Inspire. Heal. Expire

Capitolul 4

Perspectiva lui Hwang Hyunjin

–Un parc de distracții? Am probleme cu dependența nu cred că vata de zahăr o să ajute. I-am zis lui Chan care părea foarte mândru de măreața sa idee.

–Oh haide, o să fie interesnat. Mi-a răspuns el cu o voce mieroasă afișând un zâmbet dulce. Nu era cam copilăros pentru cineva de vârsta lui? Am zâmbit involuntar și am oftat urmându-l în mare de oameni.

–Știi la chestiile astea se merge seara...

–Nu e o regulă, totuși. Diseară o să mergem altundeva.

–Nu ai treabă la spital?

–Poți să fii mai subtil când îmi zici că nu vrei să petrecem ziua împreună? Sunt doctorul tău și am o zi liberă. Nu e foarte greu de înțeles.

–Nu voiam să zic asta, mă refeream la ideea că nu aș vrea să-ți pierzi timpul. Și apropo, nu mai suntem la spital, deci nu sunt pacientul tău suntem...prieteni? De ce eram atât de nesigur și de ce suna atât de ciudat acel titlu? Poate pentru că proclamam prieten pe cineva pe care-l cunoșteam de o săptămână?

–Prietenii fac mereu chestii de genul ăsta. Zise dând din umeri. Ne oprisem din mers așezându-ne la o terasă.

–Da, am altă părere despre ce fac prietenii împreună. Am râs de mine în interior, prieteni? Haha...eu nu aveam așa ceva. Singurul meu prietene era, este, Felix. Am tresărit din cauza nesiguranței pe care o simțeam față de el. Trebuia să vorbesc cu el, trebuia. În rest erau doar tovarăși, cel mult amici cu care îmi pierdeam vremea.

–Da și din întâmplare trebuie să cam stai departe de tot ce ține de acele activități. Uite ce e Hyunjin trebuie să-ți spun ceva și nu o să-ți prea placă.

–Perfect și m-ai adus aici într-un caz că nu o să-mi convină ce îmi zici și aș vrea să sar de pe ceva să am un carusel la îndemână?

–Am vorbit cu mama ta când a venit să te viziteze...m-a rugat să vorbesc cu tine atunci când va fi cazul și momentul.

–Poftim?

  Ce treabă avea mama de discutat cu mine și de ce avea nevoie de intermediari? Am simțit o ușoară durere în piept gândindu-mă la o ipoteză.

–Tata..?

–Da...e bine nu-ți fă griji doar că...

–"Afacerea" lor nu a mers bine și acum au de suferit, nu? Eram sigur...

–Nu cunosc situația foarte bine, însă crede-mă că nici nu vreau să aflu, nu sunt un băgăcios. Te-am adus aici să fii cât mai departe de orice tentație pentru că asta sigur te va enerva. Tatăl tău a fost arestat în ziua în care tu ai ajuns la spital. A tăcut pentru un moment plecându-și privirea. L-am îndemnat să continuie, ce putea fi mai rău de atât? Știu că ești nerăbdător, dar ai răbdare...

  De ce evita să-mi spună? De ce părea să-l afecteze ce va urma să zică. Am înghițit în sec. Mama mereu avea de suferit din cauza tatei și nici nu voiam să mă gândesc ce va urma pentru ea.

–Știi accidentul ăla în care au fost implicați rudele lui Changbin și Minho? Zise Chan cu o voce joasă, am dat din cap neînțelegând care e legătura. Ei bine aparent acel accident nu a existat vreodată, nu în forma asta. De fapt a fost un asasinat...

–C-ce?? Simțeam cum fiecare celulă din corp se revoltă nevrând să asimileze informația. Nu voiam să continuie nu avea rost să dea grai acelei bănuieli.