➺ 21. Aș da orice pentru ea
LUCΛS
Nu cred că am mai fost vreodată în camera ei, așa că totul îmi este străin. Are camera foarte ordonată spre deosebire de mine. Peretele din spatele patului dublu este negru ca și podeaua încăperii, iar restul mobilei și al pereților sunt de un alb imaculat.
Singurul lucru care îmi vine în cap acum este să mă duc la ea și să o fut – nu pentru că e vreo cucerire de-a mea, ci fiindcă nu există alt mod în care să o simt mai aproape și să mă contopesc cu ea. Nu vreau ca prima oară când facem sex să fie neînsemnat sau prevers. Au trecut multe prin patul meu, dar niciuna cu atâta însemnătate câtă are ea. Poate sună prostesc, dar vreau să îi arăt că dau mai mult de doi bani pe ea și că sunt pregătit să las lumină în sufletul meu – să o las pe ea să repare tot ce este stricat la mine. Vreau să vadă că dau mai mult de doi bani pe ea și pe alegerile ei.
La dracu', aș da orice pentru ea!
Gândurile îmi sunt întrerupte de atingerea lui Adelaide. Mă apucă de mână și mă trage după ea până în apropierea patului.
⏤ Stai jos!
Nu mă împotrivesc – îmi dau geaca de piele jos, așezând-o pe marginea patului și mă întind, păstrând o distanță semnificativă față de ea. Nu durează mult și Ade se decide să se apropie de mine, iar acum trupurile noastre sunt lipite. Nu știu ce aș putea spune ca să descrie ceea ce simt acum – sincer să fiu, nu am mai simțit liniștea niciodată. Singurul lucru de care sunt sigur în momentul ăsta este că nu aș vrea să mă desprind vreodată de ea. Mi-aș dori să rămân aici pentru o eternitate.
⏤ Și cum rămâne cu ce mi-ai spus în bucătărie? sparg liniștea dintre noi doi.
⏤ Cred că delirezi Lucas! Nu-mi aduc aminte să îți fi spus ceva, imi răspunde ea rușinată.
Nu vreau să o presez, fiindcă nu îmi doresc să fac sex cu ea, nu încă. Am futut destule târfe la viața mea și pot să mai rezist putin. Cu ea o să fie diferit – nu va fi doar una dintre cuceririle mele, va fi mai mult de atât.
⏤ Sper că știi că va trebui să vorbim și despre asta, nu?
⏤ Da, dar poate în alte circumstanțe, nu cu ai mei la două uși distanță.
⏤ Asta face lucrurile mai interesante, îi arunc un rânjet perves, dar ea începe să râdă și mă lovește peste mână, împreunându-și apoi degetele cu ale mele.
CITEȘTI
Prima clipă
Teen FictionPrimul volum din seria ,,Trei secunde". - conține limbaj licențios. Lucas și Adelaide sunt două persoane renăscute din durere. Amândoi au fost condamnați, dar niciunul nu știe asta. Destinul a jucat împotriva lor, dar ei au continuat să se avân...