Primul volum din seria ,,Trei secunde". - conține limbaj licențios.
Lucas și Adelaide sunt două persoane renăscute din durere. Amândoi au fost condamnați, dar niciunul nu știe asta. Destinul a jucat împotriva lor, dar ei au continuat să se avân...
Au trecut trei săptămâni de când nu i-am mai auzit vocea, de când nu am mai simțit-o aproape. Trei săptămâni de când sunt incomplet. În astea trei săptămâni am văzut că a început să iasă tot mai des cu Matt și asta mă scoate din minți. Mă scoate din minți faptul că altcineva în afara de mine este lângă ea și are privilegiul de a îi auzi, altcineva se bucură de zâmbetul ei – care, mă jur, e unul dintre lucrurile pe care le ador la ea. Mint, căci ador totul la ea, nu doar câteva chestii.
E miercuri seara și mă duc la petrecerea lui Alec – la insistențele lui, bineînțeles. Din păcate acolo era și Caroline. Am înțeles că e cam amorezată după mine, dar mie îmi pasă doar de Addie, nu de orice târfuliță ce îmi iese în cale.
⏤ Bă, Luke! țipă Nick din spatele meu. Trebuie să-ți zic ceva, dar să nu te enervezi.
⏤ Zi dracului odată ce ai de zis, îi răspund eu încleștându-mi dinții – la fața pe care o avea putea fi doar ceva de rău.
⏤ Am auzit că mironosița ta, Aby, s-a cuplat cu Matt.
⏤ Addie, mârai la el, dar nu îi mai zic nimic în afară de asta, ci mă pierd în gândurile mele vicioase.
Când l-am auzit, am văzut negru în fața ochilor. Am simțit cum îmi cade cerul în cap și pământul de sub picioarele mele o ia la vale. Nu îmi venea să cred. Nu m-am enervat – am turbat de nervi. Adelaide a mea urma să fie atinsă de altcineva, cineva care în niciun caz nu aveam să fiu eu. Nu mai gândeam limpede. Nu știam ce să fac sau încotro să o apuc. Însă un lucru știam sigur, am pierdut-o, am îndepărtat-o. Am împins-o în brațele altuia din cauza orgoliului meu de căcat.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Au trecut două zile de când am aflat de Addie și Matt. Matthew care se presupune că îmi era prieten – îmi era, la trecut, căci a încetat să aibe eticheta asta atunci când s-a apropiat de ea. Bine, oricum mare prietenie între noi nu era. Singurul care mi-a fost alături pe drumul ăsta spre pierzanie a fost Alec – pe care îl știu de-o viață. Mama și maică-sa au fost cele mai bune pritene, deci era inevitabil să nu fim și noi. El a venit după mine încontinuu de la moartea lor. El va cădea într-o prăpastie odată cu mine și asta doar din vina mea. Am încercat să-l îndepărtez și pe el, dar a știut cum să învingă asta. A știut că am nevoie de el mai multă decât arăt. De obicei eu nu arăt – nu arătam, de fapt. Nu arătam pic de emoție, sentimente, interes. Nu arătam nimic, dar totul până la ea, căci ei i-aș arăta și cele mai adânci răni ale mele.
De două zile stau pe canapeaua lui Alec în aceleași haine îmbibate în miros de tutun și iarbă. De doua zile port același parfum – unul de whisky combinat cu celelalte vicii ale mele și cu parfumul sufletului distrus. Am creat această aromă cu mâinile mele, căci eu m-am distrus.
