Inspire. Heal. Expire

Capitolul 12

Perspectiva lui Hwang Hyunjin

–Pe tine, pe tine vreau să te mănânc. Știi cât de mult poftesc la tine?

–Te rog să încetezi și să mă iei în serios. Dacă excludem zilele mele, nu ai mâncat nimic azi.

–Orice, la dracu, îi zic enervat.

*

  M-am trântit în canapeaua confortabilă din sufragerie. Chan adusese doua farfurii și cele doua pizza pe care le așeză în fața noastră. Nu puteam să neg că stomacul urla după mâncare, dar eu eram deja plin de nervi. Cu toate astea am încercat să rumeg o felie evitând să-l privesc pe Chan care și așa se adâncise în lectura unei cărți care desigur părea mult prea plictisitoare pentru mine.

   După ceva timp am mers să mă spăl pe mâini și apoi m-am întors lângă el. Nu își dezlipise ochii nici măcar o secundă din bucata aia de lemn cu litere pe ea. M-am așezat și i-am tras ușor cartea din mâini, dar ripostă așa că mi-am așezat capul pe umărul lui. Fără reacție. M-am ridicat și i-am luat brațul ferindu-l. M-am așezat apoi pe pieptul lui lăsându-i brațul să mă înconjoare. I-am inhalat parfumul pe care l-am lăsat să-mi pătrundă în plămâni. Instant m-am simțit mai bine. Am închis ochii și mi-am dus brațul peste trupul lui.

  Am tresărit când își lasă cartea deoparte și își așeza mâna pe creștetul meu. Am savurat fiecare atingere care lasă în urmă dâre fierbinți. Tânjeam atât de mult după fiecare atingere de a lui și speram că nu se va mai îndepărta niciodată. Nu aveam nevoie de nimic decât de acea căldură care să-mi încălzească trupul și era suficient.

  Oftă prelung, respirația lui gâdilându-mi gâtul.

–Cine era aia? Îi zic rupând vraja acelei îmbrățișări sublime din cauza curiozității care mă macină pe interior.

–Aia?

–Hwasa, îi răspund pițigăiat imitându-i tonul vocii.

–"Aia" a fost colega mea de facultate și tot o dată mi-a fost ca o soră mai mică.

–După cum se lipea de tine clar nu părea sora ta.

–Dar după cum te lipești tu de mine nici tu nu pari pacientul meu.

–Poftim? Pacient?? I-am zis alarmat ridicându-mă de pe pieptul său.

–Da, pacient. Și nu înțeleg de ce ca pacient al meu ești atât de revoltat că o femeia m-a atins.

–Pentru că doar eu am voie să o fac, ești al meu, Chan! AL MEU!!!

  Strig întorcându-mă brusc către el și lipindu-mi apasat buzele de ale lui. Inițial am încercat să fiu blând, dar am eșuat lamentabil. Le-am devorat violent, mușcându-l ușor de buza inferioară. Am continuat să-mi plimb buzele pe ale lui până când renunță și îmi răspunse la sărut.   Buzele lui se deschiseră lăsând loc unui sărut umed și adânc la care participam bucuros. Fiecare secundă trezindu-mi din ce în ce mai mulți fori dulci pe șira spinării și ușor în tot corpul.

  Încet a început să preia el conducerea sărutului determinându-mă să mă las moale în brațele lui pe care și le pusese în jurul meu forțându-mă să mă las pe spate. L-am ascultat așa că acum el era deasupra mea. Trupul meu reacționă înainte ca eu să-l pot controla voluntar. Îmi încolăcisem brațele în jurul gâtului său trăgându-l cât mai aproape de mine.

  Își dezlipi buzele de ale mele pe care mi le simțeam roșii și ușor umflate.  În momentul în care buzele lui au ajuns pe gâtul meu am tremurat ușor simțind cum zeci de curenți îmi traversează trupul, purtați de sângele care îmi alerga rapid prin vene. Își lasă dinți la iveală cu care mă mușcă ușor de gât apoi își lipise buzele cărnoase peste zona respectiva alintând-o Am închis ochii icnind când și-a trecut buzele peste maxilarul meu ușor încleștat înaintând cu săruturile sale umede pănă în dreptul urechii înnebunindu-mă.

–Dacă te mai joci așa cu mine, își ridică ușor chipul potrivindu-și privirea cu a mea. Avea ochii atât de dezlănțuiți și însetați încât m-am topit sub el ca o bucată de plastelină în mâna unui copilaș. Nu o să mai țin cont nici măcar de ochișorii aia ai tăi și nici de buzele astea care mă termină de fiecare dată, îmi zise trecându-și degetul mare peste buzele mele între-deschise. Hyunjin, o să-ți pară rău că mă provoci în așa hal. Fă bine și fii cuminte.

  S-a ridicat de pe mine lăsându-mă să-mi trag sufletul. Nici măcar nu-mi simțeam trupul care se transformase într-o legumă din cauza lui. Nu mă plângeam, eu o cerusem și aș mai fii făcut-o de câteva ori. În loc să-i ascult ușoara amenințare aș fii făcut exact contrariul. Voiam să văd cât de departe poate merge și cât de tare putea să mă facă să-mi pierd mințile. Nu aveam nevoie nici de medicamente și nici de vreun exercițiu ca să evadez din lumea mea problematică. Aveam nevoie de el, el era medicamentul meu. El mă vindeca așa cum nici vreo pastilă nu reușise până acum. Încet-încet realizam că nu mai eram dependent de drogurile clasice, ci de el. El se transformase în drogul meu de a cărui depedență nu urma să scap curând și nici nu voiam asta.

*

Perspectiva lui Bang Chan

Aproape că îmi pierdusem total controlul acolo cu el. Nici nu voiam să ma gândesc la halul în care tânjeam după el. Nu puteam să-i rezist și știa asta așa că mă provoca de câte ori avea ocazia. Am decis să nu merg mai departe, nu era rațional. El probabil era doar ușor gelos că jucăria lui preferată era atinsă și de alt copil. Nu puteam să mă las pradă de tot lui.

Am decis să-mi schimb strategia și să devin din pradă, prădător. Nu o să-l las să scape atât de ușor. Nu puteam să-l las să facă ce voia din mine. Tot episodul îmi demonstră că are nevoie de mine și asta era primul pas pe care trebuia să-l facă. Într-un final avea să se întâmple așa cum voiam și trebuia să se întâmple.

Mi-am propus să-l fac pe Hyunjin nu doar că o să tânjească după trupul meu, ci va tânji după fiecare bucățică din mine, inclusiv după sufletul meu, care oricum deja îi aparținea.

***

(Vă mulțumesc că ați citit. După mai bine de o săptămâna am reușit să scriu. Am decis să postez doua capitole ca să mă revanșez. Sper că sunteți bine și aveți grijă de voi. Vă îmbrățișez!🤗😘)