Iubind Întunericul |Finalizată|

Capitolul 10-Lucifer

                       
,,Nu te credeam în stare îngeraș"

_______

                                  

      Ora de matematică. Mai bine zis ora de tortură. Nu am să înțeleg niciodată chinezăria aia de pe tablă și nici nu vreau să o fac. Nu am de ce să îmi bat capul cu asemenea pierderi de timp. Dacă e să existe ceva imposibil pentru mine, ar fi înțelegerea matematicii. Bine, asta și înțelegerea pe deplin, sau măcar parțial a cârlionțatei blonde.

      Nici acum nu te-am înțeles proasto. Ce dracu e așa special la tine? Ochi albaștri. Păr blond. Fire veselă. Pare normală. Pare. Bine, are unele trăsături specifice doar persoanei sale. Zâmbetul său este diferit față de-al celorlalți. Pare adevărat, nu fals. În mare parte a timpului. Pare și sinceră. Nu tot timpul. Nici ea nu este tocmai zeița adevărului, și cred că am aflat destule informații ca să susțin asta. Nu pricep cum poate fi așa fericită, dat faptul că viața ei e plină de durere. Într-o zi e numai zâmbet, iar alteori este doar lacrimi. Ciudată. Ești încă un mister pentru mine blondino.

       Îmi las gândurile să zburde pe fereastră, când aud râsul cristalin și colorat a celei mai ciudate ființe cunoscute până acum de mine. Nu bagă de seama privirea alarmant de aspră a profesoarei de matematică.

       — Angel! Ridică-te în picioare, se aude apoi vocea gravă a profesoarei.

       Moara aia stricată se ridică încet, probabil încercând să găsească o scuză cât mai plauzibilă pentru zarva provocată.

       — Dacă ești așa veselă, înseamnă că ai înțeles lecția și putem să punem și notă. Treci la tablă și rezolvă exercițiul următor.

        — Eu?

        — Vorbesc cu altcineva? o întreabă profesoara —a cărui nume nu îl cunosc — citindu-se ușor pe chipul său nervozitatea, căpătată din cauza idioatei ăleia.

      Angel se ridică cu un entuziasm scăzut, pe față având o grimasă mult mai serioasă acum. Tu ți-ai căutat-o.

     
     Înaintează spre tablă, dând ochii de un ditamai exercițiul și de niște numere, pe care eu sincer, nu le știam posibile. Ai încurcat-o acum.

      Se uită la profa de mate , după care își înoarce privirea la clasă. O privește pe Rebeca și parcă ar discuta cu ea din priviri, ceva anume.
   
      — Domnișoară Winstow, aștept, spune doamna matematiciană cu părul negru și scurt.

      Blondina ia creta și o ridică parcă în reluare. După câteva secunde, creta face contact cu tabla. O văd apoi pe Angel cum începe să tremure.

        I se observă respirația sacadată și tremuratul devine tot mai accentuat.

       — Doamna profesoară! intervine colega cârlionțatei. Angel trebuie să meargă la cabinet imediat!

       — De ce, domnișoară Rebeca?
   
       —  Doamna profesoară, Angel nu are voie să se streseze. De aceea, acum tremură și respiră greu, nu vedeți starea ei?