Gabriel P.O.V
Ma apropii cu pași mici de vehiculul uriaș din care se auzeau țipete de adolescenți scăpați de sub control. Ușile se deschid iar eu intru cu pași apăsați înauntru. Nu sunt surprins de faptul că prezența mea e complet ignorată de majoritatea din ei. Tabloul din fața mea era definiția haosului. Câteva fete pe locurile din spate stăteau și filmau cum câțiva baieti din fata se tăvălesc pe jos în timp ce restul strigau în cor "Amar!", imi dau ochii peste cap și adunandu-mi forțele tip cât ma țin plămâni:" Acum ieșiți! ". Ei tresar în același timp , stau impietriti câteva secunde apoi o fată se ridică.
" Domnule ne-ati speriat! " spune ea luandu-si geanta și ieșind.
"Ma bucur. " spun începând să îi număr.
Scurt timp apare și Dominic.
"Au ajuns toti? " întreabă el apropiindu-se de mine.
"Da, putem pleca inautru acum! "A durat aproape o zi întreagă să îi repartizăm pe toți în camerele lor, o oră în care am crezut că îmi voi ieși din minți din cauza neglijenței celor de aici.
''Gabriel?'' vocea lui Dominic ma readuce din gandurile mele.
''Da?'' ma intorc rapid, creand contact vizual .
"Mai ții minte când am fost și noi aici?"
Mă întreabă el așezându-se pe o bancă."Ha ha, cum pot să uit? Când tu și cu gașca ta făceați farse pe la toate cabanele, și chiar i-ati prins pe proful de mate și pe asistenta sa în pat, și când te gândești ca ala era însurat și avea 3 copii..."
Dominic râde puțin, întorcându-si privirea la o anumita cabană.
"Acolo stăteai tu" arată el cu degetul, "țin minte ca ai uitat sa tragi perdelele, și te schimbai, și eu treceam pe aici și când te-am văzut, ceva în mine s-a aprins, nu credeam că sunt gay, ba chiar eram extrem de homofobic, asa ma învățat tata sa fiu, sa urăsc tot ce nu se ia după standardul societății, peste ceva timp deveneam tot mai atras de tine, uram chestia asta, și când am aflat ca ești gay, am fost extrem de fericit în seara aia, îmi imaginam deja cum a doua zi, îți voi
cere numărul poate ne vom întâlni și vom deveni un cuplu, dar totul a fost spulberat de Frederick și grupul ala al meu de prieteni, care nu îmi dădeau alta alegere decât sa îmi bat joc de tine, știu ca a fost stupid din partea mea, chiar patetic, îți făceam toate acele lucruri oribile doar sa ma apar pe mine, urăsc asta..." spune el ascunzându-si fața. Nu pot minți, l-am urat din suflet pentru tot ce îmi făcuse, o parte din mine încă nu ar putea sa îl ierte, dar pana la urmă, s-a schimbat...merita o a doua șansă..."Dominic...trecutul ar trebui uitat uneori... Știi, nu ești singurul care mi-a făcut viata complicată, nu pot spune ca te urăsc...dar îmi trebuie puțin timp sa te iert..."
"Înțeleg, voi face tot ce pot sa iti arat ca sentimentele mele sunt reale...Gabriel...ai fost prima mea iubire... nici nu îți imaginezi cât de mult plângeam noaptea, absolut dezgustat cu ce sunt în stare sa fac..."
Încerc sa spun ceva dar suntem intrerupti de neconfindabilul meu amic, Thomas.
"Profu! Profu!" Țipă el venind spre mine rapid.
"Thomas, mai încet, de ce alergi în halul asta?" îl întreb pe adolescentul care nu mai putea sa isi traga aerul.
"Cum adică care e treaba? De ce sunt în camera cu Chris Robinson? Nu te-am rugat sa faci tot posibilul sa nu ajung cu el? Gabiiiii!" spune el dramatic cazandu-mi la picioare, scotea niște sunete ascuțite de cățel printre susținere de umilință.
"Thomas! Imbecilule! Ridica-te ca te pun sa iti speli hainele în lac! Nu eu am fost responsabil cu alesul colegilor de camera!" el doar se uita puțin la mine, continuându-și spectacolul de mai devreme.
"Dacă îmi permiți sa întreb..." Își face Dominic cunoscuta prezența. "De ce nu vrei sa stai cu Chris în cameră? Adică nu ma înțelege greșit, e un băiat bun."
"Spui asta doar fiindcă îți e nepot, nu?" Spune Thomas iritat, ridicandu-se de pe jos. "De asta nu vreau cu el în cameră...E prea bun! Îmi e frica sa nu ma îndrăgostesc de el sau ceva! E căpitanul echipei de baschet! Mai e și exact genul meu! Dacă ma excit când îl vad?!" Thomas iarăși cade pe jos având o alta criza de nervi.
"Ești gay?" Îl întreabă Dominic.
"Nu, sunt bi, cu preferință în bărbați. Dar Chris e o suta de procente hetero..."spune Thomas stresat.
"Nu prea cred, l-am văzut pe Chris fiind mai intim cu băieți, odată chiar ma rugat sa mergem la un gaybar împreună. " spune Dominic.
"Serios?! Ah uite cât e ora!" Spune el uitându-mă la ceasul meu "E timpul sa plec, dar merci de pont domnule director!"
În câteva secunde Thom se face nevăzut, deci astfel am fost martorul la capabilitățile unuia dintre cei mai alergători din liceu, ii ia 10 secunde sa ajungă în cealaltă parte de tabără.
"De unde ai ajuns sa te înțelegi atât de bine cu pustiul?" Mă întreabă Dominic, vizibil puțin gelos.
"Am fost împreună cu fratele sau mai mare, nu pe mult timp, nu eram prea serios în vremea aia, și nici el nu era, ambii doream doar ceva fizic, nu și sentimental."
"Oh, și...când v-ati despartit?"
"Când a ajuns în închisoare."
Thomas Riegrow
18 ani
1.84 mChris Robinson
18 ani
1.75 m
CITEȘTI
ᴅᴏᴍɴᴜʟ ᴅɪʀᴇᴄᴛᴏʀ {ʙᴏʏxʙᴏʏ}
RomanceDupă absolvire singura dorință a lui Gabriel era sa nu îl mai vadă pe cel care îi făcuse ultimul an de liceu un coșmar. După ce absolvit univetsitatea își începe cariera de profesor de engleza... Când credea că totul e bine cineva nedorit revine în...