Înger si demon

Capitolul 4

    Un soi de nedumeriri ii cotrobăiau mintea Cristinei, toata ziua. Oare de ce nu avea suficienta putere sa riposteze avansurilor unui băiat? Oare de ce s-a pierdut astfel cu firea când a purtat o simpla conversație cu el? De ce se simțea tot mai ademenita de simpla lui prezență? De ce in suflet i se încolțea tot mai intens un sentiment străin, dar plăcut? Se simțea ca si cum ar tânji sa-si împartă cu el intimitatea tot restul vieții. Nu se poate sa fie...îndrăgostita. Niciodată nu a simțit pentru nimeni acest sentiment straniu, care era mult discutat de cei din jur, dar nu-l pricepea.
    Doar amintirea scurtei lor conversații ii răscolea gândurile dându-i lumea interioara peste cap. Aceasta căldură năvalnica ce o cuprindea, era de-a dreptul înspăimântătoare. Se afunda tot mai adânc într-un val terifiant.
  
    Îngrozită de propriile sale sentimente pe care încă nu le poate înțelege, seara in graba intra in camera sa, înainte de a da ochii cu Victor. A considerat ca trebuia sa l elimine imediat din viața ei pe acest intrus ce i-a invadat mințile, drept pentru care a luat decizia de a nu se prezenta la întâlnire. Decizia ar fi trebuit sa i liniștească valurile agitate ale pasiunii in care se afla, dar n-a făcut decât sa o tulbure mai tare.
  Toata noaptea n-a închis un ochi datorita nedumeririi ce o agita , nedumerirea a ceea ce s-ar fi putut întâmpla daca se prezenta la întâlnire, a iubirii ce s-ar fi putut înfiripa intre ei, nedumerirea visului dulce al inconștientului ei.

   A doua zi, in drum spre facultate, pe holul blocului fu întâmpinată de Victor.
-Ce mai faci vecina? o întreba Victor, etalându-și iarăși zâmbetul lui dulce.
-Merg la cursuri. Tu ce faci vecinul?
-Merg la munca si mă macină întrebarea de ce nu te-ai prezentat la întâlnirea de ieri, deoarece te-am așteptat toată noaptea. As fi vrut sa te duc într-un local excelent.
-Am fost ocupata, nu am avut timp sa ies la întâlnire cu străinii. Spuse Cristina iritată.
-Atunci îmi cer scuze, domniță. Nu am vrut sa-ti dau planurile peste cap. Poate luăm cina cu altă ocazie si ne cunoaștem mai bine.
-Nu, mulțumesc.
    El apuca sa-i prindă mâna într-a lui. Mana ei era sa tremure, dar cu voința nu a afișat nicio emoție.
-Ia mâna de pe mine! Nu ai niciun drept sa mă atingi. Ii spunea fixându-l cu privirea rece a ochilor ei albaștri.
   Cei doi, tot mai cuprinși de o vraja inexplicabilă a amorului, apropiindu-se unul de altul, si-au contopit buzele printr-un sărut dulce. Fiori de emoție îi acaparau pe amândoi.
    Cristina, revenind cu picioarele pe pământ îl împinse brusc, dându-i o palma zdravănă.
-Ce crezi ca faci?
-Ceea ce făceai si tu. Îmi pare rău, nu m-am putut abține..
-Nu știu ce vrei de la mine, dar te asigur ca nu sunt nici ușoară, nici proastă așa ca te rog frumos sa-ti controlezi impulsurile înainte de a cere un ordin de restricție! Vorbesc foarte serios.
-Îmi pare rău, eu n-am vrut, Cristina!
-Nu-mi mai spune "Cristina" , nici măcar nu mă cunoști si nici nu vreau sa o faci. Suntem doar vecini si atât. Nu-mi mai vorbi, nu mă mai invita la întâlniri, nu mă mai căuta...nici măcar sa nu mă mai privești! Îmi pare rău, dar am alte priorități. Găsește pe cineva interesat, pentru ca ai greșit persoana, dragul meu! Mulțumesc de înțelegere!
    După cele zice Cristina plecă in grabă afară, spre facultate.

   "Ce muritoare încăpățânată și mândră!... Și ce ochi hipnotizanți! N-am mai văzut așa ochi decât la îngeri...Dar ea întrece cu mult în frumusețe o ființă divină.
    Ce naiba mi se întâmplă? Ce m-a tentat să insist a flirta cu fata aceasta, încă din ziua in care am remarcat-o?
    Pare atât de inocenta si vulnerabilă. Detest așa ceva, dar de ea m-am simțit tot mai atras.
  Trebuie sa-mi revin si sa nu mă abat de la scopul pentru care am venit aici. Trebuie sa identific si sa răpesc îngerul de mult dispărut care se ascunde prin aceste împrejurări. O sa caut fiecare colțișor din această lume daca e nevoie. O sa-l fac pe tatăl meu mândru de mine." Își spuse Victor cu o izbucnire de nervi.