Înger si demon

Capitolul 8

  Cristina se îndepărta în grabă de local și de cel care era in căutarea ei. Ajunsese în apartament. Speriată își făcu bagajele. Își suprimă iubirea pentru „Victor" și o dă uitării, transformând totul in ură. Trebuia să plece din acest mediu si să-și continue existența în depărtări.

    Se aud niște bătăi în ușă. Cristina tresări speriată, pregătindu-și cea mai bună vrajă de autoapărare.
-Cristina? Se auzi glasul lui Marius. Ești aici?
Cristina se mai liniști și îi deschisese.
-Bună, Marius!
-Cristina, ești bine? De ce ai fugit de la petrecere dintr-o dată? S-a întâmplat ceva?
-Nu, dar trebuie să mă mut urgent.
-Așa dintr-o data? Ce? Cum? De ce? Glumești, nu?
-Nu. Ai mei au niște probleme financiare si trebuie sa plec acasă să-i ajut.
-Și tu abia acum îmi spui asta?
-Și eu acum am aflat, cand m-au sunat.
-Cât o să stai? O să te mai întorci?
-Nu știu.
-Ești bine? Tremuri.
-Da, sunt doar puțin stresată si grăbită.
-Atunci îmi pare rău. Sper să-ți rezolvi problemele. Să știi ca o să-ți duc lipsa. Ești o prietenă de neînlocuit.
-Aș putea spune același lucru despre tine. Îți sunt recunoscătoare pentru fiecare clipă când m-ai ajutat și ai fost drăguț cu mine.
-Când trebuie sa pleci?
-Mâine.
-Deja? Se pare ca ne luăm rămas bun mai devreme decât credeam.
Cei doi mai vorbiră cat vorbiră iar în cele din urmă se cuprinsese într-o îmbrățișare.
-Acum scuză-mă dar trebuie sa plec la local căci a rămas nesupravegheat.
-Bine, am înțeles. Adio!
-Adio!
Și se strânse in brațe pentru ultima dată.

