Capitolul 17
Am privit pe fereastra si tresarit cand am vazut o lumina plapanda printre norii adunati pe cer. Soarele era aproape sa rasara.
-Trebuie sa ne grabim! i-am spus lui Laurent.
El privi pe fereastra apoi dadu din cap. Am inceput sa ma invart prin camera, aruncandu-i diverse lucruri pe care el le punea in rucsacul de calatorie. Cand am terminat, m-am dus la birou si am gasit o foaie pe care am scris cateva randuri pentru Kara.
Am plecat in vacanta. Cu Laurent. Iti povestesc totul cand ma intorc.
Nu stiam ce o sa ii povestesc exact, dar aveam timp sa ma gandesc la asta. Am copiat textul pe o a doua hartie, pe care am mai adaugat: Ai grija de Kara. Are nevoie de un prieten acum, mai mult decat oricand. Pe drum, m-am oprit la dormitorul lui David si i-am strecurat biletul pe sub usa.
Apoi am trecut in graba prin camera de zi si pe holurile pustii, pana in curte, tinandu-l pe Laurent de mana.
Cu parere de rau, mi-am amintit ca Rianna era plecata la Elizee si nu imi voi putea lua la revedere de la ea.
La poarta principala ne asteptau Sebastian si Brenda.
-Sa ai grija de Rianna, sa ii spui ca imi lipseste si sa nu o bruschezi la antrenamente cum ai facut cu mine, i-am spus lui Sebastian.
El ma prinse intr-o imbratisare de urs.
-Doamne, te rog, cand vei fi vampir sa nu mai fii atat de cicalitoare, spuse Sebastian razand.
-O sa fiu mai rau, special pentru tine, am spus amuzata.
A inceput sa rada si mi-a ciufulit parul, apoi a privit la Laurent.
-Sa ai grija de ea, ai auzit?
Laurent zambi.
Se apropie de Sebastian, cu mana intinsa.
-Nu o sa te pocnesc, jur, spuse el razand.
-Atat iti trebuie, marai Sebastian.
Laurent isi pozitiona mana cu palma in fata ochiului drept al lui Sebastian, fara sa il atinga. Pielea incepu sa isi recapete culoare normala, iar ochiu se dezumfla incet.
-Cred ca asa e mai bine, nu?
-Arogantule, balmaji Sebastian.
I-am dat un cot in coaste, in joaca.
Brenda ne privea tacuta. Mai ales pe mine ma privea. Si atunci, cu toate ca inca mai eram furioasa pe ea din multe motive, am simtit nevoia sa o imbratisez. Privirea ei calda imi adusese aminte mereu de iubirea unei mame si aveam nevoie sa o simt aproape. Am facut cativa pasi catre ea si m-a prins de mana.
-Sa ai grija de tine, fata mea! spuse cu lacrimi in ochi.
Si-a deschis bratele cu teama si am imbratisat-o.
-O sa ma grija, mama, am spus.
Ea ma stranse la pieptul ei si am simtit afectiunea de care aveam atata nevoie, grija protectoare a unei mame.
-Ne vedem in curand! spuse ea.
M-am desprins din imbratisare, l-am luat pe Laurent de mana si am iesit pe poarta.
Ninsoarea incetase, iar zapada asternuta pe pamant incepea sa inghete si scartaia sub pasii nostrii.
Am privit inainte, increzatoare, cu inima plina de iubire si sufletul impacat. Stiam ca orice s-ar intampla de acum inainte, nu va fi mai rau decat ce a fost pana acum, pentru ca il am langa mine pe Laurent si clipele de singuratate si durere nu se vor intoarce.
Soarele incepea sa rasara incet si ma simteam de parca as incepe o noua viata odata cu acel rasarit. O viata plina de iubire, o viata in care durerea era departe si nu trebuia sa ma mai gandesc la ea.
Aveam sa imi intalnesc tatal. Nu stiam cum ma simt in legatura cu asta. Tematoare, debusolata, emotionata... poate ca va fi asemeni unui alt Vampir sau poate ma va speria cu comportamentul sau. Oare se va bucura sa afle ca are o fata? Va accepta sa fie alaturi de mine si sa trec prin Transformare?
Cum voi fi dupa ce voi fi Vampir? Poate o sa ma simt schimbata, diferita...dar un singur lucru stiu ca nu se va schimba nici la Vampir, nici ca strigoi, nici chiar de as muri: iubirea mea pentru Laurent. Si daca am asta, restul conteaza mai putin.
Fericirea ca sunt in sfarsit alaturi de el, senzatia mainii sale calde care o strangea pe a mea in timp ce mergeam prin zapada sclipitoare, puterea iubirii noastre, toate aceste lucruri ma fac sa trec peste orice teama, peste orice obstacol.
Soarele isi intrase in drepturi, iar razele lui ne mangaiu chipurile.
Paseam catre o viata noua si necunoscuta, dar aveam taria ca totul va fi bine. Inima imi era plina de iubire, singurul lucru de care aveam nevoie ca sa fiu fericita se afla langa mine.
Incepea sa ninga din nou. Acum nu imi mai era teama de zapada, pentru ca amintirile nu mai inseamna durere si nu ma mai trag in vartejul lor, deoarece imi doresc sa raman in prezent, un prezent perfect.
Fulgii pluteau in aer, dansand propriul vals ciudat, managindu-ne fetele si asezandu-se pe hainele noastre, in timp ce mergeam tot inainte, increzatori.
Ma simteam puternica, pentru ca iubeam si eram iubita. Dragostea noastra putea invinge orice obstacol si stiam ca totul va fi bine pentru ca il am pe Laurent alaturi.
Sfarsit
