Inspire. Heal. Expire

Capitolul 5

Perspectiva lui Bang Chan

~în urmă cu câteva luni~

Puteam să jur că urma să nu mă simt bine în acea mare de oameni, muzică și galagie. Totul părea mult prea sumbru pentru gustul meu. Stăteam la masa unui club în care atunci când eram student mi s-ar fi potrivit perfect. Mă săturasem de acele nopții albe în care tot ce făceam era să beau până uitam de mine. Aveam nevoie de odihnă și nu mi-aș mai fi permis să pierd așa nopțile.

În seara respectivă aveam nevoie să ies, să fac ceva. Orice putea să-mi acapareze atenția. Era poate a 5-a oară când ajunsesem la fel. Singur și părăsit. Nici nu înțelegeam unde greșeam, dar ceva era clar, eram groaznic la relații. Ultima fată mă părăsise clasic și curat printr-un mesaj. Un nenorocit de mesaj? Erau fetele atât de crude sau eu eram cel ce vedea lucrurile greșit? Am luat paharul plin cu lichidul maroniu și l-am dus în dreptul buzelor sorbind lacom simțind cum alcoolul îmi înundă gâtul, arzându-l. Când paharul se golise m-am ridicat de la masă. Nu aveam de gând să mai stau sau să beau mai mult. Voiam aer și clar atmosfera închisă bântuită de fumul de țigară nu mă ajuta prea mult.

Am ieșit din clădire și voiam să plec, însă ceva îmi atrase atenția. Lângă zidul barului era așezat jos un tip. Avea parul destul de lung și brunet care strălucea pal în lumina artificială a becurilor. Era îmbrăcat ca ultimul model dintr-o revista de modă. Hainele de firmă îi accentuau perfect trăsăturile corpului. Cămașa lejeră era ușor descheiată lăsând la iveală gâtul sculptat acoperit de câteva accesorii. Pantaloni cu talie înaltă se mulau ideal pe picioarele lungi și slabe de parcă perechea era făcută doar pentru el.

Fața îi era acoperită de palme, așa că nu puteam să-l observ, însă sunetul plânsului lui îl dădea de gol. M-am apropiat așezadu-mă lângă el. Mi-am așezat mâna pe umărul lui încercând să-i captez atenția. Și-a ridicat privirea fixându-mă direct cu o pereche de ochii negri scăldați în lacrimi.

–Te-ai pierdut? Sau m-am pierdut eu? Întrebă tipul cu o voce sigură și delicată. Era beat sau mai bine zis mort de beat. Își clătină capul în stânga și în drepata examinându-mă. Arați îngeresc, dar clar nu faci parte din tabloul ăla, arați incitant de bine de asta zic. Un înger nu ar arată așa de ispititor. Râse isteric umplând aerul cu sunetul chicotelor lui care se armonizau perfect în urechea mea.

–Nici tu nu arați mai puțin tentant, șoptesc fără să-mi dau seama.

Adevarul era că arată la fel de bine ca un zeu și faptul că nu apreciam asta obiectiv, ci îmi plăcea teribil, mă neliniști. Niciodată nu văzusem vreo fată să arate ca el sau măcar să se apropie de felul ăla de a fi. Nu-mi păsa decât la nivel superficial de înfățișarea unei persoane, dar clar el îmi dădu peste cap principiile. Își mușcă buza inferioară și își trecu mâna prin parul des. Mișcarea mi-a atras atenția către buzele lui pline și fără cusur. Erau atât de rozalii, încât chiar și în lumina pală puteam să le văd conturul desăvârșit.

–E-ești ok? Întreb după ce mi-am dres glasul. Nu putea să mă simt așa de stingherit în fața lui și cu toate astea mă simțeam extrem de incomod ca și cum dintr-o dată aș fi stat pe ace, nu pe beton.

–Îți place de mine? Stai liniștit nu ești singurul, dar să ziceam că tu ai un avantaj. Am înghițiți în gol fiind total frapat de tot ce zicea și de zâmbetul care-i scotea în evidență dinții strălucitori luminându-i fața. Știi care e ăla? Se mișcă mai aproape de mine așezandu-și capul pe umărul meu. Buzele lui îmi stingeau urechea în timp ce respirația lui caldă îmi gâdila ceafa. Ești genul meu. Îmi șoptise apoi se îndepărtată ușor.

