Inspire. Heal. Expire

Capitolul 8

Perspectiva lui Hwang Hyunjin

–Ce faci, Hyunjinnie? Îmi zise cu o voce ușor tremurată și totuși calmă și sigură. Își așeză mâna pe umărul meu împingându-mă încet în spate. Nu a fost nimic și nici nu o să fie. Hai să rezolvăm cel puțin prima dată problemele și după ne putem juca.

–Deci consideri că sunt un copil râzgâiat. Am zis totuși renunțând. Nici măcar nu aveam de gând să merg mai departe, însă el luase totul în serios. Avea dreptate până la urmă, aveam probleme, multe probleme. Bine, prima dată vreau și eu una din asta. Îi zic gesticulând către cana sa de cafea.

*

  Eram deja de câteva ore singur în acea casă încă străină mie. Chan plecase la spital și urma să se întoarcă cine știe când. Am fost foarte tentat să plec, însă dragul meu doctor mă rugase să nu fac prea multe prostii. Aveam atât de multe în cap încât tot ce voiam să fac era să zbor pe un norișor undeva departe fără nimic care să mă distragă.

  Am mers către bucatarie pentru a 5 a oară în ultima oră simțind o senzație de foame. Mai bine zis o senzație de gol pe care mâncarea nu o putea înlătura. Mi-am umplut un pahar cu apa simțindu-mi gâtul uscat, dar degeaba. Eram atât de agitat și nervos și știam că nu pot să mai rezist. Nici nu știam dacă voiam să mai rezist.

  Am ieșit pe ușa apartamentului fără prea multe remușcări. Aș fi mers oriunde doar să plec de acolo, însă o dată ajuns jos am privit la mașinile care alunecau grăbite pe șosea conștient că deja îmi uram decizia. Bineînțeles, nimic nu era așa cum trebuia.  Mi-am strâns pumnii puternic pe lângă corp simțind cum capul avea să-mi explodeze. Tâmplele îmi pulsau violent și dureros iar în stomac mi se formase un ghem.

  Am făcut câțiva pași, dar mi-am dat seama că nu știam exact unde sunt. Mi-am căutat în buzunare după telefon. Am setat pe GPS centrul și mi-am târâit picioarele  întra-colo. Cu fiecare pas îmi simțeam corpul din ce în ce mai greu, dar am continuat tentând dorinței de a ajunge unde voiam.

*

  Am intrat într-un bar pe care îl cunoșteam vag și m-am așezat la o masă. Băteam nerăbdător cu degetele în masa de lemn masiv în așteptarea băuturii după care tânjeam atât de mult. Trebuia să fac să înlocuiesc substanțele. Aveam nevoie de o gură de aer curat și nu puteam decât să sper că o voi găsi în alcool.

*

Perspectiva lui Bang Chan

–Nu a fost vina dumneavoastră...îmi zise Lisa cu un ton îngrijorat și temător.

–Știu, dar faptul că e în comă nu ne ajută cu nimic.

–Nu am indus noi coma așa că are mari șanse să-și revină în 24 de ore. Am oftat prelung. Ar trebui să mergeți acasă, se uită pe ceasul de la mână apoi își ridică la loc privirea către mine, e deja ora 1 nopatea.

–Te rog mult să mă ții la curent cu orice schimbare mai ales după test. Să sperăm că cel puțin reflexele primitive sunt încă acolo. Dădu din cap apoi ieși din biroul meu.

Era incredibil cum trecea timpul mai ales în situați de criză ca acelea. Mi-am dat jos halatul apoi mi-am strâns lucrurile îndreptându-mă către ieșire când telefonul a început să-mi bâzâie.

–Hyunjin? Zic după ce răspund apelului. E totul ok?

–Nu chiar. Amicul tău se întâmplă să fie mort de beat. L-am întrebat dacă vrea să chem pe cineva și el doar mi-a înmânat telefonul spunând "Chan". Poți să vii după el?