    A doua zi dimineața, cu bagajele pregătite, gata de plecare Cristina aude din nou un ciocănit la ușă. Crezând ca era Marius deschisese fără grijă. În fața ei era chiar cel de care fugea. Imediat trântise ușa, dar el a blocat-o cu piciorul.
- Cristina, sau cum te-o chema, trebuie sa vorbim!
- Stai departe de mine, înainte să-ți pară rău!
- Mai nou mă și ameninți. Spuse rânjind Victor.
- Ți se pare ca glumesc? Ha ha. Dă-te din calea mea sau jur ca nu știu ce-ți fac! Zise nervoasă, pregătindu-și vraja de atac.
Victor își ridică mâinile si spuse :
-Nu mai vreau război. Te rog, trebuie sa vorbim!
-Nu avem ce vorbi. Te asigur ca într-o zi o să plătești pentru ceea ce ai făcut familiei mele. Din vina ta nu-i mai am! Iar daca au pierit, am să te ucid cu mâna mea! scoase vorbele astea, aproape plângând.
-Ce rost are să te răzbuni pe mine, pentru ceea ce a făcut tatăl meu?
-Mă crezi proastă? Știu foarte bine ca ai contribuit la asta.
-Cristina, încearcă să vezi lucrurile de după aparențe. Nu cunoști câtuși de puțin motivul pentru care am făcut asta. Am fost obligat de când m-am născut. Eram un copil. Câtă minte crezi că aveam? Singurul îndrumător din viața mea a fost Darkness. Am avut impresia ca-i bine tot ceea ce fac.
-Ți se părea că-i bine să torturezi ființe, nu? Acum ce vrei? Sa mă păcălești pentru a mă răpi si pe mine? Îmi pare rău, dar nu-ți va fi atât de ușor precum crezi!
-Am venit aici să te caut. Vreau sa te ajut.
-Mi-ai luat până și sora si te aștepți să te cred?
-Am fost amenințat de propriul meu tată. Toată viața mea am trăit-o cu frică. Darkness e mult mai malefic decât îți poți imagina.
-De ce ai vrea sa mă ajuți dacă îți este frică de el?
-Pentru ca acum vreau să-l înving. Am realizat ca vreau sa săvârșesc binele. Vreau sa repar tot răul făcut. Dar nu pot singur. Nu mai lucrez pentru el demult. Am fugit de el. Te rog, crede-mă! E tot ce contează pentru mine.
-Da? Bine? Atunci spune-mi sincer, după ce i-ați capturat ce le-ați făcut? I-ați ucis?
-Eu nu.
-A, i-ai adus lui Darkness pentru a-i ucide chiar el.
-Uite, n-am nici cea mai vagă idee ce a făcut Darkness cu ei. Nici măcar eu nu știu asta, dar îți jur că o sa te ajut sa afli, iar dacă trăiesc o să-i salvăm. Asta doar dacă vrei să mă lași să te ajut.
Cristina tremură, ținându-și lacrimile in frâu. Victor se apropie de ea mângâind-o pe obraz. Din impuls ea se feri.
-Te rog, ești singura ființă de a cărei existență sunt sigur. Te-am căutat de foarte mult timp.
El se apropia, apropiindu-și buzele de ale ei ușor, senzual. Ei îi fu greu sa se opună.
-Să știi ca m-am simțit atras de tine, dinainte de a știi cine ești. Mă crezi sau nu, de când te-am văzut atunci, pe scări, în mod inexplicabil am devenit mai pasionat de tine. Ai ceva aparte, ce-mi stârnește interesul. Iar acum vreau mai mult decât orice să te ajut. Cred ca sunt îndrăgostit de tine.
-Victor, si eu am simțit același lucru. Mereu când te vedeam mă cuprindea un amalgam de emoții, de frică si fericire. Știi, ceva din mine îmi spune ca ești sincer, dar rațiunea mă împiedică sa te cred.
-Ascultă-ți inima! Ce spune?
-Spune „da", vrea sa mă ajuți, vrea să îl învingem pe Drakness împreună și da...vrea sa fie cu tine.
-Atunci ascult-o! Eu am făcut-o deja! Chiar și demonii pot sa iubească. Eu te iubesc!
-Și eu te iubesc!
Se sărutară prelung si pasional, din nou. O stare de reverie le domina rațiunea, lăsându-se purtați de sentimente. După ce se mai liniștiră, continuă conversația.
-Acum dacă vrei sa pleci, am să te însoțesc oriunde. Am uitat să-ți spun că Darkness se poate sa ne caute pe amândoi. Avem nevoie unul de altul.
-Poate ar fi bine să mă mut de aici, totuși.
-Atunci vin cu tine! Oriunde vom merge ne vom antrena împotriva lui, iar când vei fi pregătită o sa te duc înapoi în locul unde te-ai născut. O să salvăm acel teritoriu si orice mai viețuiește.
-Nu cred ca ne-ar prinde rău o excursie pentru antrenament. Vreau cât mai curând să ajungem acasă.
-Acum ca ne-am înțeles, ar trebui să ne spunem pe numele adevărate. Mă numesc Edward.
-Mă numesc Melisa.
-Ce nume frumos! Nu ca nu ar fi fost si Cristina, dar acesta ți se potrivește mai bine. O sa fiu încântat să-ți spun așa! Ii zise sărutându-i tandru mâna.
-Și eu, Edward! răspunse măgulită.
-Acum merg să-mi fac bagajele. Ne întâlnim in fața apartamentului.
-Bine, la revedere!
Se sărutară scurt, iar apoi Edward plecă.

    
      Incredibil! Trecutul pe care l-a îngropat din copilărie a revenit in prezent, cu tot cu durerea si lacrimile sale. In ea se aprinsese o dorință năvalnică de a lupta. Nu putea să fugă la nesfârșit.
   Revenindu-și, se întrebă de ce se lăsă purtată de sentimente din nou, în fața lui Edward, in ciuda a ceea ce știa acum. Nu putea sa aibă încredere în el. E pe deplin conștientă că îi întinde o capcană. Prin amintirea trecutului își scurmă iubirea, sădind un adânc sentiment de vrajbă. Dar are nevoie de el pentru a ajunge acasă. Ea nu cunoștea drumul din cosmosul infinit, drept pentru care se va folosi de el pentru a ajunge acolo, iar apoi îl va distruge și pe el și pe Darkness. A conceput planul perfect de răzbunare. Iar dacă familia sa trăia, o va salva. În joc era viața ei, dar realiză că nu mai are nimic de pierdut, daca a ei nu ar mai fi trăit. Totuși îi era groază de adevărul pe care-l putea descoperi.

    Cum de mereu se lasă pradă in fața acestei ființe banale? Cum își poate permite așa ceva? Se întreba Edward. Tot ce urmărea era să o ademenească cu iubirea lui falsă, pentru o aduce lui Darkness. Deși o parte din ceea ce i-a spus Melisei despre el era adevărat.