~O singură alegere îţi poate schimba viaţa, dar te poate şi distruge.~
A ales Iadul. A ales binele prietenilor săi în locul binelui său. Acum e singură într-o lume rece şi plină de ură. Totul e în întuneric, exact ca inima ei.
Şi-a rev...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Îmi las ochii aţintiţi pe sângele ce se scurge din rană, ţinându-mi bluza neagră ridicată pentru a vedea mai bine. Îmi las privirea şocată pe faţa Lianei, aceasta privindu-şi degetele pătate de sângele scurs din obrazul stâng. Strâng din dinţi şi mă ridic brusc pe de podea, cei prezenţi în cameră rămânând tăcuţi şi confuzi. Îmi lipesc puternic palmele de biroul Seraphinei, bucata de lemn sfărâmându-se în bucăţi mai mici ce pică pe podea într-un mic nor de praf. Las culoarea rubinie să o privească pe femeie, aceasta stând nemişcată pe scaunul ei cu o privire neutră.
Ast: Explică-te. Acum. Până nu mă enervez mai tare şi distrug tot Iadul.
Ken: Ast, calmează-te...
Seraphina: Credeam că am fost destul de clară. Ce vrei să-ţi explic, general al Iadului?
Mă încrunt, privirea mea devenind mult mai rece. Seraphina se ridică de pe scaunul ei, menţinându-şi ochii aţintiţi în ai mei. Simt cum o mână îmi prinde încheietura dreaptă şi îmi pun atenţia pe persoana de lângă mine. Liana mă priveşte îngrijorată, strângându-mi uşor mâna. Oftez lung şi las rubiniul să dispară pentru a fi înlocuit de negrul natural, fata eliberându-mi încheietura abia acum.
Orias: Feţele voastre îmi spun că ceva n-a fost bine cât timp aţi fost plecaţi.
Liana: Faptul că ai stat lângă mine tot timpul acesta te-a făcut să mă cunoşti atât de bine?
Danker: Păreţi schimbaţi. Amandoi.
Îmi închid pleoapele pentru o clipă, concentrându-mă prin a-mi închide rana. După un timp scurt, sângerarea se opreşte iar durerea se diminuează încet. Îmi desprind genele şi îmi plimb ochii pe persoanele din jur, privirile acestora fiind confuze şi îngrijorate.
Liana: Am doar o întrebare... Ceea ce ne-ai arătat a fost real?
Îmi pun privirea pe fata de lângă mine, ochii săi albaştrii licărind de parcă ar fi gata să plângă. Ştia răspunsul, însă îşi dorea să audă contrariul. Strâng din dinţi şi îmi mut ochii pe Seraphina, femeia cântărind câteva clipe întrebarea.
Seraphina: Rănile voastre v-au răspuns deja cât de real a fost totul.
Înghit în sec şi îmi privesc mâna stângă, aceasta tremurându-mi fără control. O las rapid pe lângă corp şi o privesc pe Liana, aceasta având mâna dreaptă ridicată în timp ce lacrimile îi udă faţa acompaniate de sunete afundate. Fata pică brusc în genunchi pe podeaua albă, un ţipăt de durere făcându-i pe cei prezenţi să tresară iar inima mea să mi se strângă în aceeaşi durere. Mă las pe vine şi îmi aşez mâna dreaptă de după capul său, trăgând-o apoi la pieptul meu. Suspinele sale se estompează când buzele îi ating bluza de pe mine, lacrimile udând-o mai mult decât e deja.