Am rămas frapat cu telefonul la ureche ascultând cum domnișoara îmi dă locația. Nu era posibil. Am alergat către mașină înjurând în gând. Cum naiba a reușit din nou să facă asta? Eram dezamăgit de el, dar și mai dezamăgit eram de mine pentru că nu am putut evita ca acel lucru să se întâmple.

*

Am intrat în barul aglomerat înaintând printre oamenii, însă fără să-l văd pe Hyunjin nicăieri.

–Scuză-mă m-a sunat cineva și mi-a zis că...prietenul meu e aici în stare de ebrietate, știi cumva unde e?

–Nu, probabil a plecat deja.

–A plecat? Unde?

–Nu sunt nici paznicul și nici însoțitorul lui, de unde vrei să știu?

Zise barmanul înainte să îmi întoarcă spatele. La naiba! Cum îl găseam eu acum? Am ieșit afară, dar nimic. M-a cuprins o stare de neliniște și nervozitate groaznică. Mi-am scos telefonul și l-am sunat pe Hyunjin spre surprinderea mea a răspuns.

–Unde ești, îi zic imediat ce intră apelul.

–A-ai venit? Sau stai trebuia să vii? Îmi răspunse cu o voce mohorâtă și smiorcăită.

–Plângi cumva? Nu am venit, dar spune-mi unde ești și vin, îi spun cu o voce exagerat de disperată.

–Nu mai știu...poate în toaletă?

  Cât de beat era dacă nu știa dacă e sau nu la toaletă? Apelul s-a închis și am intrat din noi în bar căutând baia. Am deschis ușa, însă nu era nimeni.

–Hyunjin?

–Da?

  Simplul fapt că i-am auzit vocea mi-a luat o piatră de pe inimă. Am deschis fiecare ușă pe rând fără să-mi pese dacă cumva dădeam peste cineva ceea ce nu s-a întâmplat din fericire. Am ajuns și la ultima găsindu-l sprijinit cu capul de peretele lateral uitându-se în gol. Fața îi era brăzdată de lacrimi pe care voiam cu diseparere să le fac să dispară.

Își întoarse fața robotic către mine. Își întinse mâinile ca un copil care vrea luat în brațe. M-am așezat și eu jos lângă el lăsându-l să-și așeze capul pe umărul meu.

–Îmi pare rău...zise cu o voce stinsă.

–Și mie.

–Chan fă-o să dispară, spusese oftand prelung lacrimile curgându-i șiroaie.

Își îngropate fața în brațul meu pe care l-am ridicat făcându-i loc în brațele mele. Mi-am trecut mâna pe creștetul lui gândindu-mă la ce aveam să fac. Voiam să-l ajut, dar nu puteam să stau cu ochii pe el 24 din 24 de ore.

–Ești bun. Îmi zise mult mai vioi.

–Hmm?

–Pentru moment chiar a plecat. Nu mai e. Puff..

–Cine a plecat?

–Durerea, deznădăjduirea. Ești prea bun pentru mine. Spuse îngropându-și iar fața în pieptul meu pe care îl săruta.

Am înghițit în gol savurând senzația pe care mi-o oferă acea atingere și totuși încercam să nu merg mai departe, era doar beat.

–Pentru tine? Cum adică sunt prea bun pentru tine? Îl întreb intrând într-un joc fără câștig.

–Ești al meu, Chan al meu. Chiar dacă nu mă ridic la nivelul tău, tot al meu ești.

*

~În momentul de față Chan e îndrăgostit de Hyunjin și Hyunjin doar are nevoie de atenție, dar fără să-și dea seama prin toate gesturile pe care le consideră fără valoare acum o să înceapă încet-încet să nutrească și el sentimente pentru tânărul medic. Am zis asta doar pentru liniștea mea. Simt că mereu fac lucrurile prea confuze și au logică doar la mine în cap. Muuulțumesc că ați citit!!❤️😘~