𝐀𝐟𝐭𝐞𝐫 𝐀𝐥𝐥 𝐓𝐡𝐢𝐬 𝐏𝐚𝐢𝐧 || Hyunjin (Rescriere)

Cαᴘɪƚσℓυℓ 𝟷𝟽

Peste câteva zile

Mă duc spre vestiar pentru a-mi lua cărțile, dar când mă întorc, vine Taewoo spre mine. Mă pune la perete, în momentul ăla apărând și Yongmin. Văzându-ne a fugit.

-Dă-te!

Spun nervoasă și încerc să îl împing, dar nu reușesc.

-Vezi că ți-a fugit "iubita". Acum nu mai stai după ea?
-De ce te interesează pe tine de asta?
-Așa cum aparent te-a interesat și pe tine de mine și Felix.

Atunci îmi dă drumul și pleacă.

-Săraca Yongmin...

Peste alte câteva zile

Plec spre casă, dar dintr-o dată cineva îmi pune ceva pe față și nu mai văd nimic, leșinând.

Persoana

O prind și o bag în mașină.

-Te-ai gândit bine să faci asta?
-Da.
-Taewoo, nu e riscant?
-Pentru mine nu. Acum pornește mașina.
-Unde o duci?
-Tu pornește mașina și îți zic eu pe unde să o iei.

Soyoung avea capul sprijinit de geam, dar la o curbă ajunge pe umărul meu. Nu vreau să o mai mișc mult ca să se trezească, așa că o las așa până ajungem. Locul unde trebuia să o ducem era o zonă cu niște foste ziduri de piatră, într-o pădure. O iau de pe banchetă ca pe sacul de cartofi, apoi mergem să găsim un loc unde să o las. După ce găsesc un loc potrivit, o las jos, apoi îi pun o eșarfă la ochi și o leg de măini și de picioare, pentru a nu putea fugi.

-Doar nu o vei lăsa aici.
-Logic că asta voi face.
-De ce îi faci asta?
-Ea m-a despărțit de iubita mea așa că merită o pedeapsă.
-Doar nu o vei lăsa aici singură, legată și fără mâncare. Ori va muri de foame, ori va fi furată de cineva.
-Am eu grijă de asta, nu-ți face griji.
-O să stai aici cu ea?
-Vreau doar să o sperii, nu să o las să moară.

Atunci o văd că încearcă să se ridice de jos, apoi dă să pice, dar îi prind capul și o ridic.

-C-cine ești? Unde sunt? Ce vrei de la mine? 
-Mai pui multe întrebări?

Atunci o văd că începe să tremure și să plângă, umezindu-se eșarfa.

-Crezi că dacă plângi și uzi eșarfa o să mă vezi?
-Bro, eu te las. Vezi tu ce faci pe aici...spune, apoi pleacă.
-Te rog, l-lasă-mă!
-Nu. Acum văd ți-ai pierdut curajul.
-C-ce o să îmi faci?
-Vei sta aici o perioadă.
-Unde suntem?
-Într-o pădure. Nu îți dau mai multe detalii.
-O să mă lași aici să mă mănânce animalele și să mor de foame?
-Mă întorc imediat.
-N-nu mă lăsa aici, t-te rog!

Mă duc la mașină și merg să iau niște mâncare. Când mă întorc, o văd pusă pe jos, plângând mult mai tare. Mă apropii de ea, apoi o ridic.

-Ah!
-Sunt tot eu.
-Acum ce o să-mi faci?
-Voi sta aici până se întunecă apoi voi pleca.
-C-ce? Nu! Nu pleca, te rog...

Încercă să se apropie de mine, dar pică în brațele mele. Atunci îmi dau seama cât de tare îi bate inima și cât e de speriată.

-D-dacă mai insiști mult, voi pleca din momentul ăsta.
-S-scuze..
-Voi pleca.
-Ce? N-nu!