Am deschis ochii, razele soarelui care apunea intrau în camera de spital în care ma aflam, nu stiu de ce, nu stiu cum am ajuns aici.....dar sunt aici. Ușa se deschide ușor, băiatul cu părul roșcat și ochii de culoarea razelor soarelui intra timid și cu sufletul la gura.. Sunt confuz..
- E treaz! Striga el fericit și topaind inspre mine. Esti treaz Ao! Esti treaz! Striga el sarindu-mi în brațe... Ao? Ma doare capul.
- Cine...? Nu pot să termin ca o durere de cap ma izbește . Băiatul se uita la mine confuz și... Speriat.
-Ao.. , nu se poate! Tata avut dreptate! Ma strange în brațe strâns. Cine e?
-Ao sunt eu.. Kiniro.. Sunt..., acesta face o pauză apoi continua : suntem prieteni foarte buni.
- De ce sunt aici?
- Ai avut o ceartă cu .. Un prieten foarte bun.. Nu va mai intelegi acum. Ma intreb cine era.
-Oh.. Și sunt bine?
-Da..
-Cine sunt? Ma trezesc întrebând din senin, gura vorbind fără mine .
-Ao Kobayashi, ai 18 ani și locuiesti cu mine pentru ca tu nu ai părinți, iar tu esti în Olanda ,aici ai stat mereu,esti de naționalitate japoneza .
- De ce sunt singur? Kiniro se uita la mine trist .
-Nu te-au mai vrut,nu ai vrut să imi zici motivul adevarat. Doctorul intra în camera alături de asistente.
-Tata, are amnezie. Spune el încet, amnezie?
-Ce i-ai spus? Întreabă doctorul , roscatul se ridică, se duce la tatăl lui și vorbește ceva ce nu pot înțelege.
- Kiniro.. Nu am făcut teste sa aflam dacă are o amnezie permanentă .
-Stiu dar ... E mai bine asa.
- Nu e adevărat ce mi-a spus? Ma trezesc întreband.
-Ba da, imi raspunde doctorul, tu și cu fiul meu stati în același apartament, din păcate camera ta a fost distrusă o dată cu bătaia pe care ati avut-o și ai suferit o lovitură puternică la nivel cranian , practic ti-ai spart capul.
-Oh.. Și când plec de aici?
- Nu suntem sigur, iti vom face niște analize și iti spunem după aceea.
-Bine..
