Capitolul 10
Nu stiam cand am adormit.Cand m-am trezit, camera era slab luminata de primele raze ale soarelui. De abia incepea sa se lumineze. Gandul ca este luni si trebuie sa ma mobiliez pentru cursuri si antrenamente m-a facut sa ma panichez. Dupa doua zile si doua nopti de stat degeaba, cufundata in propria durere, imi era greu sa ma mobilizez. Stiam ca odata ce imi intru in ritm imi va fi mai usor sa ridic o bariera impotriva amintirilor, dar nu stiam de unde sa incep. Am auzit-o pe Kara foindu-se in patul de sub mine si m-am ridicat cu greu.
Parea ca inca doarme cand m-am uitat la ea si mi-a trecut prin cap ca se preface, din respect pentru mine, sa nu trebuiasca sa vorbesc cu ea daca nu am chef. Sau poate doar adormise la loc. In orice caz, eram multumita. Am intrat in baie si mi-am facut un dus rapid, apoi m-am spalat pe dinti, mi-am uscat parul, m-am imbracat in trening si tenesi si m-am intors in camera. Kara nu se mai prefacea ca doarme de data asta. Statea intinsa pe burta, privind ceea ce parea a fi un album foto.
-'Neata, am spus cand i-am intalnit privirea.
-'Neata! a spus si parea cam ragusita.
Cand am trecut pe langa ea, am vazut fara sa vreau o fotografie cu ea si cu Adriela. Apoi mi-am dat brusc seama de ce mi se parea ca e ragusita. Plansese.
M-am simtit putin prost pentru ca ea incercase sa ma consoleze seara trecuta, iar eu nu stiam cum sa reactionez.
-Pot sa ma uit si eu la album?am facut eu o incercare.
-Sigur, spuse si se ridica in sezut, ca sa imi faca loc langa ea.
Erau poze cu ele la invatamantul primar. Mi-am dat seama ca asemeni mie si lui Ginny si ele erau prietene de multi ani.
Gandul la Ginny m-a facut sa simt un gol in stomac. Adriela se va intoarce din calatorie in cateva luni, dar Ginny nu va mai fi niciodata prietena ea.
-Chiar iti lipseste, nu?am intrebat-o gandindu-ma inca la Ginny.
-Foarte mult, spuse Kara stergandu-se la ochi.
-O sa se intoarca.
Kara zambi sters.
-Du-te, intarzii la antrenamentul cu novicea ta! spuse Kara.
Si intr-adevar, am intarziat. Dar nici Rianna nu era acolo. Dupa ce am asteptat-o cateva minute, m-am dus la internatul primar sa vad ce se intampla. Am gasit-o pe Elizee in camera de zi si am incoltit-o.
-Buna, pustoaico, unde e Rianna?
-In camera ei, doarme inca. Nu ma reusit sa o trezesc.
-S-a intamplat ceva?am intrebat-o ingrijorata.
-Nu, spuse ea ridicand din umeri. Dar asa e Rianna, in fiecare dimineata se chinuie sa se trezeasca si uneori sa chinui si eu sa trag de ea.
Atunci mi-am dat seama cum am chinuit-o o luna de zile cu antrenamentele mele matinale, doar pentru ca nu vroiam eu sa fiu vazuta de ceilalti novici.
Rianna nu imi spusese niciodata cat ii este de greu sa se trezeasca atat de devreme dimineata, dar acum imi dadeam seama ca din cauza egoismului meu avea si ea de suferit.
Tocmai ma decisesem sa o las sa doarma, cand am vazut-o iesind in fuga pe usa care venea dinspre dormitoare.
-Maria, imi pare atat de rau, se tangui ea.
-Stai linstita.
-Dar am pierdut antrenamentul, a trecut aproape o jumatate de ora...
-Usurel...nu-i nimic. Mananca ceva si te astept in sala de sport.
