Înger si demon

Capitolul 12

   În sfârșit a realizat ca ea era femeia cu care își dorea sa-și împartă tot restul vieții. În sloiul de gheață al sufletului său, ea a născut big-bangul iubirii, ca un voal de căldură ce topea totul. Astfel soarta l-a condamnat la acest fior etern, la această slăbiciune pentru ea. Iar când a realizat toate astea...i- a dispărut din față într-o clipă, fără de urmă. 

     Și era atât de aproape sa fie fericit alături de ea! 

— Unde este? strigă Edward care o căutase toată noaptea. Știu ca mă auzi! Arată-te odată! 

 Avea dreptate. Era auzit. Darkness nu ezita și s-a arătat imediat, râzând în hohote. 

— Dă-mi-o înapoi! 

— De ce aș face asta, copile? Pentru a vă alia împotriva mea, când pot gusta din roadele durerii voastre?  

— Pentru că ești un trișor. Avea dreptate. Nu poți câștiga decât prin mijloace mârșave. Dacă ai câtuși de puțină demnitate, biruie această luptă pe cale dreaptă! 

— Nu ar trebui sa te intereseze de ceea ce fac, cât despre ce s-a întâmplat cu iubita ta. 

— Dacă i-ai facut ceva..

— Calmează-te! Este nevătămată. 

— Unde ai dus-o? 

— Am închis-o într-un turn ascuns al acestui vechi regat. De acolo nu va mai putea scăpa. 

— Nici măcar nu știu dacă îmi spui adevărul, mincinosule! 

— Permite-mi să-ți arăt! O să o vezi cu ochii tai. 

        Îl luă și-l duse în zbor spre mica ferestră înconjurată de flori a unui turn înalt. În cămăruța unde au pătruns se zărea o bibliotecă năruită, o harpă veche, o lumânare veșnic aprinsă de magie și... Melisa. Era ținută de lanțuri grele care-i permiteau doar să se plimbe prin cameră. 

— Edward! 

— Melisa! 

— Nu vă grăbiți! îi avertiza Darkness pe cei doi care voiau sa se cuprindă în brațe. 

— Dă-mi drumul! 

— Nu te zbate sau o ucid! Acum că ai văzut-o cu ochii tăi, e ultima dată când voi mai permite să o întâlnești! 

— Las-o să plece cât mai departe de lumea asta! Ia-mă pe mine și pedepsește-mă cât vrei! 

— Nu credeam că o să aud așa ceva din partea ta. Cât de specială poate să fie? Ai fi în stare să te sacrifici pentru ea... Ce patetic! Totuși, permite-mi sa te închid acolo unde te voi duce și mă voi îndura de ea. 

— Edward, nu! Sigur e o capcană!

—.. Bine, așa să fie! 

    Iar Darkness dispăru cu Edward.

    În câteva clipe se trezi într-o celulă pustie, înlănțuit pretutindeni. Era în străfundurile turnului. Acesta-i era prețul în schimbul eliberării ființei prea mult iubite..Sau cel puțin așa crezu el. 

 — Copil nerod ce ești! Chiar credeai că mă vei convinge să renunț la unul din voi pentru celalalt? Deasupra noastră ea își va trai veșnicia fără a mai vedea nicio formă de viață. Ești atât de aproape de ea, iar ea nici măcar nu va bănui. De aici voi obține gustul unei suferințe mai mărețe decât cea a torturilor fizice... 

— Trădătorule! Trebuia sa mă aștept! Iți jur că atunci când voi scăpa de aici, te voi elimina definitiv! 

 — Eu nu mi-aș face speranțe deșarte. Fără mine nu poți evada niciodată. Iar de azi înainte veți trăi în singurătate... Adio! 

     Și cu cele spuse a părăsit turnul pentru totdeauna. 

     Acolo, se mai auzea doar glasul lui scâncind, ca o baladă a durerii. Razele lunii imaginare așterneau umbrele. Ele se îmbinau, formând imaginea ei, ca o stafie. Totul se învârtea asupra sa.  Îi semăna la perfecție în farmecul feminin. Buzele siropoase îi învăluiau zâmbetul atrăgător. Parca le resimțea sărutarea alături de atingerea trupului fierbinte, apetisant.Strălucea mai puternic decât orice stea se putea arăta pe cer. Iar când îi deschidea porțile sufletului pătrundea în bunătatea ei, o adevărată comoară. 

 Doar asta mai împrăștia un strop de speranță în încăperea fără de culoare. 

 Totul era ca un joc de lumini și umbre, un dans dintre melancolie și speranță, iubire și suferință, îmbinate într-o succesiune deplină.

      Astfel trecură anii...