Regrets (Andy Biersack fan fiction)

Capitolul 10

Am ajuns în faţa liceului, pun mâna pe uşă, vrând să o deschid şi să plec fără să îi mai zic nimic. Vede că vreau să mă dau jos dar blochează uşile. Mă uit urât la el şi îi zic să le deschidă dar nu mă ascultă.

-Nu ai zis nimic tot drumul iar acum vrei să pleci fără ca măcar să-mi mulţumeşti pentru că te-am adus?

-Dacă nu voiai nu o făceai. Deci nu ar trebui să-ţi muţumesc, mai ales pentru că cerşeşti asta.

-Crezi că mi-a făcut plăcere? Am făcut-o pentru că Mike m-a rugat. Măcar un mulţumesc nu e greu de zis.

-Prefer să-ţi mulţumesc când o să consider eu că merţi. Deschide uşa.

-Nu vreau.

-Deschide-o.

-Muluţumeşte-mi.

-Nu vreau.

-Atunci presupun că o să mai stăm ceva timp aici.

Încep să trag de mânerul uşii.

-Termină.

-O să îl stric dacă nu deschizi uşa.

-Multumeşte-mi.

-Nu vreau. O să îl stric. Uiteee!

Spun şi uşa se deschide deodată lovind un băiat care era lângă maşină.

Îl ajut pe băiat să-şi strâgă lucrurile de pe jos iar după ce pleacă mă întroc către Andrew şi încep să mă răstesc la el.

-Uite ce ai făcut! Puteai să mă anunţi înainte să deschizi uşa. Poate băiatul s-a lovit tare iar eu am creeat o impresie proastă aici din prima zi.

-Peste cinci minute o să şi uite că v-aţi întâlnit. Tu eşti cea care a zis să deschid uşa. Tu trăgeai ca disperata de mâner.

Ca să nu ajung să mă cert toată ziua cu el, îmi iau lucrurile din maşină apoi îi trântesc uşa în nas.

-Binee paaa!

Îl aud urlând după ce plec de lâgă masină.

Îl văd pe băiatul de mai devreme pe bancă în faţa liceului. Îmi amintesc că am omis să îi cer scuze aşa că mă aşez lângă el pe bancă.

-Îmi pare rău pentru comportamentul meu şi a tipului care era cu mine. După cum ai observat nu aveam dispoziţia necesară, sper că nu te-am lovit prea tare.

-Nu, sunt întreg după cum vezi. Cât despre scuze, nu este nici o problemă.

spune zâmbind

-Sper că nu am făcut o impresie proastă, este prima zi aici.

-Prima zi? Nu arăţi a boboacă.

-M-am mutat recent aici. Sunt în ultimul an.

-Păi atunci cred că nu te superi dacă îţi arăt puţin liceul, cât să nu te pierzi.

-Sună bine.

După ce îmi artată puţin liceul, se sună de intrare la ore aşa că fiecare din noi este nevoit să plece. Din câte am înţeles suntem în clase diferite dar avem o oră pe săptămână comună.

Orele s-au sfârşit, ies din liceu şi mă aştept să îl văd pe Andrew în parcare dar în schimb este Mike, ceea ce mă face să cred că ziua asta nu este atât de proastă. Zâmbeşte imediat cum mă vede, mă ia în braţe apoi urcăm în maşină.

-Cum a fost interviul?

-Lasă interviul acum. Spune cum a fost azi?Te-ai simţit bine?

-Păi ştii că nu sunt genul de persoană care să se bage în seamă cu toată lumea.

-Păi şi asta înseamă că nu ai vorbit cu nimeni?

-Păi este un băiat cu care am vorbit.

-Păi şi cum s-a întâmplat asta? Ţi-ai lăsat ruşinea deoparte?

-Păi s-a întâmplat cumva.

-Păi cum?

-Păi uite aşa.

-Ţi s-a părut drăguţ şi te-ai băgat în seamă cu el?

-Era bine dacă se întâmpla aşa.

-Ce ai făcut?

-Am cam dat cu uşa peste el..

-Uşa de la clasă?

-Era bine dacă era uşa de la clasă. Am dat cu portiera maşinii peste el Mike.

spun ruşinată toată

-Portiera maşinii?

Întreabă uimit

-Daa..

-Păi şi e bine? Ţi-ai cerut scuze?

-Da este bine. I-am cerut scuze apoi am început să vorbim şi s-a oferit să-mi prezinte liceul. Aparent avem şi o oră pe săptămână comună. E chiar de treabă băiatul.

-Cineva are un crush?
întreabă cu o sclipire în ochi în timp ce se apropie ostentativ de mine

-Tu te auzi?

-Uite vezi, prima fază e negarea.

-Hai lasă deoparte viaţa mea amoroasă şi porneşte maşina aia că stăm de jumătate de oră aici.