Snape | Master Of Dementors

14. The Mind Of A Potter.

(Media: Kimberly Maas)

         Ieși din bibliotecă și se sprijini de zidul rece din piatră, lăsându-și capul sa ia contact cu suprafața aspră. Viziunile îi începuseră din nou, cu o forță care o uimi pe Danny. Exagerase iar cu magia...

Oftând prelung se deslipi de perete și făcu câțiva pași, cu grijă, încă tinand o mână pe perete pentru sprijin.

Era ziua marelui meci de quidditch. Sau fusese ziua... Mai era abia jumătate de oră pană când urma să dea stingerea.

Și ei fusese înfrânți. Slytherin pierduse...
Iar Gryffindor își luase cupa aurită, câștigată cu 3 victorii decisive aduse de James Potter, și cele 150 de puncte și le fluturară toată ziua în fața învinșilor. În fata lor.

Resimți sentimentul groaznic al înfrângerii împrăștiindu-se asupra ei și a întregii ei case.
Danny ura sentimentul.

Fiecare dintre ei găsi metode peste metode de a-și manageria furia și dezamăgirea.

Manon își revarsă mânia asupra tuturor celor ce încercau să recurgă și la metode practice de a se rezbuna, nu doar prin înjurături și amenințări aruncate în toate părțile. Nu era necesar să pierdem și mai multe puncte din cauza unor gesturi făcute impulsiv.
"Asa că urlați, blestemați și loviți pereții cât de mult doriți, dar aici! Nimeni nu trebuie să ne vadă într-un punct atât de jos. Atât de vulnerabil!"
Danny era cât se poate de acord.

Așa că își înghiți mândria, și se retrase pentru restul zilei în bibliotecă. Nici acolo nu scăpase însă de tachinările câștigătorilor, auzind din când în când șoptit-urlat un "Așa gryffindor!!" sau "huoo Slytherin" și nu o dată fusese madam Pince nevoită să escorteze câte un elev prea înflăcărat afara din încăpere.

Fusese o zi lungă de învățat. Sărise chiar și peste cină, lucru ce nu-i stătea deloc în fire, ca să evite conflictele ce fără îndoială aveau să aibă loc în sala mare.
Natângii din casa ei aveau sa piardă și mai multe puncte...
Nu avuse curaj pana acum să verifice clepsidrele cu diamante și să vadă care erau punctajele.

Trebuia sa își facă curaj și pentru asta. Cu cât înfrunta realitatea mai devreme cu atât avea mai mult timp să își pregătească strategia.

Decise astfel, pe moment, să facă un ocol în drumul ei spre temnițe. Încă avea timp.

Coti pe culuarul acum pustiu, amețeala părăsind-o deja aproape în totalitate, când auzi zgomotele.
Voci înăbușite, foșnetul robelor, sunetul pantofilor ce frecau podeaua din piatră cubică ce pava respectivul culuar. Se auzea de parcă se ducea o luptă.

Ajunse în capătul holului, sunetele veneau imediat de după colt.

Își îți capul, cu grijă să nu fie văzută, și își simți tot corpul încordându-se.

Zgomotele nu erau în capul ei.

Recunoscu imediat robele cu interior verde-smarald chiar și în lumina slabă a torțelor. Erau doi, cu glugile trase pe cap, încercând să țină la pământ pe cineva mai mic de înălțime decât ei, care se zbătea frenetic, luptându-se să își recupereze bagheta aruncată la câțiva metri de el.