Inspire. Heal. Expire

Capitolul 13

Perspectiva lui Hwang Hyunjin

  Eram atât de dezamăgit de mine, dar nici nu mai conta. Stăteam în fața blatului de bucătărie sperând că dacă o să mă holbez la cartofii arși vor redeveni comestibili. Azi era prima zi din săptămâna când Chan plecase de dimineață până seara și eram singur. Toată săptămâna se ținuse de cuvânt rămânând acasă și plecând la spital doar când era vorba despre vreo urgență.

  Am profitat de orice secundă să-mi testez noua teorie. Și ajunsesem doar la ideea că eram praf. De fiecare dată când mă apropiam de el mă respingea sau doar mă atingea pe umăr. Ce dracu avea umărul meu așa special și eu nu? În seara asta trebuia să aflu așa că decisesem să pregătesc cina. Da, proasta idee. Cartofii morți din farfurie afirmă asta cu desăvârșire. I-am aruncat în coș apoi m-am uitat după telefon. Pizza chiar sună mine.

*

  M-am așezat pe canapea epuizat după episodul de bucătărit. Am luat leptopul lui Chan în brațe căutând chestii la care puteam să mă uit. Când într-un final chestia s-a deschis pe ecran au invadat sute de mesaje. Se pare că Chan era super solicitat. Am închis toate ferestrele fără să iau în seama niciunul. Sau aproape niciunul.

"Channie, mi-e dor de tine. De ceva vreme mă bate gândul să mă întorc la tine. Știu că te-am rănit, dar sunt dispusă să te fac să mă ierți. Te iubesc, puiule! Așteaptă-mă!"

  "Puiule" am îngânat eu. Cărei dudui i-a căzut cu tronc tânărul medic?
Trebuia să o anunț că i-am luat-o
înainte. Nu era singurul de la aceiași adresă. Ăsta era primul și mai era urmat de încă doua.

"Se pare că timpul tău e mult prea prețios ca să-mi raspunzi. Nu-ți fă griji ne vom vedea oricum. Am aflat unde lucrezi și am aplicat și eu. Tot ce trebuie să fac e să-mi iau bilet. Te sărut!"

  Am vrut să citesc și ultimul mesaj, dar ușa de la intrare se auzi puternic așa că am dat leptopul la o parte țâșnind către hol.

  Aproape că mi-a picat fața când am văzut cu cine se prezentase Chan, nu era baiatul cu pizza cu siguranță.

–Tu iar? Întreb dând-mi ochii peste cap. Ce naiba caută aici cu Chan?? Dacă te-ai pierdut nu-ți fă griji nu cred că te caută nimeni.

–E modul lui de a spune "Bun venit!".

–E modul meu de a spune "dispari Chan e al meu!", zic dând noșalant din umeri.

  Chan nu schiță niciun gest, dar ea mă privi confuză. În următoarea secundă mi-a picat fisa.

–Ce crezi că nu știu că îl vrei? Să știi că ești cam insistentă totuși prin mesaje.

  M-am întors la loc pe canapea unde m-am tolănit și am luat iar leptopul în brațe.

–Ce caută copilul ăsta la tine în casă? Credeam că o să fii singur.

–E cu doi ani mai mic decât noi, nu exagera, zise Chan calm.

  A invitat-o pe canapea, dar văzând că e ocupată s-a așezat în locul în care se așezase și Chan. Nici măcar nu își ceru voie că i se așeză pe unul dintre genunchi trecându-și mâna după gâtul lui. Alo? Eram și eu pe aici și nu eram deloc dornic să le privesc dulcegăriile.

  Au stat așa poate o eternitate. Chan nu părea deloc deranjat ceea ce îi dădea încredere lui Hwasa.

–Luați-vă o cameră, spun cu răceală căutându-i privirea lui Chan, dar se pare că era ocupat cu altceva.

  Hwasa se aplecă brusc de fața lui lipsindu-și buzele de ale lui. Inițial am crezut că voia să o respingă căci își așezase brațele pe umerii ei, dar defapt o trase chiar mai aproape.

  Stomacul mi se strânse puternic la acel gest. Voiam să vomit, dar nu aveam ce. M-am ridicat abținându-mă să nu o iau de păr de pe el. Și probabil asta aș fi făcut dacă el nu îi răspundea.

  Am înaintat către ușă simțind cum mi se lua respirația. În tot timpul acela credeam că însemnasem ceva pentru el. Deci într-un final tot singur rămăsesem. Îmi venea să-mi dau una mie. Ce era greșit cu mine? De ce eram așa o pacoste respingătoare? Uite de asta aveam eu nevoie de substanțe.

  Eram mult prea supărat și nervos ca să-mi mai pese. Mă trezisem iar singur. De fapt nu eram singur, ci cu imaginea cuplului fericit sărutându-se întipărită pe retină. Cum aș fi măcar îndrăznit să mă gândesc că între noi putea să fie ceva? Eu eram un dependent de droguri lefter, iar el era un medic respectat. Dar totuși ce nu puteam să înțeleg era de ce? De ce dracu îmi faci asta, Chan? Nu mă respinsese de tot niciodată, ba chiar îmi alimentase pofta de atingerile lui. Câteva lacrimi îmi părăsiseră ochii udându-mi fața și întunecându-mi privirea.

  Doua lumini puternice și un sunet asurzitor fiind ultimele lucruri le care le mai simțisem înainte ca agonia să înceapă.

*

Perspectiva lui Bang Chan

  Hyunjin lovise puternic ușa făcându-mă să tresar și să realizez că probabil deja exageram. Am împins-o pe Hwasa de pe mine cerându-i scuze din privire.

–Știi doar că ești doar o soră pentru mine...

–Și de asta îmi răspunzi la sărut?

–Iartă-mă eu doar...eu doar voiam să testez ceva, am zis gesticulând ezitant către canapeaua pe care stătuse Hyunjin.

–Poftim? M-ai folosit ca să-l faci gelos pe el?? Pe EL!?

–Da...iartă-mă...

–Stai ce? Cum s-a întâmplat asta?? De când îți plac ție băieții?

–De când Hyunjin a intrat în viața mea.
A căscat ușor ochii ridicându-se de pe mine.

–Ok, eu am plecat de aici. Mersi frumos pentru nimic!

  Ieși din apartament lăsând ușa larg deschisă. Mi-am lipit spatele de fotoliu expirând zgomotos. Nu trebuia să fac asta. Nu era corect pentru niciunul dintre ei. Nu voiam să-l rănesc pe Hyunjin. Nu așa ar fi trebuit să ajung la inima lui. Capul mi se învârtea dureros doar gândindu-mă că una peste alta lui chiar îi păsase. M-am ridicat întreptându-mă către ieșire. Trebuia să-l găsesc și să vorbesc cu el, de data asta sincer.

*