taehyung era foarte rușinat. a fugit direct în camera lui, închizând ușa în urma lui. și-a lipit spatele de ușă, lăsându-se în jos pe podea și ghemuindu-se cu picioarele la piept.
ce i se întâmpla?
nu și-l putea scoate din minte pe jungkook. era convins că băiatul îl va urî după ce l-a bătut, dar s-a înșelat. ba mai mult, l-a numit prieten.
de ce-l durea faptul că l-a numit doar prieten?
prieteni. erau prieteni, dar nu se mulțumea doar cu asta. toată situația era atât de complicată.
taehyung simțea nevoia să se descarce, și exact asta a făcut. a coborât pe scări, ieșind pe ușa din spate și s-a dus la izvor. urmând cursul apei, a ajuns la o piatră albă, de marmură. s-a apropiat de ea, mângâind cu dosul palmei scrisul de pe ea.
doamna kim
mamă și soție
27/11/1705 - 4/8/1749
taehyung a zâmbit trist, așezându-se pe banca de lemn. hoseok și namjoon au pus piatra de mormânt, în onoarea ei. taehyung o vizita în mod regulat, mai ales când avea o problemă sau avea nevoie să vorbească cu cineva.
"bună, mamă." a murmurat taehyung, vocea lui fiind tremurândă.
"mi-e foarte dor de tine, am nevoie de tine acum, mai mult ca niciodată." a făcut o pauză în vorbire, așteptând un răspuns, care nu a venit.
"trebuie să-ți spun ceva, mamă. am întâlnit o persoană. numele lui e jungkook. e foarte drăguț, și are niște trăsături superbe, nimeni nu s-a comportat așa de frumos cu mine. dar îmi place cum arată, asta e problema, mamă. ce mă fac dacă... îmi place de un băiat?"
taehyung și-a sprijinit capul în mâini.
"tata e atât de rău. dacă ar afla, m-ar urî, la fel și hoseok și namjoon, m-ar renega. dacă e ceva interzis, de ce ador sentimentul ăsta?"
taehyung și-a trecut mâna peste un stâlp al pietrei de marmură. "se simte atât de euforic, mă sperie. niciodată nu m-am simțit așa, ce mă fac?"
"ignoră." a spus cineva din senin, trezindu-l pe taehyung la realitate. s-a întors spre locul de unde se auzea vocea, văzându-l pe jin stând pe iarbă ghemuit și aruncându-i o privire urâtă.
"p-poftim?"
"ignoră sentimentul. jungkook nu are nevoie de și mai multe probleme, are destule. nu-i trebuie să se îndrăgostească de un stăpân care-și bate sclavii și care nu știe să-l respecte și să-i arate afecțiunea pe care o merită. ne-ai legat și ne-ai luat de acasă, ești un nemernic. nu-l meriți."
taehyung a clipit, simțindu-și ochii înlăcrimați. "nu am-"
"nu ai dreptul să-ți pese de el. la naiba, l-ai biciuit chiar ieri! dacă eram în locul lui, te-aș fi urât din tot sufletul, nu înțeleg de ce el nu te urăște, dar ar trebui să o facă. ești o persoană oribilă, taehyung, nu meriți niciun semn de afecțiune din partea lui jungkook, de fapt, din partea nimănui." jin și-a încordat maxilarul. "ignoră ceea ce simți, nu-i spune vreodată de sentimentele tale."
s-a întors fulgerător cu spatele la el și a plecat. taehyung a continuat să se uite în gol, încremenit, meditând asupra celor spuse de el.
taehyung nu voia să-i asculte vorbele. dar știa că are dreptate. nu putea în veci și pururi să se gândească la jungkook, mai mult decât ca la un sclav, nu avea voie.
taehyung nu avea voie să aibă sentimente.
--
