Prima clipă

《 𝕮𝖆𝖕𝖎𝖙𝖔𝖑𝖚𝖑 6 》

➺ 6. Tu te auzi ce spui?

ＬＵＣΛＳ

          Miller.. Cred că ea e singura persoană de pe buzele căreia sună bine numele meu de familie. Nume pe care speram să nu îl mai aud vreodată.

         Nu știu ce e cu mine, dar m-am trezit intrând iar în baia fetelor.

          M-am trezit venind iar după ea.

          Nici măcar nu o plac, o detest. Detest faptul că m-a salvat în ziua aia nenorocită. Cine crede că să mergi cu o sută de kilometri la oră pe șoseaua 16 Avenue e doar pentru distracție, se înșală amarnic. Ăla e suicid curat, exact ce aveam eu în plan. Urăsc tot ce ține de lumea asta, iar în momentul ăsta, cu siguranță o urăsc si pe Adelaide. Toți spun că ar trebui să mă schimb, că mi s-a dat încă o șansă la viață.

        Ceea ce nu știu ei este ca eram mort de mult.

         ⏤ Nu știu ce vrei de la mine, dar te rog să păstrezi distanța. Nu te plac și nu vreau să te plac vreodată și clar nu am nevoie de persoane ca tine în preajma mea, îi spun fetei care a rămas încremenită în fața mea.

          Nu știu ce e cu mine de mă comport ca un dobitoc, dar cert este că vreau să o fac să mă urască. Naivitatea ei despre lume îmi provoacă greață.

          ⏤ Tu te auzi ce spui? Tu ai intrat peste mine în baie de două ori și tot eu să stau departe de tine? Nu te pot înțelege. Nu știu ce ai, dar aș sta departe de tine și fără să mă rogi tu. I-ai face bine întregii lumi dacă te-ai duce odată dracului, Miller. Nimeni nu are nevoie de oameni ca tine în jur, nici măcar prietenii tăi. Încă mă întreb cum de te suportă cineva.

          Mă aproprii de ea și o izbesc de perete. În acest moment spatele ei este rezemat de faianța rece, iar pieptul îi este lipit de al meu.
Mâna mea se află deasupra capului ei. O imobilizez în acel loc și abia acum observ cât de secundă e, însă nu asta contează acum, ci ochii ei. Erau verzi, dar un verde ciudat. Erau un verde combinat cu gri și albastru. Aveau chiar și puțin căprui. Cred că are cei mai frumoși ochi pe care i-am văzut în toată existența mea lamentabilă. Sper să nu fie nevoie să o mai privesc încă o dată, căci nu sunt demn de ochii ei.

          Clar nu am nevoie de ea și nu îmi place deloc de ea.

          Ies din încăpere și o las acolo cu o privire nedumerită.

          Oare voi înceta vreodată să mă autosabotez și să mă mint singur? Nu, cu siguranță asta nu se va întâmpla.