Inspire. Heal. Expire

Capitolul 7

Perspectiva lui Bang Chan

-Fii iubitul meu atunci. În felul ăsta poți să dormi cu mine?

Am oftat adânc încercând să nu las acele cuvinte să-și găsească drum către inima mea. Era prea obosit și supărat și doar voia afecțiune și eu voiam să i-o dau, dar nu așa. Voiam ca ce cerea el să nu fie doar un moft, dar ce puteam face? Stăteam de vorbă cu unul dintre cei mai copilăroși oameni pe care îi întâlnisem. Trebuia să mă resemnez și să accept că nu o să se întâmple nimic între noi, cel puțin nu încă. Totuși aveam să-i intru în joc și să văd unde ne ducea.

–Atât de mult vrei o nenorocită de îmbrățișare?

–Da! Atât de mult vreau să mă îmbrățișezi.

Își îngropă iar capul în pieptul meu. Își așeză o mâna pe umărul meu insistând să mă las pe spate cu el în brațe.

–Ești sigur că vrei să rămânem la o îmbrățișare? Îi zic respirând scadat.

–De ce? Vrei să trecem la altceva? Mormăi Hyunjin.

–Da, la somn.

Dă din cap și se așeza și mai comod peste mine fără ca măcar să se descalțe. Am profitat de moment aplecându-mă către creștetul lui. I-am mirosit părul a cărui aromă trezea fiorii dulci în corpul meu. I-am sărutat tâmpla apoi fruntea.

Bolborosi ceva inteligibil apoi plescăi ușor, avea niște gesturi atât de copilărești. Am continuat să-l sărut și să-i mângâi spatele și creștetul până adormise de tot.

M-am ridicat încet dezlipindu-i mâinile puternic încleștate în jurul meu. Mi-am dat jos papuci și geaca apoi am mers și la el. L-am descălțat încet fără mișcări bruște, m-am aplecat să-i deschid hanoracul sub care avea un tricou alb care i se mulă perfect peste piept scoțând în evidență musculatura fermă. Decolteul în v îi înconjură gâtul la fel și lanțul de la baza lui, atragând atenția către pielea fină din acea zonă.

Am înghițit în gol. Nu știam dacă să mulțumesc cerului că făcuse posibil ca trupul lui îngeresc să stea în patul meu acum, sau să fiu trist de faptul că el era aici și nu acasă unde ar fi trebuit de fapt să fie.

M-am așezat lângă el privindu-i pieptul cum realiza ritmic mișcările respirației. Am început să-i număr inspirurile și expirurile fiind întrerupt de mormaiala lui.

–Ți-am zis să nu pleci!! Zise întinzându-și brațele în căutarea mea. Am zâmbit larg apropiindu-mă fiind din nou surprins de cât de multe lucruri putea să trezească în mine prin acele gesturi simple și puerile.

*

Perspectiva lui Hwang Hyunjin

  Nici nu deschisesem ochii bine și deja simțeam cum din nou pamantul îmi fugea de sub picioare. Aș fi vrut ca totul să fii fost doar un vis și totul să fie ca înainte. Eram destul de buimac, însă am realizat unde eram și am fost destul de dezamăgit când mi-am dat seama că patul era gol. Nici măcar nu așteptase să mă trezesc.

  M-am ridicat și am fost surprins de cât de spațioasă era camera în care mă aflam. Semăna ușor cu dormitorul meu de acasă. Patul mare era centrat în mijlocul camerei, în drepata și stânga fiind plasate și doua noptiere albe. Camera era luminată puternic de o fereastră poziționată spre vest care ocupa mai bine de jumătatea din perete. Am ieșit pe ușa ușor deschisă sperând că îl voi găsi pe Chan și că nu îndrăznise să mă lase singur într-o casă străină.

  Am traversat un hol scurt apropiindu-mă de o cameră din stânga cu ușa larg deschisă de unde se auzea galagie. Am intrat în bucătarie din nou fiind surprins de cât de mare și elegant era totul. Chan stătea cu spatele așa că probabil nu mă auzise când intrasem. Am înaintat încet și apoi am țopăit brusc în fața lui. Corpul meu părea și el surprins de mișcare întrucât am alunecat pe podeaua fină aproape căzând. M-am apucat de blat înainte ca gravitația să mă învingă.

–Ești ok? Întrebă Chan mult prea serios.

–Nu!! Puteam să-mi rup un membru pe chestia asta. Am gesticulat nervos către podea.

–Adevărat...își privi cafeaua în timp ce o amesteca. Hyunjin...știi trebuie să vorbim.

–Da, asta facem acum. Zic eu dând din umeri sprijinindu-mă de blat.

–De acum trebuie să stai la mine, nu trebuie, dar asta e cel mai recomandat.

–Mă așteptam la asta.

–Nu e din cauza problemei tale medicale. Mama ta mi-a cerut asta.

–Mama? Stai, tu o cunoști...of, evident de la spital.

–O știu dinainte de asta. De fapt adevarul e că și pe tine te știam dinainte.

–Nu-mi amintesc să te fii cunoscut.

–Erai cam...foarte beat.

  Știam că simțisem undeva parfumul lui. Am încercat să-mi amintesc, însă nu aveam prea mult succes.

–Te-am adus acasă și acolo am cunoscut-o pe mama ta.

–Cum ai ajuns tu să mă aduci? Eram un străin plus de unde știai unde stau?

–E o poveste mai lungă, dar pe scurt credeam că ai nevoie de ajutor și cumva ai ajuns la mine în mașină. Tu mi-ai zis unde stai.

  Aproape că am avut un șoc amintindu-mi firimituri din întregul episod. Cum de nu îmi amintisem devreme? Acum puteam să văd asemănările între misterioasa persoană și el. Părul blond strălucitor revărsat neglijent și totuși aranjat. Ochii migdalați mărginiți de genele negre rare. Trupul puternic, bine conturat care acum era acoperit de un tricou larg care lăsa la iveală doar brațele puternice. Arăta diabolic de bine și incitant asta mă și atrăsese la el, însă nu realizasem până acum că e una și aceiași persoană.

–Stai, dacă tu erai el și el era tu și eu eram eu...stai ce?

  Bineînțeles că-mi aminteam. Îl sărutasem ca ultimul disperat. În subconștientul meu mereu îl căutam, însă nu îi dădusem prea mare importanță. Eram destul de sigur că prințul salvator nu va mai apărea.

–Nu-ți fă griji, chiar nu a fost nimic. Mi-a zis observând că am căzut pe gânduri.

–Nimic? Pentru tine să te sărute un străin pe care urmează să-l duci acasă e nimic?
De ce nu o mai făceam o dată? Poate acum o să însemne ceva.

  Își ridică privirea aproape instant privindu-mă șocat cum mă apropiam de el.