Snape | Master Of Dementors

6. When two creatures meet...

***
Ajungand in fata pasajului am rostit parola, care m-am asigurat ca îmi e fixata in memorie, apoi am intrat in sala comuna.

Sala era plina de fețe necunoscute, majoritatea pareau a fi din ani mai mari.
Am aruncat o privire ,dar nu m-am apropiat. Nu voiam sa atrag atentia.
Am inaintat aproape lipita de perete pana langa coridorul intunecat ce facea legatura cu camerele fetelor.

Usa camerei mele, asezata in capatul holului, era deschisa si niste chicote isi gaseau calea pana la urechile mele.
Am inaintat la fel de silentios nedorind sa iau contact cu vreo alta fiinta umana care m-ar putea indispune mai mult.

-Hei snape-girl! Unde crezi ca mergi?
O fata mai plinuta, ce parea cu siguranta mai mare cu vreo 2-3 ani imi bloca calea si se sprijini nonșalant de zidul de care eu aproape ma frecam.

Constiinta mea nu putu sa se abtina din a remarca ironia, lucru ce imi imprimă un zambet stramb pe fata.

-De ce te uiti asa?! Hm? Chiar te crezi atat de buna?! Am sa ti arat eu...

Spuse enervata, se pare, de zambetul pe care nu reusisem sa il reprim si isi scoase baghetă, neagra ,lunga, aproape cu o treime mai mare decat cea care o primisem eu.

O fixase drept ,varful oprindu se la cativa milimetri de spatiul dintre ochii mei.
Mi-am simtit muschii fetei relaxandu-se, fata mea redevenind neutra.
O doamne...acum am sa o patesc
Am urmarit bagheta pe lungime pana cand privirile noastre făcură contact.

Fata clipi, un licar ciudat aparandu-i in ochi.
Ezită.

Okay,okay...gândește. Ce facem?
Nu puteam sa fug, bagheta era aproape lipita de fruntea mea, nu avea cum sa rateze.
Nu puteam sa lupt,bagheta mea imi era intr un buzunar al capei si chiar daca as fi apucat sa o iau la timp, nu stiu nici macar o vraja cat de simpla, nici nu mai zic de vraji defensive.

Nu puteam sa tip, ar fi enervat o si probabil ar fi fost ultimul meu țipăt.

Nu puteam sa astept,ar fi putut sa si vina in fire si sa si duca la implinire planul.

Singura optiune ramasese ... viclenia.
O trasatura specifica casei mele care, din pura ironie a sortii nu ajunsem sa o stapanesc.

Niciodata nu am fost buna cu cuvintele la scoala, dara mite in momente in care viata mea putea depinde de asta.
Mi am strans curajul ,totodata pregatindu ma mintal de a incasa orice blestem avea ea in minte.

Cu o clipa inainte ca vrajitoarea sa si vina in fire mi am deschis gura.

-Imi cer scuze daca prezenta mea te a indispus in vreun fel.

Reactia ei era exact ceea pe care o urmărisem. Ezită sa facă următorul pas. Cu puțin noroc asta va fi singurul lucru de care am nevoie.

Profitand de situatie ma dezlipesc de perete si continuu:
-Daca ma scuzi, din cate stiu primul curs e pe cale sa inceapa asa ca as vrea sa apuc sa imi iau lucrurile.

Ma dau in lateral ajungand la distanta egala de ambii pereti.
Inima imi batea atat de tare in piept incat ma temeam ca ar putea o auzi cineva.
Am facut un pas in fata, apoi inca unul ajungand in dreptul fetei care inca parea blocata cu bagheta intinsa spre locul in care eram eu cu cateva momente in urma.

-Cine dracu' te crezi?!
-Poftim? Am dat sa ma intorc cand am simtit mai repede decat am vazut unghiile sfasiindu-mi robele in incercarea mea de a ma feri de atac.
Capul mi a luat contact cu peretele de piatra, urmat de restul corpului.
La cativa centimetri de gatul meu mana ei sfaramase putin din perete, pietricele cazand pe jos cu ecou.