"noapte bună, îngerule." a șoptit jungkook, pupându-l pe taehyung pe frunte și ridicându-se.
taehyung a plâns în continuu până a adormit, în brațele lui jungkook. se simțea atât de trist din cauza luptelor interioare pe care le ducea, știa că taehyung este o persoană bună. cu toții au acționat irațional, sub tensiunea escaladării evenimentelor.
jimin a fost un băiat cu sufletul putrezit, care căuta conflicte, nu avea niciun ideal în viață și nu arăta afecțiune nimănui. jungkook era de părere că și-a meritat soarta.
trupul lui jimin încă era în același loc, în grădina din spate. jungkook știa că trebuie să scape de el, cumva. nimeni nu lasă un cadavru la vedere, doar dacă vrea să fie pedepsit pentru crima pe care a comis-o.
jungkook a închis ușa de la camera lui taehyung, încercând să nu scoată niciun sunet. băiatul trebuia să se odihnească, căci dacă s-ar fi trezit, ar fi fost din nou secătuit de viață. a coborât scările până în sufragerie, căutând ceva care să-i fie de folos. a găsit trusa de cusut, iar la scurt timp a găsit și o sfoară mai groasă.
a ieșit afară, fiind înconjurat de întuneric. pe jos încă se afla trupul amorțit și palid. jungkook a luat câteva pietre și niște pungi groase din jurul casei, ducându-se înapoi la jimin.
a stat câteva ore bune pentru a umple pungile cu pietre și a le atașa de corpul lui jimin. după ce i s-a părut că treaba era rezolvată, l-a ridicat pe jimin, dezgustat de ideea că ținea în mână ceva neînsuflețit. l-a cărat până la râu și l-a pus pe apă, văzând cât de repede a ajuns totul la fundul apei, ștergând orice urmă a celor întâmplate.
jungkook a oftat. "ce ne facem, taehyung?"
și-a ridicat privirea spre lună, care era plină. jungkook iubea luna, pentru că îi amintea de el însuși - marginalizat și singur mereu.
nu voia să se întoarcă în camera lui taehyung, pentru că trebuia să dea ochii cu el. a dat vina pe el pentru distrugerea terenului și a spus lucruri urâte pe care nu le credea; a fost impulsiv. în ultimul timp, se certau foarte des și nu înțelegea de ce, totul era atât de pașnic înainte, iar acum lucrurile se schimbau. jungkook ura asta.
când s-a întors în camera lui taehyung, l-a văzut pe băiat ghemuit cu picioarele la piept și tremurând din toate încheieturile.
jungkook și-a pus blând mâna pe spatele lui, pentru a-l calma. "tae-"
"te rog nu mă atinge." a expirat taehyung. s-a întors, privindu-l speriat în ochi. "nu vreau să-ți fac niciun rău."
"nu mă vei răni, îngerule. știu că nu ai face-o." a spus jungkook, vrând să-l liniștească.
"sunt un monstru, jungkook. am devenit rău, sângele meu s-a răcit. urăsc ce mi se întâmplă. nici nu mai am lacrimi să plâng, sunt gol pe dinăuntru. tot ce vreau este să plâng, iar universul nici măcar lacrimi nu vrea să-mi dea. nu merit nimic."
jungkook s-a așezat pe pat. "taehyung, nu mai spune-"
"e adevărat! atât de adevărat!" a țipat taehyung, privindu-l în ochi. "uită-te în ochii mei și spune-mi că nu ți-e frică de mine!"
jungkook a zâmbit trist, uitându-se în ochii lui. aveau o culoare ciudată, tremurau de disperare și suferință. îi era dor de ochii lui calzi și plini de voie bună. "nu mi-e frică de tine, și niciodată nu-mi va-"
"nu! trebuie să-ți fie!" a strigat taehyung.
"de ce?" s-a încruntat jungkook.
"pentru că mi-e frică de mine însumi! cum poți spune că nu ți-e frică, dacă mie îmi e? când mă uit la mâinile mele, nu mă gândesc decât la faptul că am omorât pe cineva cu ele!"
jungkook nu-și dăduse seama că plângea, decât când a simțit o lacrimă de-a sa căzându-i pe coapsă.
"oh tae." a murmurat jungkook, luându-i fața în mâini. s-a uitat adânc în ochii lui, citind doar vină și regret. "nu mi-e frică de tine, pentru că nu l-ai omorât din sete de sânge. știu că ești o pisică inofensivă și știu prea bine că nu ai avut intenția de a-i lua viața. ești cea mai drăguță persoană din lume, îngerule, și te ador pentru asta."
fața lui jungkook era cât se putea de serioasă, dar lui taehyung nu-i venea încă a crede. "dacă mă iubești, de ce nu ai avut încredere în mine?"
"e-eram prea șocat când am văzut-"
"ai niște emoții foarte puternice de la un timp." a murmurat taehyung. jungkook i-a mângâiat tâmplele, știind că băiatul avea dreptate.
"am probleme cu încrederea în alți oameni, taehyung. dacă îmi pun toată încrederea în cineva și face ceva care-mi stârnește dubii, deja mi-am pierdut toată încrederea în acea persoană. am încredere în tine cu fiecare celulă din corpul meu, dar mi-e uneori atât de frică pentru că ai putea să mă părăsești. nu vreau să fiu singur."
taehyung a inspirat adânc, absorbind cuvintele lui. "nu te voi părăsi niciodată."
"sper."
"promit." a spus taehyung, ținându-i degetul mic. "chiar dacă spui ceva greșit uneori, mereu știi să spui ceea ce trebuie."
"t-te iubesc, tae. te rog să nu te mai învinovățești niciodată."
taehyung s-a încruntat, auzindu-l pe jungkook murmurând "nu ești diavol, ești un înger. vreau să te aud spunând asta."
"s-sunt un înger." a spus taehyung. nu s-ar fi așteptat la vreun efect pe care să-l aibă cuvintele acelea, dar în mod surprinzător se simțea mai bine. jungkook l-a calmat un pic, făcându-l să gândească mai clar.
"băiat bun." a zâmbit jungkook. "acum, te rog întinde-te și odihnește-te. avem multă treabă mâine dimineață."
taehyung a dat din cap, întinzându-se și punându-și un picior peste picioarele lui jungkook. s-a ghemuit cu capul în pieptul lui, inspirându-i mirosul propriu, care-l calma.
"jungkook?"
"da, iubire?"
"știi de ce-mi amintești de lună?"
jungkook a dat din cap în semn că nu, neștiind la ce să se aștepte. "nu, d-de ce?"
"pentru că, deși stelele strălucesc pe tot parcursul nopții, tu luminezi cel mai tare. mă simt atât de singur și trist noaptea, dar lumina ta mă veghează mereu și mă ajută să trec peste orice. îți mulțumesc."
jungkook a clipit, încercând să nu lăcrimeze din nou. "dacă sunt luna, tu ești soarele. pentru că datorită ție strălucesc de fericire. haide, culcă-te."
"te iubesc, noapte bună." a căscat taehyung, expirând aer cald în tricoul gri al lui jungkook și adormind.
jungkook a mai rămas puțin treaz, uitându-se la luna ale cărei raze pătrundeau prin geam. având degetele în părul său moale, părea că sufletul lui pulsa de viață. în brațele lui dormea ființa la care ținea cel mai mult din lume, taehyung.
pentru prima dată, nu s-a mai simțit singur.
