Prima clipă

《 𝕮𝖆𝖕𝖎𝖙𝖔𝖑𝖚𝖑 3 》

➺ 3. Minunat, acum ce a mai făcut?

ＡＤＥＬＡＩＤＥ

         
          Mă dau jos din pat confuză, neștiind cum am adormit seara trecută. Ultimele lucruri pe care mi le amintesc sunt că am plecat la liceu ieri și ..

          OH DOAMNE! ACCIDENTUL!

          Credeam că am visat, dar aparent asta este viața reală. De data asta imaginația nu își bate joc de mine, chiar s-a intamplat asta.

          Mă dau jos din pat și mă duc să iau micul dejun. Ieri nu am mâncat nimic în afara de sandviciul furat de la mama. Că tot vorbeam de lup, intru în bucătărie și o văd vorbind la telefon. Stă sprijinită de mobilierul destinat pozelor de familie, holbându-se la poza cu mine și cu vechiul meu câine, Luna. Doamne ce mai iubeam câinele ăla! Era un bichon alb cu pete maro. Când avea doar câteva săptămâni dormea între pernele de la capul meu. Era adorabilă, deși detestam momentele în care mă trezea la trei dimineața lingându-mă pe față. Din păcate, mamei nu i-a surâs ideea de a avea un animal în casă și a trebuit să o dăm spre adopție. Pot să îi mulțumesc că măcar a încercat. I-a dat o șansă, deși mai bine nu o făcea, căci mi s-a rupt inima de fiecare dată când m-am trezit dimineața singură în pat, sau când veneam acasă și nu mai era acolo să mă întâmpine, sărind de bucurie pe picioarele mele.

         Când mă vede închide imediat apelul și mă fixează cu privirea. Ok, dubios, dar nu îi zic nimic și îmi pun un bol de cereale cu lapte.

          ⏤ Cum te simți, Addie ? mă întreabă mama cu îngrijorare în voce, mângâindu-mi creștetul capului.

          E clar, dacă nu se ia de mine că am chiulit de la școală știe ce am pățit ieri. Mama niciodată nu a fost de acord cu absențele. În fiecare an de școală, la începutul acestuia, îmi spunea că numai derbedii chiulesc, iar eu sunt o fată deșteaptă care trebuie să dea importanță fiecărui curs, chiar dacă nu toate erau pe placul meu. Deși nu mereu aveam chef de toate orele, stăteam de dragul ei și fiindcă nu voiam să dau curs unor discuții. Mama poate fi o dulce, dar și o scorpie dacă o calci pe coadă.

          ⏤ Bine, puțin obosită să fiu sinceră, cred că aseară am adormit imediat cum am ieșit din duș, îi spun în timp ce îmi îndes o lingură cu cereale în gură. Gustul căpșunilor îmi încântă papilele gustative – niciodată nu cred că m-am bucurat mai mult decât acum de o masă. Imediat cum m-am trezit stomacul meu a început să facă figuri, scoțând tot felul de sunete, semn că eram lihnită.

          Mama nu mă mai bagă în seamă, fiind prea concentrată la mesajele pe care le primește. Nu prea vorbește cu nimeni în afară de mine și de tata, dar eu mă aflu lângă ea, deci această variantă este exclusă, iar cu tata vorbește la telefon, nu prin sms-uri. Curiozitatea mă omoară și îi smulg telefonul din mână să văd de ce se comportă așa ciudat.

         Scap lingura cu cereale înapoi în bol când citesc numele persoanei care îi scrisese. Nu știu de unde tatăl lui Lucas avea numărul mamei, dar mie tot nu îmi venea să cred ceea ce citeam în mod repetat, crezând că încă visez.

          Bună ziua, cred că fata dumnevoastră l-a vizitat pe Luke aseară. După ce ea a părăsit camera de spital, aparatele lui Lucas au început să scoată sunete zgomotoase, rapiditatea lor intensificându-se. Se ducea, renunța la viață, renunța să lupte, dar dintr-o dată ceva s-a schimbat. Aparatele și-au revenit. Peste câteva secunde el a deschis ochii, însă nu putea să vorbească din cauza tubului care îl ajuta să respire. Dar, trăiește. Îi mulțumesc fiicei tale că a fost la locul accidentului ieri, altfel fiul meu nu ar mai fi fost acum aici.