Inspir.
Tăcerea a devenit stânjenitoare,
Și e ceva în interiorul meu care mă spintecă,
Mă tem pentru sănătatea mea mintală,
Doar pentru că n-am mai visat de-o zi întreagă.
Ochii îmi dansează pe un rock magnetic,
Buzele îmi tremură adunate de spaimă,
Gândurile îmi sunt trimise către o nouă entitate,
Pe care doar universul tău o reprezintă.
Și toată singurătatea asta adunată într-o găleată,
Nu are atâta mâhnire cât aduce cu putere
Privirea ta nemernic de indiferentă.
Mă-nnec de plâns și spun stop dorinței.
Expir.
