Capitolul 12
Nu reuseam sa inteleg de ce Laurent nu gasise o modalitate de a lua legatura cu mine prin intermediul magiei. Sebastian avea dreptate, ar fi trebuit sa gaseasca o cale. Temerea mea ca ma va uita incepea sa devina o certitudine. Oare m-a uitat deja?
Nu, nu vreau sa cred asta. Doar ideea ca avem totusi un viitor impreuna m-a tinut in viata. Inca de la inceput mi-a fost frica de faptul ca prapastia dintre noi este prea mare, dar el a fost cel care mi-a alungat temerile si m-a invatat ca dragostea invinge orice obstacol.
***Flashback***
Eram in biblioteca, din nou. Si de data asta recunosteam fata de mine ca este doar un pretext. Stiam ca va veni si in seara asta, asa cum o facuse toata saptamana. Si aveam dreptate.
-Ai nevoie de ajutor la filosofie?spuse el indreptandu-se catre mine.
-Am nevoie de ajutor in ceea ce priveste filosofia mea de viata, am spus eu.
Imi dadeam seama ca este o prostie sa sper ca el sa imi impartaseasca sentimentele, dar nu ma puteam abtine. Si totusi, daca nu o facea, de ce se afla aici? Si de ce se aflase aici si seara trecuta, si in urma cu doua seri si tot asa de o saptamana?
Gandurile mele erau incalcite si nu reuseam sa imi croiesc drum printre ele ca sa vad adevarul.
-Ce te supara?intreba Laurent.
-Viata, cred...
El rase.
-Viata e asa de frumoasa, cum poate sa te supere?
-Pentru ca nu este cum vreau eu.
-Dar daca toate lucrurile ar fi cum vrem noi ar fi cam plictisitor, nu crezi?intreba el.
-Nu, am spus sincera.
El rase din nou.
-Esti atat de...
-Copil, stiu, am spus.
-De fapt am vrut sa spun ca esti atat de frumoasa cand esti revoltata.
Am tresarit. Nu ma asteptasem la asta. Intre noi se asternu tacerea.
Mi-am ridicat privirea si i-am intalnit ochii albastri superbi, privindu-ma curiosi. Ca de obicei, m-am simtit atrasa neconditionat si prinsa in vartejul privirii lui. M-am lasat purtata de acel sentiment minunat de pierdere. Macar pentru o clipa, vroiam sa uit de orice mi-ar fi dictat ratiunea si pur si simplu sa savurez acel moment minunat.
Pierduta in abisul privirii sale, nu mi-am dat seama ca se apropie de mine decat cand i-am simtit aroma dulce invadandu-mi narile si respiratia fierbinte pe obraz.
Tot corpul meu gravita catre al lui, ma tragea mai aproape printr-o forta necunoscuta.
Am tremurat usor cand am simtit buzele fine si calde peste ale mele si am inchis ochii, lasandu-ma prada dorintei si savurand momentul.
I-am simtit mana mangaindu-mi incet parul si i-am atins incet obrazul. Pielea ii era neteda si calda, iar eu vroiam sa o ating la nesfarsit.
Am gemut cand si-a dezlipit buzele de ale mele si s-a departat usor. Nu vroiam sa ma trezesc la realitate, imi doream sa raman prinsa in acel moment la infinit.
M-am tras in spate cand am realizat ce se intamplase. Lacrimi calde mi-au umplut ochii, dar le-am retinut cu mare greutate.
Laurent a intins mana si mi-a atins barbia cu un deget, ridicandu-mi capul sa il privesc in ochi. Dar nu vroiam sa il privesc, nu vroiam sa ma pierd iar in dulceata privirii si a atingerilor lui, pentru ca realitatea va fi mai amara cand se va sfarsi.