Chipurile noastre erau doar la câțiva centimetri așa că acum puteam să-i observ chipul mult mai bine. Privirea mi-a fugit din nou către buzele lui pline în timp ce dorința de a le simțit peste ale mele creștea treptat. Eram în fața unui necunoscut după o despărțire josnică. Aveam toate motivele să plec de acolo și poate aș fi făcut-o dacă băiatul ireal de frumos nu-și izbea buzele de ale mele. Am tresărit simțindu-i buzele fine. Am gustat lacom din buza lui de jos experimentând parcă pentru prima dată senzațiile plăcute pe care un sărut mi le oferea. Era într-adevăr prima dată când sărutăm un băiat, dar nu-mi displăcea deloc. Gustul de alcool și țigări îmi invadă simțurile moment în care m-am îndepărtat. Era totuși mult prea beat să profit așa de el. Eram medic trebuia să am grjiă de oameni, nu să profit de vulnerabilitatea lor.

–Mm, mai vreaaau, zbieră tipul agățându-se de gâtul meu.

Am profitat de acea mișcare și l-am ridicat în brațe ducându-l la mașină. L-am așezat pe locul pasagerului apoi m-am urcat și eu la volan.

–Unde stai?

–Are locația salvată, te descurci, îmi zise înmânându-mi telefonul lui.

Am condus în liniște aruncând din când în când câte o privire la necunoscutul din dreapta mea. Fără să vrea mă făcuse să descopăr ceva în mine ce fusese mereu ascuns și urma să rămână "dezvelit" datorită lui.

*

Perspectiva lui Hwang Hyunjin

~în prezent~

Deja se înserase și noi ajunsesem înapoi în parcul de unde plecasem de dimineață. Cerul încă era brăzdat de dungi albăstrui în amurgul târziu. Vremea era atât de plăcută încât mi-aș fi dorit ca timpul să rămână în loc. Gălăgia ce umplea atmosfera se estompa pe măsura ce ne îndepărtăm de terasa unde mâncasem. Priveam cu fascinația unui copil mic luminițele de diferite culori care încununau toate tarabele așezate frumos, în rânduri de-o parte și de alta a drumului îngust pe care ne tărâm picioarele.

–De fapt vata de zahăr ars chiar nu a fost o idee rea, îmi zise Chan rupând o fașie din imensa vată albastră pe care o aveam în mână.

–Și nici să venim nu a fost, spun îndopându-mă cu vată. Asta chiar ajută.

  Mă simțeam atât de bine și liber încât aș fi jurat că toate problemele mele se rezolvaseră de la sine. Am continuat să mă bucur de acea plimbare până am simțit nevoie de puțină adrenalină.

–Suntem într-un parc de distracții și încă nu am încercat nimic.

–Vrei să se repete scenariul clasic în care să ne blocam în vârful celei mai înalte roții? Zise Chan cu un ton ironic.

–Nu cred că am avea norocul ăsta. Doar gândește-te, merg către el și-l prind de după umeri și îi șoptesc la ureche gesticulând în aer, orașul privit în toată splendoarea lui fiind înconjurat de noaptea densă într-un cadru nocturn perfect. Ideal...

  Îmi întorc chipul către el nerealizând cât de aproape eram de el. Am inspirat adânc acel parfum înnebunitor pe care știam că-l mai simțisem și altundeva. În minte îmi apăru imaginea lui Chan fiind practic devorat de către mine. Am tresăltat și am deschis ochii. I-am privit gâtul puternic depunând un sărut după urechea lui. Se retrase moment în care revenisem la realitate.

–Scuze, era atât de aproape și apetisant.

–Ai grijă, personalitatea ta de vampir cam iese la iveală. Ești sigur că voiai să zici aia? Mă întrebă privindu-mă în ochii.

  Știam că dincolo de acea privire hotărât ardea ceva, ceva atât de dens încât aproape puteam să-l ating, dar nu să-l și înțeleg. Mă aruncasem fără să realizez într-un abis infinit din care nu puteam să ies. Am privit și mai intens acei ochi, o senzație de deja-vu îmi inundă mintea. Am clipit des și am respirat adânc încercând a doua oară în acea zi să mă mențin ancorat în realitate.

–Scuze, știi doar cât de lipicios sunt, am zis dând noșalant din umeri și înaintând către roata din centrul parcului.