Capitolul 4
Am ajuns la cantina la 19:30, cand majoritatea novicilor terminasera cina. Desi antrenamentul dura in medie o ora, Sebastian a hotarat ca nu plec din sala pana nu invat noile strategii pe care le uitasem. Nu am comentat nimic, pur si simplu mi-am fortat mintea sa invete.
M-am holbat cateva minute in sir la bufetul suedez care se intindea de-a lungul unui perete mare al cantinei, incercand sa gasesc ceva ce sa pot manca. Stiam ca daca voi continua sa nu mamanc, nu numai ca Sebastian o sa observe ca sunt si mai slabita, dar exista posibilitatea sa mi se faca rau. Nimic nu atrage atentia mai mult decat o colega noua, transferata in timpul anului, mai inalta decat celelalte care mai si lesina pe un hol al scolii sau in timpul unui curs.
M-am hotarat la un iaurt simplu si cateva felii de paine prajita, le-am luat si am privit prin sala ca sa caut o masa.
-Maria!
Cineva ma strigase pe nume si deja recunosteam vocea aia pisaloaga. Kara statea la o masa, impreuna cu prietena ei, Adriela. Imi faceau semn sa ma duc sa stau cu ele. Am insfacat o apa plata si m-am conformat.
-Hei, ce faceti, nu ati terminat inca cina?am intrebat incercand sa par voioasa.
-A, ba da, dar mai stateam pe aici, de vorba, spuse Kara.
De parca nu puteau sa stea de vorba si in camera de zi. As fi putut sa bag o mana in foc, poate chiar pe amandoua, ca ma asteptau pe mine ca sa ma mai descoasa putin.
-Deci, cum a fost ziua de azi?intreba Kara.
-Draguta, am mintit.
-Am auzit ca profa Sophia te-a pus sa te intreci cu cei mai buni atleti, zise Adriela pe tonul “ti-am spus eu”.
Avusesem, deci, dreptate. Boris si Katerina chiar erau cei mai buni.
-Asa a facut? Am intrebat facand pe proasta.
-Si te-ai descurcat binisor, zise Kara.
-Ce vorbesti?Nu i-am intrecut.
Adriela rase.
-Cand alearga Boris si Katy, restul scolii raman cam la jumatate de kilometru in urma lor. Deci meriti o medalie fie si doar pentru faptul ca ai putut sa te tii de ei.
Am luat o gura de iaurt si am muscat din paine. Daca as fi mestecat covorul as fi simtit probabil acelas gust. Ma cam saturasem de fetele astea si eram prea plictisita sa ma gandesc ce parere au despre mine, asa ca am inceput sa iscodesc. Era talentul meu, cu toate ca nu il stapaneam inca prea bine. De abia incepusem sa primesc lectii despre cum sa il folosesc, inainte sa fiu retrogradata. Daca mai pun la socoteala si faptul ca talentul de manifesta complet dupa transformarea in vampir, nu era mare lucru, dar merita sa incerc.
Fiecare viitor vampir are cate o inclinatie si este incurajat sa se axeze pe ea. Unii dintre ei au anumite Talente, care ii fac mai deosebiti si mai puternici, cu conditia sa stie sa le controleze. Unii pot simti starile sufletesti din jur si foarte putini dintre ei pot transmite la randul lor stari, chiar pot induce unei anumite persoane o anumita stare. Asta eram eu. Reuseam sa "citesc" o parte din stari si transmiteam propriile emotii cand erau foarte puternice. Maestrul meu spusese ca este un "lucru foarte mare pentru un student atat de mic", desi mie mi-ar fi placut sa ma joc mai mult cu emotiile, sa le pot controla cu succes atunci cand vreau. Puterea mea era inca mai mult inconstienta.
Am inceput sa iscodesc. Kara era din cale-afara de curioasa in ceea ce ma priveste. Era undeva o emotie, o nerabdare, de parca ar fi asteptat ceva, dar nu puteam vedea mai mult. Din partea Adrielei venea aceeasi curiozitate, dar insotita de scepticism.
