vagonul s-a oprit din mișcare, cu o frână bruscă. sunetul ușilor care se deschideau l-a scos pe jungkook din starea de somnolență.
"taehyung, du-te și dezleagă-l pe băiat și du-l lângă ceilalți." a ordonat tatăl, iar cel mai tânăr dintre ei - taehyung - a sărit și a venit în direcția lui. tatăl și ceilalți doi frați mai în vârstă s-au dus în vila gigantică, taehyung rămânând cu jungkook.
degetele lui firave erau destul de neîndemânatice, deoarece nu prea puteau să dezlege nodurile care-l strângeau pe jungkook.
"s-scuze, nu mă pricep la dezlegat noduri." murmură taehyung, mâinile începând să-i tremure în încercarea de a-l elibera pe jungkook. într-un final, a reușit.
"nu-i nimic." spune jungkook, mai mult într-o șoaptă.
"eu sunt taehyung." a zâmbit timid băiatul, uitându-se la jungkook. jungkook a privit atent ochii lui taehyung, observând că erau de un maro mult mai deschis decât cel al ochilor săi. erau inocenți și totuși plini de mister, lucru care i-a atras atenția lui jungkook.
"încântat." spune jungkook, frecându-și brațul care era roșu din cauza sforii cu care fusese legat.
"îm' pare rău că ai ajuns în situația asta." murmură taehyung. "nu sunt de acord cu sclavia. e greșită din toate punctele de vedere."
"s-sclavie?" repetă jungkook, încruntat. niciodată nu auzise acel cuvânt.
"ă- da, sclavie. nu știi ce presupune?" întreabă taehyung, îngrijorat.
jungkook își retrage imediat privirea de la băiat.
"hai încoace, îți explic pe drum." taehyung îl ajută pe jungkook să se ridice.
s-a aplecat să-l apuce pe jungkook de braț, dar acesta s-a ferit.
"promit că nu-ți fac nimic." spune taehyung, întinzând mâna spre jungkook. băiatul s-a uitat speriat la mâna lui albă, apoi la mâna lui murdară.
"v-vrei să-ți strâng mâna?" întreabă jungkook.
"da, poți avea încredere în mine." spune ușor taehyung. jungkook și-a ridicat încet mâna spre mâna lui taehyung, apoi și-a retras-o brusc și a fugit în direcția opusă.
jungkook a fugit spre pădure cât de repede a putut, fără să privească în urmă. dar situația nu era în favoarea lui, pentru că nu știa unde se afla și nu era sigur unde ajunsese. se pierduse.
"jungkook! stai! nu fugi, te rog! vei intra-n belele! te implor!" a țipat taehyung, fugind după el, dar jungkook l-a ignorat și a continuat să alerge haotic, aproape pierzându-și respirația.
a început să-și piardă din viteză. auzea pașii lui taehyung în urma sa, ceea ce l-a determinat să încerce să fugă cât mai repede. dar nu mai avea deloc energie, iar înainte să-și dea seama a căzut lat pe jos.
mâinile lui erau țintuite deasupra capului de taehyung, iar ochii lui maronii se uitau cu milă la jungkook.
"t-te implor nu mai fă asta vreodată." l-a rugat taehyung. "vei fi biciuit. nu vreau să pățești ceva."
jungkook a clipit confuz.
"promite-mi am zis!" a țipat taehyung. jungkook nu înțelegea de ce acelui băiat îi păsa așa mult de el. se simțea și inconfortabil în același timp, din cauză că stătea gol în noroi, cu un băiat deasupra lui.
"p-promit. îmi cer scuze." spune jungkook repede. taehyung a expirat ușurat și s-a ridicat, apucându-l pe jungkook de mână și trăgându-l sus.
