~după 4 zile~
Louis P.O.V
Timp de 4 zile am ales sa nu ies din camera mea decat pentru sedinta zilnica pe care o tin dimimeata cu leii. Eu nu am explicat nimic, si nici ei nu m-au intrebat ce se petrece, ceea ce este un lucru bun.
Mi-am lasat atat mie... cat si lui timp sa ne revenim dupa evenimentul care... cel mai probabil, pentru Legosi a fost neplacut.
Ieri Ibuki m-a anuntat ca cineva este din nou pe urmele noastre... sau mai bine spus pe ale mele. A zis ca va incerca sa afle cat mai multe ca sa scapam de noul inamic cum am scaoat de "javra din celula". Mi-ar fi venit sa ii dau un pumn, dar am ras alaturi de el. Cat o sa ma mai pot abtine?...
Nici macar nu am baga in seama tot ce a spus, sper ca totul sa fie bine oricum.
—Șefu, șefu, șefu!!! Suntem sub atac! Trebuie sa evacuam barlogul! Acum!!!
—Stai ce?????? Ce naiba?
—Este un iepure la intrare in barlog. Este impreuna cu niste tigri. Si au arme... ceilalti lei incearca sa se bata cu ei, dar stiu ca deja cativa au murit. Toti ne luptam pentru tine, Louis. Trebuie sa pleci. Sau mori.
Imi pulseaza toate venele in cap si simt ca voi lesina... ce naiba ce naiba ce naiba... sunt un egoist pentru ca primul meu gand este la Legosi si nu la ceilalti lei.
—Trebuie sa scoatem lupul din celula.
—D-dar șefu...
—Trebuie! spun rastit.
Il trag de maneca pe Ibuki spre celula lui Legosi. Aud impuscaturi si tipete. Nici nu m-as fi gandit la asa ceva... poate daca eram mai atent... Of. Acum nu e timpul sa ma gandesc la ce as fi putut face... pentru ca e prea tarziu.
Ajung la usa celulei si ma chinui putin pana reusesc sa bag cheia in broasca.
Este acolo... viu si nevatamat.
Rasuflu usurat. Observ ca doarme. Asa ca il zdruncin putin... trebuie sa fiu dur in fata lui Ibuki. Isi deschide ochii si se uita speriat si ciudat la mine. Cred ca ma uraste, dar poate sa mi-o zica mai tarziu. Acum nu avem timp.
—Ori vii cu noi, ori mori. ii spun in timp ce il dezleg de pe scaun.
Dupa ce se vede dezlegat incearca sa se ridice insa cade pe podea... poate trebuia totusi sa ii fi dat un pat.
Ma uit cu ochii mari la Ibuki, spunandu-i practic "Te rog ridica-l si cara-l tu". Isi da ochii peste cap, dar o face. Incepem sa fugim spre iesirea din spate.
—Uita-i acolo! Hai dupa ei! se aude o voce din spate.
Fara sa ma opresc din alergat ma uit in spate. Este un iepure pitic... femela. Ea a pus toate astea la cale? Este imposibil.
Aud gloantele cum imi trec pe langa ureche si ma rog din suflet ca Legosi si Ibuki sa nu pateasca nimic.
Ajungem la usa spre iesirea din spate, iesim cat putem de repede si inchidem usa. Ce e de facut acum? Ma uit la leul din fata mea cu o expresie clar speriată și indecisa.
—Nu stiu de ce ai vrut sa luam lupul cu noi... insa pot vedea ca ai nevoie de el. O sa incerc sa tin usa inchisa cat timp vou fugiti. Nu cred ca veti ajunge foarte departe pentru ca tontul gri nu se poate misca si nu stiu cat de mult il vei putea cara... dar incercati sa va ascundeti.
Ma uit cu ochii mari la el... cum as putea sa il las aici? Nu pot... nu vreau... dar toti 3 nu vom ajunge nicaieri... simt cum ochii mi se impaienjenesc si urmatorul gest ma uimeste si pe mine. Il iau in brate pe Ibuki si ii multumesc.
—Iti promit ca ne vom revedea. spun eu, ajutandu-l pe Legosi sa se sprijine de mine.
Am pornit fara sa ma uit in spate cu lupul practic in spinare.
—De ce m-ai luat cu tine? De ce m-ai ales pe mine si nu pe prietenul tau leu? aud vocea stinsa a lui Legosi...
M-ar uri mai tare daca ar sti raspunsul?
