră. Clipesc des şi abia acum simt o pereche de buze peste ale mele. Aproape tresar când observ nuanţa gri a părului fetei, însă n-o întrerup. Oh, nu... Să fiu trezit aşa este deja cea mai frumoasă dorinţă îndeplinită. Mă abţin de la orice mişcare, fata rămânând încă cu buzele peste ale mele. Renunţ în scurt timp şi îmi ridic mâna dreaptă, aşezând-o pe părul său şi îi răspund la sărut. Liana tresare şi se departează, ochii săi plânşi privindu-mă uimiţi. Oftez scurt şi îmi ling buza inferioară, sângele fiind până şi acolo. Stai... Sânge? Îmi măresc ochii uimit şi îi analizez buzele roşiatice datorită sângelui, cea inferioară având încă o mică rană. Încerc să vorbesc, însă durerea din piept mă opreşte şi sfârşesc prin a scoate un icnet de durere.
Liana: Ast, eşti... viu.
Ast: Te aşteptai la altceva?
Vocea îmi iasă mult mai răguşită decât credeam, însă pe Liana nu pare să o deranjeze. În schimb lacrimile îi udă din nou faţa, făcându-mă să mă strâmb atât din vina durerii cât şi din vina imaginii din faţa mea. Oftez scurt şi îmi las mâna, ce o am pe părul ei, pe spate şi o trag spre mine. Fata se lasă cu grijă peste corpul meu, ochii săi privindu-mă printre genele ude. Zâmbesc scurt şi îi sărut pleoapele, aceasta pufnind şi lăsându-şi faţa pe pieptul meu.
Liana: N-ai idee cât am putut să plâng, prostule...
Ast: Cred că îmi pot da seama după cât de roşii îţi sunt ochii.
Inspir adânc şi încerc să îmi calmez durerea, însă Liana mi-o ia înainte. Mâna sa se plimbă lent peste rana ce încearcă să se vindece, alungând orice durere de până acum. Îmi închid ochii şi îmi las capul pe spate, bucurându-mă cât de mult pot de atingerile ei rare.
Liana: N-am crezut că va merge...
Îmi desprind buzele pentru a vorbi, însă sfârşesc să le închid la loc cand îşi ridica privirea spre mine. Zâmbesc scurt, grija sa de a nu se lasă cu toată greutatea pe pieptul meu făcându-mă să vreau să o strâng în braţe. Îmi las privirea lent din ochii săi spre buze, cea inferioară încă sângerând. Mă încrunt şi Liana se ridică având faţa roşie.
Ast: Ah... Acum va trebui să te cert.
Liana: Cu ce drept? Eşti cumva tatăl meu şi nu ştiu?
Ast: Liana...
Uşa camerei se deschide brusc, nelăsându-mă să o mustrez pe fata de lângă mine. Îmi dau ochii peste cap când îi aud vocea lui Ken, tonul său serios sărind brusc la unul uimit.
