𝐀𝐟𝐭𝐞𝐫 𝐀𝐥𝐥 𝐓𝐡𝐢𝐬 𝐏𝐚𝐢𝐧 || Hyunjin (Rescriere)

𝙲𝚊𝚙𝚒𝚝𝚘𝚕𝚞𝚕 𝟸𝟻

Ziua următoare

Am repetiții la companie pentru coregrafia urmărolului meu comeback. Cel puțin, asta aș fi trebuit să am pentru că gândurile mele erau la total altceva și nu mă puteam concentra deloc.

Eu:
-Cine știe ce mi-ar mai fi putut face Seokhyung dacă nu ar fi venit Taewoo. Aish...Cică Hyunjin m-a pus să omor cupilul...Îmi pare rău pentru Taewoo că are un așa tată și...pentru că își face rău singur. Cred că mai bine ar fi stat fără mine și cu dor decât să se certe în fiecarea zi cu tatăl lui, să îmi ia apărarea și să stea numai în scandal și stres. Nu o spun pentru că nu vreau să stau alături de el, ci pentru că nu merită asta. Da, poate eu merit să sufăr și toate astea, dar el nu. Hyunjin vrea să mă gândesc doar la familia pe care o am acum. Și dacă nu pot face asta pentru că el îmi tot intră în minte, pentru că îi aud vocea oricând și oriunde și pentru că îmi doresc 24/24 să mă întorc la el?

Ies din companie, apoi mă duc la un magazin din apropiere și iau câteva sticle de soju. Mă intorc și merg din nou în sală, apoi deschid o sticlă și încep să dau pe gât. Mă uit prin sală, apoi încep să zâmbesc.

Eu:
-Aish, Hyunjin-ah...Ce îmi faci tu mie... Din cauza ta sunt lovită, vi0lată și trăiesc într-o ceartă continuă, doar pentru că vreau să te văd...Din simpla mea dorintă de a te avea aproape a rezultat până și un copil. Pentru ce? Pentru că nu te pot uita. Nu te pot strânge în brațe, nu te mai pot săruta, nu te mai pot ține de mână și nici măcar să te văd. Chiar atât de important ești? Nu merit să îndur toate astea din cauza ta și pentru că ești prea laș să faci ceva. Defapt, pe cine mint? Merit pe deplin tot ce mi se întâmplă și știu că dacă doar ar încerca să facă ceva, nu l-aș lăsa să o facă.

Mă duc și pornesc din nou boxa, începând muzica să cânte la maxim. Încep să mă zbengui prin sală cu lacrimile curgându-mi pe obraji, până într-un moment când muzica e oprită. Mă uit spre ușă, o văd pe Yeji și mă sperii când începe să se apropie de mine.

Yeji:
-Soyoung, ce faci? Ce a fost cu reacția asta? De ce era muzica atât de tare? Stai...de ce miroase a alcool? Plângi cumva?

Eu:
-Muzica? Era încet. Alcool? Pentru că am băut. Plâns? Nu se vede?

Yeji:
-Muzica s-a auzit prin toată compania.

Eu:
-Nu e vina mea că aveți un auz foarte fin.

Yeji:
-Ce s-a întâmplat?

Eu:
-Îmi bag picioarele în ea de dragoste, aia s-a întâmplat.

Yeji:
-E din cauza lui -

Eu:
-Hyunjin, da. Vreau doar...să stau singură. Poți pleca?

Ea se uită îngrijorată la mine, se întoarce și pleacă.

Îmi aduc aminte că cu câteva luni înainte am adus aici un cuțit pentru că mi-am adus de mâncare de acasă deoarece nu am mai apucat să mănânc. Mă duc să îl caut, apoi mă pun pe jos și încep să mi-l plimb prin față.

Eu:
-De ce pare așa complicat să faci asta? Seokhyung e expert în asta, iar tu abia ce știi să tai o roșie...