Înger si demon

Capitolul 3

Cu un trecut încărcat de durere, suspine si speranțe ruinate, lăsat in urma, uneori are senzația ca amintirea a celor desfășurate încă mai persista in cele mai ascunse locuri ale mintii ei. Au trecut 5 ani de când este singura in aceasta lume ce reprezenta un adăpost si, totodată, un lanț ce o tine legata cat mai departe de șansa de a-si salva familia, sora ei, in cazul in care aceștia mai trăiau, deoarece nu știa încotro se afla lumea unde s-a născut.

Cristina Fitch, studenta in vârsta de 20 de ani, studiază economia, la Chicago in primul ei an de facultate. Aceasta locuiește într-un apartament modest cu chirie. Banii si-i câștiga lucrând la cafeneaua din apropiere, după cursuri. Ea a fost primita cu căldură în acel local, încă din prima zi de când s-a angajat, de către fiul proprietarului, Marius, un băiat cu 3 ani mai mare decât ea. De când a cunoscut-o, Marius a simțit, in secret, o pasiune irezistibila pentru aceasta fata cu ochii de un albastru sticlos, straniu, nemaiîntâlnit, care au ceva divin.
Cristina se descurca de minune in aceasta societate in care a fost nevoita sa se adapteze. Totul a decurs in mod normal in ultimii 5 ani, de când s-a mutat aici. A învățat sa-si câștige existenta din proprii ei bani si si-a făcut câțiva prieteni. Cel mai apropiat i-a fost Marius, care ii oferea atenție si ajutor nelimitat. In ciuda atențiilor lui măgulitoare, Cristina nu simțea nicio atracție pentru acesta. De când s-a născut, niciodată nu a fost îndrăgostita. In adâncul sufletului ei , încă se simțea ca o copila inocenta si naiva, prea mica pentru a avea cunoștința sentimentului de iubire romantica.
Însă, acest lucru s-a schimbat când întreaga ei lume si liniștite interioara i-au fost bulversate încă din ziua când aflat de existenta noului ei vecin, un băiat de aceeași vârstă cu ea. Acesta se mutase recent, cu un etaj mai sus. Cristina îl vedea zilnic când pleca la cursuri. In primele zile, nu i-a acordat nicio importanta, dar in timp un sentiment mărunt, ce-i era străin persista tot mai des când îl zarea. Devenea tot mai captivata de acest străin, iar in ea stăruia dorința de a-i desluși misterul aparte ce-l înconjoară. Rareori avea vaga senzație ca l-a mai văzut cândva.

Într-o zi , reuși sa afle, de la chiriașa sa, ca numele lui era Victor Lowery si ca nu are nici un studiu. Existenta si-o câștiga ca vânzător la un super-market. După aceasta descoperire fu nevoita sa meargă spre cursuri. La coborârea scărilor Cristina se împiedicase la ultima treapta.
-Ești bine? se auzi vocea unui băiat.
-Da, cred, eu...
-Lasă-mă sa te ajut!
După câteva secunde, Cristina realiza ca cel ce o ajuta sa se ridice era chiar Victor, băiatul ce-i stârnea un interes straniu. Trupul începea sa-i vibreze de emoție, la simpla lui atingere. Pentru câteva secunde reuși sa-l privească in ochii lui caprui-rosietici. In ei putea zări un foc mistic ce-i emitea în inimă o căldură stăruitoare, obsedanta.
-Ești bine?
-Da, am fost puțin neatenta.
-Tu stai aici cu chirie, nu?
-Da. îi răspunse Cristina, încercând sa-si păstreze calmul.
-Si eu. Stau la etajul următor. Nu cred ca m-ai mai văzut, m-am mutat recent. Apropo eu sunt Victor! Ii spusese întinzându-i un zâmbet ademenitor, căruia nu-i putea rezista.
-Cristina, încantata!
-Mi-a făcut plăcere, Cristina! Acum trebuie sa merg la datorie, dar poate mai vorbim si cu alta ocazie.
-Sigur, si eu trebuie sa merg la facultate.
-Facultate...Ești fata deșteapta. Ce studiezi?
-Economia.
-Si frumoasa, si deșteapta...Nu zilnic am norocul sa întâlnesc o așa fata.
Cristina nu putea sa nu roșească la simplul lui compliment. Se simți de-a dreptul umilita ca cedează atât de ușor vorbelor unui străin. Se trezise la realitate si încerca sa riposteze.
-Mulțumesc! Acum scuza-mă dar aceasta fata "frumoasa si deșteapta" are lucruri mai importante de făcut decât sa vorbească cu străini.
-Nu as spune chiar străini. Suntem, totuși, vecini, poate devenim si prieteni in viitorul apropiat.
-Prefer sa am un cerc limitat de prieteni.
-Haide, da-mi măcar o șansa sa mă cunoști mai bine. Poate voi face si eu parte din acel cerc limitat de prieteni.
-Rămâne de văzut.
-Uite, ca sa mă cunoști mai bine ce ar fi sa ne întâlnim in seara asta, daca ai timp?
-Sa-mi verific programul. Nu pot...am cursuri, iar apoi trebuie sa merg la cafenea.
-La ce ora revii?
-La 9 seara, dar...
-Super, ne întâlnim aici, in fata blocului, la 9.
-Dar eu nu...
-La revedere, Cristina!...