𝐀𝐟𝐭𝐞𝐫 𝐀𝐥𝐥 𝐓𝐡𝐢𝐬 𝐏𝐚𝐢𝐧 || Hyunjin (Rescriere)

𝙲𝚊𝚙𝚒𝚝𝚘𝚕𝚞𝚕 𝟸𝟺

Peste aproximativ o lună

Mai este o oră până începem să cântăm la primul nostru festival de muzică, la care participam cu collab-ul între mine și Hyunjin. M-am schimbat, m-am machiat, iar tot ce mai rămâne mai este să aștept până urmăm noi. Mă duc să caut un director, dar mă vede Hyunjin și mă prinde de mână.

Eu:
-Nu ești gata nici acum?

Hyunjin:
-Femeia care trebuia să mă machieze întârzie și nu cred că poate să ajungă până trebuie să urcăm pe șcenă.

Eu:
-Ce? Nu poți merge așa...

Hyunjin:
-Poți să mă machiezi tu? Oricum tu te machiezi singură deci nu cred că e o problemă...

Eu:
-Decât să te las cu ochii în soare...haide.

Mergem și încep să-l machiez, dar îl văd că începe să lăcrimeze, uitându-se la mine. Încerc să îi șterg lacrimile și să-l machiez în continuare, dar mă opresc și mă întorc cu spatele la el, pentru că încep să îmi dea și mie lacrimile și încerc să le șterg. Hyunjin se ridică și se uită la mine.

Hyunjin:
-Daca vrei sa plângi, nu trebuie sa te ascunzi.

Îmi șterg repede lacrimile, apoi mă întorc și mă uit la el.

Eu:
-Ce? Ah...Nu plângeam. Doar...mi-a intrat ceva în ochi.

Hyunjin:
-Minți...

Eu:
-Ești gata. Acum, hai să așteptăm să urcăm pe șcenă.

Hyunjin:
-Nu schimba subiectul.

Eu:
-Hai să vorbim despre altceva, ok?

Hyunjin:
-Ai slăbit...

Eu:
-Eu? Nu-i adevărat...

Hyunjin:
-Atât de rău trăiești acolo?

Eu:
-Nu...

Hyunjin:
-Atunci? Cândva mi-ai spus că ai 42 de kilograme. Acum nu cred că mai ai nici măcar 39...

Eu:
-Doar ți se pare...

Hyunjin:
-Soyoung, știu că și ție ți se pare...

Eu:
-Nu am mai slăbit dar nici nu am mai mâncat ca înainte...

Hyunjin:
-Adică deloc.

Eu:
-Nu contează. Hai să mergem pentru că mai puțin trebuie să mergem pe șcenă.

Ies din sală, imediat și Hyunjin după mine. În maxim 15 minute am intrat pe șcenă, așa că nu am mai stat mult. Erau atâți de multi fani, toți părând foarte fericiți să ne vadă. Am început să cântăm. De când am urcat pe șcenă mi s-a format un gol în stomac și am început să mă simțit destul de rău, dar am făcut totul ca la carte. Coregrafia a fost de două persoane. Ce ușor era dacă o dansam pe când încă eram împreună... Acum, cu fiecare atingere, mă simt mult mai rău și vinovată...
Coborâm de pe șcenă și ne îndreptăm spre săli, dar mi se face rău și cad. Nu știu ce s-a întâmplat, dar știu decât că m-am trezit pe un pat de spital, singură într-o sală imensă. Încerc să mă ridic, dar chiar atunci intră o asistentă.