O familie necunoscută

16

M.S: UNDE, ESTE MIN YOONGI?

Întreb eu nervoasă intrând în clasă privind fiecare dintre colegi pe rând.

- Domnișoară My So, vă rog să ieșiți!

Spune profesoara la vederea atitudinii mele.

M.S: Da doamna, stați să îl bat pe ăsta și ies.

Spun eu puțin nervoasă îndrepându-mă spre banca lui Suga ce stătea liniștit privindu-mă râzând.

Urăsc genul acesta de persoane, cele care își permit să glumească pe seama tuturor și care îți râd în față.

Îmi spun eu singură înaintând spre banca lui Suga moment în care îi dau o palmă băiatului acesta doar privindu-mă la fel de amuzat.

Nu durează mult că sunt scoasă cu forța din clasă de către profesoară ce mă trimite la director.

M.S: Ce idiot...

Îi spun eu nimănui mergând fără nici un fel de grabă în spre biroul directorului.

M.S: Trecând peste idiot, profesoara de... Firar nici nu știu ce predă..

Spun eu nervoasă continuându-mi fraza.

M.S: De ce e așa de nedreaptă? Prostul mi-a râs în față... merita bătaie.

Spun eu dând cu piciorul puternic de podea descărcându-mă oarecum.

După 5 minute

- Iar ai bătut pe cineva?

Întreabă directorul uitându-se la mine plictisit parca de prezența mea atât de, deasă în biroul lui.

Eu doar mă uit scurt la director după care îmi întorc privirea în altă parte.

- Ști că ar trebui să te exmatriculez nu?

Întreabă directorul simplu lăsându-se relaxat două clipe după care revine la poziția inițială.

M.S: Da, știu.. dar de data asta am dreptate. Vă jur, el e cel vinovat.

- Dacă are legătură cu vreo ceartă din afara școlii.. nu te pot ajuta.

Spune bărbatul simplu privindu-mă acum doar serios și obosit în același timp.

- Doar, du-te acasă Mi So... Pot să trec cu vederea asta... azi chiar nu sunt în stare să fac față presiunilor tale.

Spune bărbatul făcându-mi semn să ies timp în care își dă jos ochelarii așteptând ca eu să ies.

La auzul acestor cuvinte ies puțin supărată din biroul său încercând să concep un plan.

M.S: Dacă azi se mută... poate îmi va fi de folos noua sa locație pentru ai înegri zilele.

Spun eu zâmbind ca pentru mine hotărându-mă să aștept pe undeva ca băiatul să termine orele.

Lucru pe care îl și fac.

Îl urmez cu toată măestria mea de spion pe Yoongi până acasă la el unde erau camioane de mobilă, cuti peste cuti și mulți oameni.

M.S: Waw.

Îmi spun singură conștientizând că Yoongi era într-adevăr cineva.

La școală nu arăta asta dar acum îmi dau seama că întradevăr
s-a  născut cu o lingură de aur în gură.