Regrets (Andy Biersack fan fiction)

Capitolul 12

Mă trezesc din cauza gălăgiei cauzate de Mike, care este prea entuziasmat de concertul de azi.

Mă uit la ceas şi realizez că deja sunt în întârziere aşa că, în mare grabă mă pregătesc şi fug să prind autobuzul. Deoarece nu am apucat să îi urez distracţie plăcută lui Mike scot telefonul şi trimit un mesaj.

Primele două ore au trecut greu şi au fost plictisitoare dar acum, pauză fiind, decid să continui să citesc cartea primită pentru că m-a captivat povestea. Mă aşez pe iarbă, lângă un copac şi încep să citesc. La scurt timp sunt întreruptă de o voce din spatele meu care spune "Să vezi ce final are!". Nevrând să aud nici un detaliu despre finalul cărţii, deoarece vreau să-l aflu singură, mă întorc şi îi spun persoanei să tacă din gură deoarece nu vreau să ştiu nimic. Rămân plăcut surprinsă când văd că persoana este chiar băiatul peste care am dat cu uşa. Zâmbeşte apoi se aşează lângă mine.

-Frumoasă carte apropo. La fel ca numele tău.

-Nu îmi aduc aminte să mă fi prezentat.

-Ştiu, era doar un apropo ca să ţi-l aflu. Ryan încântat.
spune cu un zâmbet tâmp pe faţă.

-Drăguţă metodă de al afla. Emma, la fel. şi întind mâna pentru a face cunoştiinţă.

Am început să vorbim foarte mult despre carte, el vrând să-mi audă părea, apoi discuțiile au deviat către alte subiecte și așa am aflat cât de multe avem în comun. Am aflat și că locuiește destul de aproape de mine, chiar două străzi distanță!

Pauza s-a terminat repede acum că am avut pe cineva să-mi țină companie și a trebuit să ne întoarcem înapoi la orele lungi și plictisitoare.
Ultima oră am avut-o comună, așa că ne-am terminat discuțiile în timpul ei, aflând din ce în ce mai multe unul despre altul.
Am plecat împreună înspre casă, și până la urmă am decis să îl chem la mine pentru că Mike este oricum plecat și îmi e urât să stau singură.

Nici nu am realizat cum a trecut timpul căci deja e seară. Având în vedere că este puțin cam târziu Ryan decide să plece. Își ia lucrurile, se îmbracă și deschide ușa camerei, când deodată se aude un zgomot de jos. Pare că cineva este în casă și cotrobăie prin lucruri.
Mă panichez și iau bâta de baseball în mână.

-Stai ce faci?

-Nu e evident? Mă duc jos!

-Ca fată?

-Da, bine, ai dreptate, du-te tu primul.

Ryan ia trofeul câștigat de Mike la un campionat de baseball în mână și coborâm scările, eu fiind în spatele lui.
Ajungem în bucătărie și simt cum mă atinge cineva pe umăr. Speriată fiind țip și lovesc persoana cât de tare pot cu bâta de Baseball. Îmi dau seama că persoana pe care am lovit-o este chiar Andrew. Se uită urât la mine apoi fuge în baie ca să-și șteargă sângele deoarece i-am spart nasul.
Ryan se uită confuz la mine neînțelegând de ce l-am lăsat pe Andrew să se ducă în baie. Îi explic că este prietenul fratelui meu și că nu știam că avea de gând să vină în seara asta aici. Apoi ii zic că mă descurc de aici și că poate pleca așa că îmi urează noapte bună și iese pe ușă.