Blestemul lui Alexander

Niciodată Pregătită

~ Eliza ~

Oficial pe lista mea cu experiențe pe care nu le-aș mai repeta am mai adăugat un lucru: călătoritul în timp. Când am ajuns înapoi pe scări credeam că ori o să mă dezmembrez ori o să dau afară tot ce am mâncat. Parcă totul în interiorul meu era răscolit și întors pe dos. Nu înțeleg cum rezistă Cezar la așa ceva. Poate pentru el e diferit, dar pentru mine a fost o experiență traumatizantă. Indiferent ce s-ar întâmpla, data viitoare o să refuz altă călătorie, prefer orice altceva. Ugh.

Dacă nu auzeam ușa de la garaj deschizându-se, cred că stăteam mult și bine în loc ca să îmi revin. Cezar! Încă bulversată, m-am întors spre el. Spre surprinderea mea, era așezat pe o treaptă, cu o mână rezemată de partea de sus a balustradei, iar în cealaltă ținea cana de ceai, acum goală. Mi-am adus aminte de propria-mi cană și am lăsat-o în colțul unei trepte, ca să nu mă ard iar. Trebuia să îl iau pe Cezar de aici, ca să nu îl vadă ai mei așa, dar nu cred că am cum să o fac, nu pot să îl duc în brațe pe scări, doar dacă il trag pe jos sau îl car câte puțin. Dar asta durează și nu cred că am timpul necesar. Trebuie să mă gândesc ce să le spun alor mei. Hmm, leșinul este destul de comun în rândul tinerilor. O să le spun că din cauza diferenței de presiune dintre cele două locații, fluxul sangvin este redus și a leșinat fix după ce îi pregătisem un ceai, perfect. Măcar de data asta..

Psst, Eliza, ajută-mă să îl iau pe Cezar de aici.

Rufus mi-a întrerupt șirul gândurilor atât de brusc încât am tresărit. Stătea deja lângă Cezar și mă aștepta să îl ajut.

- Desigur, de ce nu m-am gândit la tine mai devreme?

Hai mai repede, până nu vine mama ta și mă vede.

Pentru a-l căra pe Cezar, Rufus și-a mărit puțin dimensiunile. Am așezat cana lui Cezar pe o treaptă și i-am așezat jumătatea anterioară a corpului pe spatele lui Rufus. L-am prins și eu de picioare și am început să urcăm scările. Nu bine am înaintat că am reușit să lovesc cana de ceai pe care o așezasem mai devreme pe jos. Mi-am ținut respirația, sperând că aceasta nu o să cadă de pe scări, dar spre nenorocul meu, aceasta a căzut printre scări direct jos pe parchet și s-a spart. Zgomotul trebuie să îi fii alertat pe ai mei, că imediat s-a făcut liniște în toată casa, inclusiv în garaj. Am înaintat rapid și l-am dus pe Cezar într-o cameră de oaspeți, cea de lângă camera mea, și l-am urcat pe pat.

- Rufus, stai aici până rezolv eu cu ai mei. Sau mai bine, ascunde-te undeva și te anunț eu dacă e sigur să ieși sau nu.

Nu trebuie să-mi spui de două ori, am înțeles. Acum fugi și rezolvă situația.

Am dat din cap și m-am îndreptat rapid spre ușă. Am scos capul pe hol ca să mă uit unde sunt părinții mei, dar părea că încă nu au urcat la etaj. Am ieșit pe hol și mă pregăteam să mă îndrept spre scări când m-a lovit un gând. Dacă nu erau părinții mei cei care au ajuns mai devreme acasă? Nu, dacă ne-am întors în timp, înseamnă că ei sunt. Un sentiment ciudat însă mă cuprinde. Dacă totuși atunci când te întorci în timp există șanse ca anumite lucruri să se schimbe fără ca tu să ai legătură cu ele?

Scutur din cap și mă uit în direcția scărilor. Dacă erau hoți, probabil plecau când au auzit zgomot în casă. Dacă sunt părinții mei, probabil au intrat în casă sau au sunat la politie. În cel mai bun caz, nu e nimeni jos, în cel mai rău.. Probabil tot dacă nu e nimeni jos. Ce-o fi o fi.

- Mamă? Tată? Voi sunteți?

Niciun răspuns. Ok, acum încep să mă îngrijorez. Îmi aduc aminte că în dulapul din colțul holului este un spray cu piper. Nu este cel mai bun în caz de confruntare la distanță, dar e bun și ăla. Am luat spray-ul și acum mă simțeam mai încrezătoare.